Peste 650 de elevi din întreaga ţară au participat în perioada 3-7 aprilie la Olimpiada Națională de Matematică de la Satu Mare. Reprezentanții Buzăului s-au întors acasă cu trei medalii de argint, două medalii de bronz și două mențiuni. În plus, buzoianul Luca Pană de la Școala nr. 1 va face parte din lotul lărgit al României pentru Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori care va avea loc în Albania.

Luca Pană este un elev care a avut și anii trecuți rezultate de excepție la matematică. În 2017 a obținut medalie de aur la Olimpiada Națională de Matematică și medalie de bronz la cea de Fizică. Mai mult, anul acesta era calificat și la Olimpiada Națională de Fizică, dar a ales să meargă la Matematică pentru că cele două olimpiade s-au suprapus ca desfășurare. Pentru că anul acesta Luca este clasa a VII-a, regulamentul permite să poată face parte din lotul național de juniori. În baza rezultatului de la olimpiada națională, a susținut o probă de baraj, concurând cu elevi de clasa a VIII-a și a IX-a. S-a clasat pe poziția a V-a și a fost admis în lotul de 14 olimpici, adică în lotul lărgit. Vor urma stagii de pregătire în urma cărora se va decide dacă Luca va fi păstrat în lotul de bază de juniori al României”, a declarat pentru OPINIA, prof. Gabriela Toader de la Școala nr. 1.

Iată lista buzoienilor premiați la Olimpiada Națională de Matematică:

  • Luca Pană (clasa a VII-a, Școala nr. 1 „Cpt. av. Mircea T. Bădulescu”, profesor Gabriela Toader) – Medalie de argint, Mențiune și calificare în lotul național
  • Cătălin Dumitru (clasa a XI-a, Colegiul Națioanl „B. P. Hasdeu”, prof. Violeta Tîrlea) – Medalie de argint și Mențiune
  • Teodora Elena Crețoiu (clasa a VI-a, Colegiul Național „Al. Vlahuță” Rm. Sărat) – Medalie de argint
  • Liviu-Andrei Gresoiu (clasa a V-a, Școala nr. 11) – Medalie de Bronz
  • Tristan Ștefan Voicilă (clasa a VII-a, Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, prof. Melania Nicolae) – Medalie de bronz

Din lotul Buzăului au mai făcut parte: Rareș Ioan Costinescu (clasa a VI-a, Școala nr. 11), David Mărgineanu (clasa a VI-a, Colegiul „B. P. Hasdeu”), Cezar Bulancea (clasa a VIII-a, Școala nr. 15 „George Emil Palade”), Liviu Ștefan Neagu-Miclea (clasa a IX-a, Colegiul „B. P. Haseu”), Raluca Mihai (clasa a X-a, Colegiul Național „Al. Vlahuță” Rm. Sărat).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.