Federaţia Română de Fotbal a decis ca, în acest an, să efectueze din timp tragerea la sorţi a meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, operaţiune care va avea loc încă de luna viitoare. O altă noutate, poate cea mai importantă, o reprezintă împărţirea în şapte regiuni a celor 42 de judeţe, punând la socoteală aici şi Capitala.

Astfel, adversara de la baraj a campioanei Buzăului se va alege doar dintre câş­tigătoarele titlului judeţean din Brăila, Galaţi, Vrancea, Tulcea şi Constanţa, judeţe care compun Regiunea 7 Sud-Est, în viziunea Federaţiei. Lideră a Ligii a 4-a după prima parte a campionatului, SCM Gloria este creditată cu cele mai mari şanse de a câştiga ti­tlul de campioană şi de a reprezenta Buzăul la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a, o dublă manşă, tur-retur, care va avea loc pe 16 şi 23 iunie.

Într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului SCM Gloria, şeful secţiei de fotbal, George Timiş, s-a arătat convins că nu contează atât de mult numele adversarului, cât forma pe care echipa buzoiană, dacă va deveni campioană, o va arăta în iunie.

„Nu mă dezavantajează să ne urmărească. Ideea este de urmărit acum cum se întăresc şi ei. Şi până acum am urmărit cam tot ce-i prin zonă. Oameni din cadrul clubului şi eu personal am fost să urmărim ju­cători, dar şi cum joacă anumite echipe. Majoritatea echi­pelor care au şanse să câştige campionatele din cele cinci judeţe din grupa noastră şi-au propus să se întărească în această iarnă. Vom vedea. Noi trebuie să fim pregătiţi indiferent de ce adversar vom întâlni. Eu vreau ca echipa noastră să fie în vârf de formă şi să abordeze, dacă vom merge la baraj, aşa cum trebuie cele două meciuri. Dar să ajungem acolo. Pe noi primul meci oficial, cel cu Zăr­neşti ne interesează. Un meci foarte greu, în opinia mea”, a spus Timiş pentru scmgloriabuzau.ro.

Alte obiective ale secţiei de fotbal

Dacă adjudecarea titlului de campioană şi promovarea în Liga a 3-a sunt ţintele principale din 2018 ale echipei de fotbal de la SCM Gloria Buzău, în acest an conducerea secţiei şi-a mai propus şi alte obiective.

„Ca planuri avem, bine­înţeles, promovarea în eşalonul trei cu echipa de seniori şi dezvoltarea Centrului de Copii şi Juniori. Cu ajutorul oficialităţilor locale, al AJF-ului şi al sponsorilor vom încerca să organizăm câteva turnee de copii şi juniori pe Gloria, poate chiar în nocturnă. Avem promisiunile celor de la Rapid şi Dinamo pentru organizarea unor meciuri de old-boys, atât în Sala Sporturilor, cât şi pe stadionul „Gloria“, a mai spus George Timiş, potrivit aceleiaşi surse.

DISTRIBUIȚI
loading...