27 de ani
de presa libera
Luni, Octombrie 23, 2017 11:16 AM

Cultura

Liceul Pedagogic şi Colegiul Eminescu, un nou protocol de parteneriat educaţional cu Soroca

de Mihai SĂLCUȚAN
Cultura  |
11.10.2017, 00:00
1399

   În ziua de 6 octombrie 2017, Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău, Casa Corpului Didactic Buzău şi Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca au încheiat, la sediul acestuia din urmă, protocolul de parteneriat edu­caţional intitulat „Educaţie fără frontiere”. Evenimentul a avut loc la numai o zi după sărbătorirea, potrivit unei ho­tărâri UNESCO, a Zilei Internaţionale a Educaţiei, cunos­cută şi ca Ziua Inter­naţională a Profesorului.

   Delegaţia Liceului Pedagogic „Spiru Haret” şi cea a Co­le­giului Naţional „Mihai Emi­nescu”, care au format o echipă reprezentativă a învăţă­mântului buzoian, au fost întâmpinate cu admirabilă căldură de conducerea liceelor „Mihai Eminescu” şi „Ion Creangă” din Soroca, de Ana Bejan, ex-prefect al ju­deţului Soroca, susţinătoare a proiectelor la care ne referim în cele ce urmează.

Întâmpinaţi de profesori şi elevi în costume populare

   La intrarea în sediul instituţiei sorocene am fost primiţi de profesori şi elevi îmbrăcaţi în costume naţionale, asemănă­toare întru totul cu cele primite ca moştenire sfântă de la bunicii şi părinţii noştri. Colacul de întâmpinare a avut un aspect minunat, împodobit cu împletituri măiestrite de flori şi frunze de stejar luate parcă din Crângul Buzăului, mirosul inconfundabil al grâului copt în arşiţa Bărăganului lui Panait Istrati, gustul de sărbătoare al cozonacului scos din vatra bojdeucii lui Ion Creangă, iar sarea chiar a simbolizat iubirea absolută la care s-a referit, cu mult adevăr şi înţelepciune, Petre Ispirescu.  Pe tot timpul şederii noastre în oraşul vestitei cetăţi de pe malul Nistrului, partenerii au reuşit să ne sensibilize, până la cote înalte de emoţie, cu prietenia şi atenţia deosebită cu care ne-au înconjurat. 

   Acordul de colaborare vizează organizarea de schimburi profesionale între profesori, activităţi culturale de interes şcolar, transmiterea de informaţii privitoare la învăţământul mediu românesc şi a materialelor de promovare a părţilor implicate în proiect. 

   Precizăm că profilul principal al colegiului sorocean este cel pedagogic, că acolo învaţă 600 elevi şi predau 87 de cadre didactice. Timp de câţiva ani, între cele două mari războaie ale secolului XX, s-a chemat Domniţa Ruxandra, nume purtat de prea frumoasa fiică a domnitorului Vasile Lupu, cea care a impresionat generaţiile de români cu destinul său tragic.

   În cadrul parteneriatului, Liceul Pedagogic ”Spiru Haret” organizează, alături de cele deja menţionate,  proiectul „Ai carte, ai parte”, pentru colectarea de carte românescă în vederea dotării Bibliotecii Colegiului „Mihai Eminescu” şi asigură transportul acesteia la beneficiar. Venirea sorocenilor la Buzău este aşteptată în luna decembrie a.c. la hramul liceului, ziua de prăznuire a Sfântul Ierarh Spiridon făcătorul de minuni, iar mai apoi, în aprilie 2018, când va fi sărbătorită împlinirea a 180 de ani de la fondarea şcoli-fanion a învăţământului pedagogic buzoian. 

Profesorii soroceni, specializaţi de buzoieni

   Casa Corpului Didactic Buzău, parte a protocolului,  urmează să asigure informaţii şi programe pentru cursuri de perfecţionare profesională, expertiza necesară pentru buna desfăşurare a acestora, resurse de specialitate, consiliere şi sprijin în organizarea activităţilor. 

   La ceremonia de semnare a actului a participat Cristina Maican, director adjunct al liceului buzoian, profesorii Victoria Gheo­r­ghe, Ana Chitan şi Paul Androne, iar din partea instituţiei de învăţământ sorocene Virgilia Celac, director adjunct, persoane din conducerea actuală şi precedentă, profesori şi elevi.

   Colaborarea se bucură de acordul şi sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău şi al Direcţiei de Învăţământ a Raionului Soroca, conducătorii acestora, profesorii Florina Stoian şi Ghenadie Donos, fiind semnatari ai documentului.

   Mai înainte cu trei săptămâni de încheierea colaborării edu­caţionale la care ne referim a fost semnată o alta asemă­nătoare, între Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău şi  Liceul Teoretic ”Ion Creangă” din Soroca. O delegaţie semnificativă a colegiului buzoian s-a aflat, aşa cum am arătat, la liceul sorocean, pentru a participa la sărbătorirea împlinirii a 30 de ani de la fondarea acestuia. La festivităţi, excelent organizate şi susţinute de elevi şi profesori, a fost invitată şi delegaţia Liceului Pedagogic ”Spiru Haret”.

   Având în vedere că elevii şi profesorii din Buzău şi Soroca s-au vizitat reciproc, în multe rânduri, în pătrarul de veac scurs de la data stabilirii legăturilor dintre cele două ţinuturi româneşti des­părţite vremelnic de vitregiile istoriei, putem spune că anul 2018, când va fi celebrată împlinirea unui secol de la Marea Unire, va găsi Buzăul în primele rânduri ale celor ce participă activ la reunirea neamului.

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Muzicianul australian George Young, 'mentorul' trupei AC/DC, a murit la 70 de ani
Luni, Octombrie 23, 2017 11:02 AM

Muzicianul australian George Young, cunoscut ca 'mentor' trupei AC/DC, a murit la 70 de ani, potrivit unui anunț difuzat luni de legendara trupă de hard rock, citat luni de AFP.

MDRAPFE: AM POIM - proiecte de 69 milioane euro referitoare la ocrotirea ariilor naturale protejate
Luni, Octombrie 23, 2017 11:00 AM

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare (AM POIM) a primit, până la 16 octombrie, 62 de proiecte, în valoare totală eligibilă de 69 milioane de euro, care vizează elaborarea planurilor de management, seturilor de măsuri de conservare, planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate, informează un comunicat al MDRAPFE transmis luni AGERPRES.

Tenis: Clasamentul ATP - Marius Copil a coborât pe locul 78
Luni, Octombrie 23, 2017 10:56 AM

Tenismanul român Marius Copil a coborât patru locuri și se află pe poziția a 78-a în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), dat publicității luni.

PORTATIV ROMÂNESC: Bianca Ionescu
Luni, Octombrie 23, 2017 10:53 AM

Soprana Bianca Ionescu s-a născut la 20 mai 1961. A absolvit Liceul de muzică nr.1 din București în 1978, apoi a urmat cursurile Conservatorului de muzică "Ciprian Porumbescu", la clasa de canto a Artei Florescu, absolvind facultatea în 1983, potrivit site-ului www.opereta.ro.

Auto: Verstappen a calificat drept "stupide deciziile care ucid Formula 1" după penalizarea sa
Luni, Octombrie 23, 2017 10:53 AM

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a denunțat, duminică, decizia juriului Marelui Premiu al Statelor Unite care l-a penalizat cu cinci secunde și a fost privat de locul al treilea pe podium, apreciind că "aceste decizii stupide ucid Formula 1", a spus el cu regret.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
23 Oct, 08:50 Scutirea populaţiei de la plata apei meteorice este „apă de ploaie”!
Pixelu cu prosteli a comentat pentru articolul Buzoienii, deschizători de drumuri? Scutirea populaţiei de la plata apei meteorice ar putea deveni lege:
UAT Municipiul Buzău (Primăria Municipiului Buzău), acționarul majoritar al Companiei de Apă Buzău S.A., dă dovadă de maximă ipocrizie. Dacă Toma ar dori ca buzoienii să beneficieze de tarife mai mici atunci ar renunța la redevența de 1% pe cifra de afaceri pe care trebuie să o plătească operatorul acționarilor și care este parte integrantă în algoritmul de calcul al tarifului perceput de operator. Peste tot, în țările suverane, se adoptă principiul non-profitului în administrarea utilităților publice. Doar în țări asociate neocolonialismului se mai întâlnesc contracte de parteneriat public privat sau contracte de concesiune. În cazul nostru, ca să nu bată la ochi, le-au botezat contracte de delegare.
În Contractul de Delegare la Art. 39-2. (pag.34) găsim un text legat de redevență. Ce caută redevența de 1% pe cifra de afaceri? Chipurile primăria se luptă pentru tarife mai mici pentru populație dar vrea o parte din profitul operatorului unde este acționară, profit care se obține tocmai de la populație. Ce dovadă mai clară de prosteală vreți!
23 Oct, 02:09 Actuala stagiune - revitalizare teatrală sau menţinerea aceluiasi fundal cenuşiu?
Nik Şimandan a comentat pentru articolul „Tele-Encounters”, proiectul Teatrului „G. Ciprian”, o premieră mondială lansată în prezenţa partenerilor din Spania şi Portugalia:
Dar mai mult teatru, la nivel de institutie profesionistă de spectacole, când o sa avem? Stie cineva, la aceasta oră , ce proiecte ne oferă Teatrul "George Ciprian"în actuala stagiune? Vom asista la vreo premieră...proprie? Când? Că doar stagiunea s-a deschis demult - cel puţin la celelalte teatre similare din ţară. Nu există niciun panou sau afişier care să menţioneze măcar un spectacol teatral pe săptămână, ca ofertă pentru marele public -aşa cum s-ar cuveni din partea acestei importante instituţii cu profil educaţional expres!
22 Oct, 16:24 Sigur
Eu a comentat pentru articolul Catedrala Arhiepiscopală, prădată de hoți. Ce sumă au sustras:
Sigur e unul școlit la pușcăriile țării, trăit în mizerie, eliberat înainte de termen și care are ceva habar de furtul bine acoperit...
Google PageRank Checker