27 de ani
de presa libera
Vineri, Iulie 28, 2017 11:49 AM

Educatie

Liceul buzoian în istoria căruia doar doi elevi au luat Bac-ul

de Cristian IONESCU
Educatie  |
07.07.2017, 00:00
4385

   Un liceu buzoian a obţinut „performanţa” de a înregistra, în patru dintre cei cinci ani de existenţă, o promo­vabilitate de 0 % la Bacalaureat. Altfel spus, niciun elev nu a reuşit să ia Bac-ul timp de patru ani la Liceul Tehnologic Ruşeţu, inclusiv la sesiunea de anul acesta. Singurii absolvenţi cu diplomă de la Liceul Ruşeţu au fost doi elevi care au promovat în sesiunea a doua a Bacalaurea­tului din 2015, cu media 6,5, respectiv 8,5.

   Oricât ar părea de condamnat conducerea şi profesorii respectivului liceu, cauzele acestui dezastru sunt mult mai profunde. Mai exact, până în anul 2009, la Ruşeţu funcţiona o şcoală de arte şi meserii, unde elevii care nu aveau de gând să urmeze un liceu şi, mai departe, o facultate, încercau să înveţe o meserie, cum ar fi cea de mecanic, în care foarte ­pro­babil ar fi putut să exceleze.

„Groparul învăţământului românesc“

   În 2009 însă, ministrul ­Edu­caţiei Ecaterina Andronescu, supranumită şi „groparul învăţământului românesc”, a hotărât desfiinţarea învăţământului profesional şi a transformat toate şcolile de arte şi meserii în licee. Ecaterina Andronescu a considerat mult mai importantă ocuparea locurilor la facultăţile particulare apărute peste noapte decât formarea unor meseriaşi. Dovadă, acum câţiva ani, la unul dintre cele mai slabe licee din municipiu, se îngrămădeau în faţa porţilor tineri cu pliante din partea unor facultăţi fantomă. Acestea îşi căutau muşterii în rândul absolvenţilor „îmbă­taţi” de mirajul că, aşa cum au intrat la liceu cu medii de 2 şi 3, după desfiinţarea examenului de admitere şi introducerea Evaluării Naţionale, tot aşa ar putea deveni şi studenţi doar pe bază de dosar. Astăzi, lipsa electricienilor, a strungarilor, sudorilor sau a instalatorilor este o dovadă a eşecului politicilor educaţionale autohtone care au preferat formarea teoreticienilor inutili, în licee şi universităţi, în favoarea deţinătorilor de meserii adevărate.

Trei licee în „lupta“ pentru promovabilitate zero

   Revenind la liceele buzoiene, în 2009, Şcoala de Meserii şi Servicii de la Ruşeţu devenea liceu. Alături de ea, aveau aceeaşi soartă şi şcolile de meserii şi servicii din Lopătari şi Verneşti, şi ele cu rezultate dezastruoase la Bacalaureatul din ultimii ani.

   Astfel, prima promoţie care a susţinut Bac-ul la nou înfiinţatul Liceu Tehnologic din Ruşetu a dovedit, în 2013 că strategia ministrului Andronescu este un eşec: nici un elev nu a luat Bacalaureatul. Acelaşi lucru s-a repetat în toţi cei cinci ani până astăzi, cu excepţia lui 2015.

   Ceva mai norocoşi au fost reprezentanţii Liceului Tehnologic din Verneşti, şi el transformat peste noapte din şcoală profesională în liceu, unde în fiecare dintre cei cinci ani a luat Bacalaureatul câte un singur elev, cu excepţia anului 2015 şi a sesiunii de anul acesta, când promo­vabilitatea a fost zero.

Promovabilitate de 100% după patru ani de dezastru

   O situaţie cel puţin ironică apare la cea de a treia instituţie de învăţământ obligată să devină în 2009 liceu. Este vorba despre Liceul Tehnologic din Lopătari, care, din 2013 şi până în 2016, a avut un singur absolvent care a luat Bacalaureatul (în 2015), dar anul acesta a înregistrat un procent de promovare de 100%. Cum aşa? Anul acesta a susţinut Bacalaureatul la Lopătari un singur elev şi acesta a reuşit să promoveze cu 50 de sutimi peste limita minimă admisă – media 6,50. Dacă ar fi să respectăm doar calculul matematic, Liceul din Lopătari a depăşit anul acesta Hasdeul, unde promo­vabilitatea a fost de 99,68 %. 

Comentarii

asa se intampla (07 Jul, 09:59)
costy

Asa se lntampla cand nu este interes din partea administratiei publice conduse de MAFIA P S D.care nu se mai inplica in procesul de educatie al tinerilor din scoli si chiar de profesionalismul cadrelor didactice bineanteles nu la toate scolile.!

Raspunde
Mutarea in plic! (07 Jul, 15:44)
B.G.

Daca la liceele tehnologice din mediul rural situatia este cat se poate de proasta, nici la oras nu stam mai bine. De pilda la cel mai ,,titrat” liceu tehnologic: DimitrieFilipescu! Si aici doar pompa-i mare, ca rezultatele lasa de dorit. Anul acesta au promovat bacul doar 3 candidati din 20 inscrisi din seria curenta!!! O contraperformanta in raport cu titlurile si experienta mentorilor de aici care i-ar face invidiosi si pe mai marii din ISJ. Aici tot vina administratiei locale sa fie? In nici un caz. E vina in exclusivitate a elevilor ca nu vor sa invete, nu-si dau interesul, etc. etc. Si nici nu puteam sa-i lasam corigenti si sa nu intre in bac ca tot cu ei ne-am facut clasele, catedrele, orele ca sa manance fiecare o paine alba. Toate din Mila Mariei Sale ca este o vorba: ia cine merita, nu cine poate. Se aude?

Raspunde
BAC (07 Jul, 22:43)
Tanase Elena

Țin sa va informez ca sunt unul dintre acei doi elevi .....și am luat bacalaureatul în prima sesiune atât eu cat și celalalt coleg. Înainte de a publica ceva va rog sa verificați sursa.

Raspunde
Admitere (07 Jul, 23:22)
M.E.

De ani de zile la Liceul Tehnologic Dimitrie Filipescu ajung cei mai slabi absolventi de clasa a VIIIa, de multe ori cu note sub 4 la Evaluarea nationala. Cum sa treaca acestia bacalaureatul? Clase cu greu adunate, elevi care nu au invatat niciodata.

Raspunde
Agricol (09 Jul, 12:20)
Doctorați

Dar la Colegiul Agricol la fel ca la Filipescu. Dar aici majoritatea prof sunt cu doctoratul iar elevii cu praful .Unde mai puneți ca avem prof care sunt slabi pregătiți (la matematica de exemplu ) și vin și ne predau cu manualul în fata iar dacă venim cu întrebări apar nu au .Aici ar trebus sa lucram doamna director și sa vedeți de unde moda sa nu ne promoveze la matematica un profesor care a dat de 4 ori un definitivat iar noua nu ne da șansă să dăm o data .Se mira prof cu care fac acum pregatire ceea ce mi-a putut preda un profit la clasa 4 ani.Mai mult la toamna am sa spun .Deci nu noi elevi suntem de vina ci marele cadre care le avem

Raspunde
Examen (09 Jul, 19:39)
Evaluare

Credeți ca la evaluarea naționala sunt rezultate mai bune? Un rol important îl are si cadrul didactic .La Sc Murgesti la matematica e jale.

Raspunde
Despre invatare (10 Jul, 08:02)
Examene

Problema elevilor care nu iau bacalaureatul vine din scoala generala. Ei nu au luat nici evaluarea nationala atunci cand a fost cazul, asa ca in foarte putine cazuri acestia vor munci suficient pentru o nota de trecere. Indiferent cat de mult ar munci cu el un profesor de liceu tehnologic. La liceele teoretice sau la scolile gimnaziale fac profesorii pregatire suplimentara gratuit cu elevii?!? La liceele tehnologice sunt obligati sa asigure aceste ore, insa nici macar atunci elevii nu raman sa lucreze ceva. E o realitate pe care nu vrem sa o recunoastem cred.

Raspunde
Pentru D-l .B.G (10 Jul, 09:15)
Profesor 3

Cum s-au obtinut titlurile D-l B.G ? ca despre experienta nu se poate vorbi cand elevii nu vor sa invete, nu-si dau interesul? Este o deprofesionalizare continua. Painea "alba" de care vorbiti este obtinuta la "negru" sub directa complicitate a conducerii. Va complaceti in aceasta situatie de multi ani. Cautati o schimbare de atitudine fata de menirea unui dascal. Altfel, tot mai multe diplome , cursuri de specializare, si osanale conducerii.

Raspunde
sistem fara selectie (10 Jul, 16:14)
profesor corneliu

Dragi comentatori (elevi, părinți, profesori, sau neaveniți), Din cauza desființării selecției la admiterea în liceu și școală profesională, din cauza desființării școlilor profesionale, din cauza coacerii legilor educației de către birocrați s-a ajuns aici. Cum să intre la liceu un copil care a obținut sub media 5 la testarea națională, apoi să urce vertiginos la media 6 la bacalaureat? Poate dacă este elevul un supraom, profesorii lui la fel. Nu mai condamnați profesorii de la așa-zisele licee tehnologice, și ei au suferit noua denumire (SAM, apoi Liceu), precum și acceptarea obligatorie a unir elevi total nepregătiți, fie leneși fie lipsiți de dotarea pentru liceu, însă cu înclinații practice (strungar, frezor, mecanic, instalator, electrician) care le-ar fi asigurat succesul profesional în scurt timp, alături de loc de muncă și câștiguri. După clasa a opta, în trei ani, cu școală profesională, iar cu liceu după 4 sau 5 de liceu, plus 3 sau 5 de facultate, fără asigurarea locului de muncă decât prin concurs (inclusiv de titularizare). Pentru că am fost și inspector școlar, vă rog să mă credeți că, prin anul 2000, s-au suplimentat nejustificat locurile la liceu, în urma demonstrațiilor de la minister ale unor părinți cu copii subdotați (sau leneși?), nemulțumiți că că nu pot și copiii lor să fie „cu mapa” ! Modelul ar trebui să fie țările unde copiii și părinții preferă școlile profesionale, ca Germania sau Elveția, ulterior tinerii având deschisă cale și spre licee și facultăți. Vă rog să susțineți reintroducerea selecției la intrarea în licee și facultăți, altfel vom avea cartoane/diplome, dar nicio calificare. Astfel, societatea se va însănătoși.

Raspunde
Simbioza (11 Jul, 20:27)
Profesor 4

Domnule Profesor 3, cam dur comentariul la adresa conducerii de la Filipescu. Nu cred ca este chiar asa. Eu am fost mai intai suplinitoare si la Filipescu si la Agricol, apoi m-am titularizat de vreo 4 ani. E drept ca elevii sunt foarte slabi, dar avem nevoie si noi de ei. In plus trebuie sa avem si clase de liceu pentru ca suna bine …Liceu Tehnologic fata de Scoala profesionala. Sunt alte avantaje, liceul e liceu! Uite eu de exemplu am reusit in cariera si cu astfel de elevi. Mai intai gradele, apoi fel de fel de diplome, certificate, hartii de colo, de colo care sunt bune la restrangere, la gradatii. Daca vrei poti. Eu am vrut, simplu. Si am obtinut gradatie chiar si ca suplinitoare. Asa ca este loc pentru toti. Si pentru elevi si pentru noi profesorii si pentru directori. O adevarata simbioza!

Raspunde
nicu (12 Jul, 01:05)
raspuns

Asta înseamnă să cumperi gradatia , nu competentele profului sau inteligenta elevului...platim diplome, cursuri , doctorate...avem hârtii dar suntem nuli...ne e foarte foame si guvernul nu vede...fiecare pe unde poate.Asta e realitatea sau irealitatea!

Raspunde
"Si tacuisis, filosofus mansises" (12 Jul, 07:48)
Prof. 5.

"Felicitari Domnule Profesor 4. " Este sublim :diplome, certificate,hartii de oriunde, gradatii, dosarul gros! .Scopul scuza mijloacele . Timpul trece , leafa merge, noi cu drag muncim...!

Raspunde
Quod erat demonstrandum (12 Jul, 08:49)
Gelu

Nu stiu cat de sincer este profesor 4, dar asemenea lucruri se intampla! Iar ISJ acorda prelungiri peste limita de pensionare, inclusiv la directori. In mod normal un director care se lauda cu aceste rezultate la bac ani la rand pleaca singur!

Raspunde
titularizare (12 Jul, 13:23)
prof 6

De ce oare s-a inscris o doamna director de scoala din mun.Rm Sarat la concursul de titularizare la Bucuresti???? Sa vedem pareri dar si rezultatul. Bafta tuturor

Raspunde
Admitere 2017 (12 Jul, 16:53)
3,14

Din nou liceul Filipescu in prim plan, de data aceasta cu admiterea elevilor in clasa a IX, viitori absolventi fara bac peste alti 4 ani. La prima strigare au fost admisi 12 la mecanica si 5 (cinci!) la protectia mediului. Ce ziceti doamna directoare, mai merita prelungirea cu asa clase? Merita, sigur ca merita, dar pentru asta trimiteti inca de maine subalternii pe teren pentru racolari. E groasa, ce mai!

Raspunde
pt. prof6 art 253 (12 Jul, 19:36)
prof 7

da! asa este, se confirma: 3371 ISTORIE GOBEAJA S. MONICA TEODORA BZ RÂMNICU SĂRAT (MUNICIPIUL RÂMNICU SĂRAT) 1. SUPERIOARE-LUNGA DURATA / POSTUNIVERSITAR 2. ISTORIE 3. ISTORIE 4. Zi/Invatamant cu frecventa 5. Public 6. Limba română 7. Da ....rezuzultat: ????

Raspunde

Stiri Agerpres

Giurgiu: Traficul cu bacul la Bechet, întrerupt temporar din cauza vântului puternic
Vineri, Iulie 28, 2017 11:45 AM

Traficul cu bacul de la PTF Bechet este întrerupt temporar vineri din cauza vântului puternic, informează un comunicat de presă al ITPF Giurgiu.

Javier Bardem, Penélope Cruz, Jennifer Lawrence și George Clooney, așteptați pe covorul roșu la Mostra din Veneția
Vineri, Iulie 28, 2017 11:44 AM

Cuplul spaniol Javier Bardem și Penélope Cruz, actrițele americane Jennifer Lawrence și Jane Fonda alături de compatrioții lor Matt Damon, George Clooney și Robert Redford se numără printre starurile așteptate la cea de-a 74-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, care va avea loc în perioada 30 august - 9 septembrie, relatează vineri EFE.

Acțiune a Poliției Capitalei pentru combaterea evaziunii fiscale cu produse congelate
Vineri, Iulie 28, 2017 11:37 AM

Polițiștii din Capitală acționează, vineri, într-un complex comercial agroalimentar din Sectorul 6, profilat pe vânzarea de produse congelate, pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală.

Constanța: Opt localități din județ, afectate de inundații; străzi și curți cuprinse de ape în urma ploii
Vineri, Iulie 28, 2017 11:33 AM

Un număr de 39 de solicitări de intervenție în urma inundațiilor produse din cauza ploilor, venite din opt localități din județul Constanța, cele mai multe din municipiul reședință, au fost înregistrate vineri de Regia Autonomă Județeană de Apă (RAJA), potrivit reprezentanților instituției.

PREMIERE DE WEEKEND Un nou film de spionaj cu Charlize Theron și aventura epică a "zâmbăreților" ajung în cinematografele nord-americane
Vineri, Iulie 28, 2017 11:25 AM

"The Emoji Movie", aventura epică a "zâmbăreților" în lumea necunoscută ascunsă în aplicațiile din smartphone, și "Atomic Blonde", un film de spionaj din timpul Războiului Rece cu Charlize Theron în rolul principal, sunt principalele lansări de la sfârșitul acestei săptămâni în cinematografele nord-americane. Tot vineri își are premiera în SUA și "Midwife", un film franțuzesc cu Catherine Deneuve și Catherine Frot lansat în aceeași zi și în România.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
28 Jul, 10:56 Nereguli
Ion a comentat pentru articolul Cadastru pentru imobile şi dezbaterea succesiunii, gratuite în peste 60 de comune şi oraşe:
Comuna COSTESTI nu face parte din acest program? Probabil nu s au bagat din cauza prea multor probleme din primarie. (INCOMPETENTA)
28 Jul, 10:07 SCDL Buzau
Tanase Virgiliu a comentat pentru articolul Cercetătorul Costel Vânătoru despre reorganizarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură: „Daea, Ciolacu şi Toma ar putea fi invocaţi peste ani de copiii lor, de nepoţii lor, că au făcut ceva bun pentru Buzău“:
In cazul "Daea" , poetul Mircea Dinescu a avut dreptate ! Acest ministru - sa-i zicem mai nonconformist - va lasa ceva urme in brazda agriculturii romanesti ! (Daca va fi ... pastrat )
28 Jul, 10:03 SCdl buzau
Tanase Virgiliu a comentat pentru articolul Cercetătorul Costel Vânătoru despre reorganizarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură: „Daea, Ciolacu şi Toma ar putea fi invocaţi peste ani de copiii lor, de nepoţii lor, că au făcut ceva bun pentru Buzău“:
Cred ca indiferent de varsta, orientare politica, grad de instruire - orice buzoian adevarat poate exclama, fara grija : " O, ce veste minunata ! " Ma bucur ca cei mentionati au realizat necesitatea urgenta a aducerii Experimentalei pe fagasul ei normal - atit de ignorat de politicienii ultimilor 26 de ani - indiferent care au fost ei... Sa speram ca prin aceasta reparatie legislativa si administrativa , buzoienii ( si nu numai ei ) vor ... " gusta " din roadele muncii cecetatorilor de acolo - astfel incit , vorba aceea - si nepotii sa-i poata pomeni... Felicitari sincere!
Google PageRank Checker