S-a născut la 11 februarie 1953 în oraşul Mizil, judeţul Prahova, dar este stabilit de foarte mulţi ani în Buzău. A absolvit, în anul 1971, Liceul „Mihai Eminescu” din Buzău, iar apoi Facultatea de Filozofie (1977) şi Facultatea de Drept (1985), ambele din cadrul Universităţii Bucureşti. Este un apreciat eseist, publicist, poet şi animator cultural. Cele mai importante activităţi le-a desfăşurat în Parlamentul României, unde a fost deputat de Buzău, în perioada 1990 – 2004. În legislatura 2000 – 2004 a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A mai fost preşedintele delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară NATO.

   Debutul literar absolut are loc în anul 1970, cu versuri, în revista „Năzuinţe” a Liceului „M. Eminescu”. Se numără printre întemeietorii publicaţiei „Foaia literară” a Cenaclului „Al. Sahia” de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Buzău, unde publică versuri. A publicat în ziarele „Senator” (1990 – 1992) şi „Observatorul buzoian”, articole cu caracter politic. În anul 2002, împreună cu un grup de prieteni scriitori, înfiinţează Asociaţia cultu­rală „Renaş­te­rea bu­zoiană”, al cărui preşe­dinte este de la înfiinţare, asociaţie care a editat peste 100 de titluri de carte, iar din anul 2004, tipăreşte, anual, Almanahul „Renaşterea buzoiană.

   A publicat până în prezent următoarele cărţi: „Parlamentarii şi frizerii” (eseuri politice şi economice, 1998), „Politica între fascinaţie şi repulsie: O.C. Petrescu în dialog cu Călin Gheţu” (2005) şi „Ulise orb. Blind Ulysses. Ulysse aveugle” (versuri în română, engleză şi franceză, 2017).

   Pentru activitatea sa parlamentară, a fost decorat cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de cavaler.

   Poeziile din acest volum sunt rodul unor gânduri, bănuiesc, de-a lungul mai multor ani. Din ele se vede latura filosofică a lui Ovidiu Cameliu Petrescu. Ele mai trădează sensibilitatea deosebită şi un ascuţit simţ de observaţie. Poeziile urmă­toare fac parte din acest prim volum de versuri, unul deosebit de valoros.

Munţii

Invidiem munţii.

Ei stau cu frunţile printre nori

şi ascultă triluri de păsări.

Ei nu au mers niciodată

nici la Mahomed, nici la Ivan

     şi nici la Johnny.

Ne-au privit tăcuţi şi ruşinaţi

când noi ne-am plecat frunţile

şi au lăcrimat cu mii de izvoare

de dorul lui Burebista

şi al lui Mihai Viteazul.

De vom fi precum munţii

poate vom simţi

stropul de veşnicie

rătăcit în suflet.

Sufletul meu

Sufletul meu

o cetate în care

luptătorii au murit

în aşteptarea bătăliei

ce nu a mai avut loc,

s-a predat deşertului.

Hienele, deja, mi-au

sfâşiat speranţele.

Teama

Nu simţi teama?

Nu te uiţi peste umăr

când petreci cu prietenii,

când faci dragoste,

când îţi zideşti casa?

Te străduieşti din răsputeri

să-ţi trăieşti clipele

banalei tale fericiri,

dar te trezeşti mereu

numărând paşii către moarte

de parcă asta ar avea vreun rost.

De parcă ceva ar avea vreun rost!

Uitare

Timpul, câine hulpav,

mi-a mai sfâşiat

nişte amintiri.

Clipele petrecute împre­ună

se preling în neant.

Într-o zi voi uita

şi primul sărut,

iar viscolul clipelor

îmi va risipi fiinţa

spre alt tărâm.

Totul curge

Pe ţărmul mării albastre

încerci să culegi înţelepciunea

din freamătul veşnicelor valuri.

Totul curge – spunea când­va înţeleptul

dar acum gânduri de piatră

îţi strivesc sufletul.

Au murit pescăruşii speranţei

şi valurile îţi risipesc

fiinţa prelinsă în nisip.

Aripi uscate

Speranţa, pasăre istovită

deasupra oceanului,

moare în zbor, departe de mine.

Zidurile pământii ale silei

cresc, tot mai înalte,

în jurul meu.

Aripile mi s-au uscat demult

şi nu mai pot zbura

către cerul tot mai îndepărtat.

Voi rămâne aici până când crivăţul

mă va spulbera pe alt tărâm.

Sfaturi

Crede-mă prietene!

Când dai mâna cu un om,

puternic şi frumos, care îţi zâmbeşte,

undeva, ascuns înlăuntrul lui,

este un altul mic şi urât,

care spumegă de furie,

imaginându-şi că tu ai fi fericit.

Mereu ţaţa din vecini

te examinează cu avida curiozitate

a unui adolescent

ce priveşte la Animal Planet

cum un rechin înşfacă

piciorul unui om.

Când vei îmbătrâni

nu vei mai vedea albastrul cerului

ci norii din sufletele celorlalţi.

Trage-ţi, din nou, peste cap,

faţa de om blând şi inofensiv,

dacă vrei să supravieţuieşti…

Începe o nouă zi!

Inventar

Gata! Am închis

pentru inventar.

Două bucăţi – ochelari

de văzut lumea în roz – sparţi.

La casare cu ei!

Zâmbete – doar trei-patru,

scorojite şi astea.

Bunătate – am tot împărţit,

în prostie, şi n-a mai

rămas decât eticheta.

Într-un colţ, un suflet trist

ca o icoană scuipată de derbedei.

Ce să mai fac cu el?

Oricum nu era de vânzare.

Îmi pare mie sau

am dat faliment?

Ulise orb

Nu mai ştiu să mă întorc

pe ţărmul speranţelor părăsite

cândva.

Semnele dăltuite cu trudă

în drumul de piatră

s-au tocit sub bocancii unui

noian de clipe.

Rătăcesc prin ploaia rece

ca moartea,

un Ulise orb care a uitat

ce căuta prin lume.

DISTRIBUIȚI