Este unul dintre cei mai importanţi cărturari al acestor vremuri ce trăieşte în provincie, fiind profesor la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş” din Adjud. S-a născut pe 15 noiembrie 1955 la Gura Humorului, într-o veche familie cu adânci rădăcini bucovinene. A urmat Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, promoţia 1978, iar în anul 1997 obţine titlul de doctor în ştiinţe filologice cu lucrarea „Spirit şi Logos, în poezia eminesciană”.

   A publicat şi publică mult, nu mai mult decât studiază. Este recunoscut ca un apreciat poet, eseist, publicist, prozator, istoric şi critic literar. A scris şi editat peste 15 cărţi, greutatea cea mai mare, valoric vorbind, fiind cele de critică/hermeneutică. Este prezent în peste şapte antologii, unele în ediţie bilingvă.

   În anul 1999 fondează şi devine redactor coordonator al revistei bianuale „CONTRAATAC – revistă de educaţie, cultură şi literatură, pentru elevi şi profesori – îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii şi agresiunii imoral-artistice”. Revistele literare importante din ţară, dar şi ale românilor din diaspora, se întrec în a obţine articole şi materiale de la Adrian Botez. Lucrările sale au primit confirmarea valorii prin numeroase premii obţinute. 

   În anul 2004 devine membru al Uniunii Scriitorilor, iar din anul 2009 este cetăţean de onoare al municipiului Adjud. Este laureat al Marelui Premiu al Salonului-Literar – Dragosloveni (1998). A mai fost premiat de USR, în anul 2005, pentru poezie, (volumele „Eu, barbarul“ şi „Crezuri creş­tine”), şi în anul 2006 pentru eseu/hermeneutică (pentru lucrarea „Loja Iohanică Românească”).

   În ceea ce priveşte activitatea sa poetică este de semnalat faptul că a publicat peste nouă volume, unele dintre ele, aşa cum am arătat, premiate. Din volumul „Aici – la întretăierea tuturor câinilor” am selec­ţionat versurile pe care vi le propun spre lectură. Sper să vă conving că avem un scriitor de mare forţă, plin de talent, un erudit desăvârşit.

Încercare de poziţionare

oare din ce parte trebuie privită

lumea asta – ca s-o

suporţi – şi să trăieşti în ea?

dinspre copilărie – se vede o grădină

dinspre bătrâneţe – un dezastru

iar eu – tot mai înspăimântător de

credibil – de dezastru m-a­propii

treptat – nu-mi mai rămâne nimic din

alegerea

părţii celui care priveşte…

Neascultarea

ciocanul ceasului de la catedrala

catolică – mereu izbeşte

o singură dată: mereu

„unu” – mereu

UNUL

dar cine mai stă să asculte

astăzi – de

vechile ceasuri?

Sadism telefonic

îmi place să las telefoanele

să sune – să dispere şi să

transpire sunând – cumplit să

transpire – până la pneumonie

telefonică – după care

să mă desfăt cu horcăitul

intuit – de la celălalt capăt al

fiinţei mele

melancolic-morganatice…

Coana primăvară…

primăvara năvăleşte apelpisită – ca o

cucoana la coafor – după

ce a fost păruită de o

vecină

şi nu se linişteşte sub cască – până

nu-i ies muguri – pe

faţă – pe braţe – pe

picioarele cu fuste

suflecate – la limita minimei

decenţe – şi – în general – peste tot

unde este vizibil şi îi

reface imaginea

bună (în speranţa că aia

proastă – va fi uitată de fraieri…)

Paşte

rare păsări sfinte poate – îngeri

zboară peste vişinii în floare

e atâta alb – încât te doare:

de atâta sărbătoare – sângeri…

Hristul – în lumină de petale

împărat stăpân peste grădină

se arată spre iertare – şi suspină

când vreun suflet îi alunecă din ploaie

aleluia – susură copacii

aleluia – scânteiază cerul

nu ucideţi – nu ucideţi mielul

să nu stingeţi în grădină macii

Golgota a fost – acum e linul

a-nflorit văzduhul – alb şi moale

(Moartea s-a făcut frumoasă cale…) –

şi-a închis prin Sine-n lume chinul

Aprecieri

o – cât de furios am fost pe viaţă

şi mai sunt

dar refuz – cu-ncăpăţânare – să mă

uit în palma mea – la foşnitoarele

ispititoarele linii – ale

vieţii – iubirii

norocului

nu discut – nu mă mai cert cu

nimeni – decât cu

Dumnezeu

e neplăcut – dar e atât de

Viu

…şi e singurul care vineri

Parolist – la-ntâlnire

Dispute pe tema morţii

în fiecare clipă a vieţii tale

trebuie să fii pregătit de moarte

niciodată moartea nu confundă

pe nimeni cu nimeni

niciodată moartea nu ia pe altul – în

locul tău – nici

invers

dar sunt cei ce cheamă

moartea – pentru alţii: blestemaţi

fie – pe veci

chemătorii de moarte

dar poate că tocmai

moartea – i-a năimit…

deci: nu vă puneţi în slujba

morţii – măcar atât

puteţi face: voluntar – onorific

fireşte

…doar pentru un zâmbet al Lui

Hristos…

După ploaie

contururile obiectelor – după ploaie – au

devenit

atât de clare: nişte

concluzii – trase de

Dumnezeu

(El predă lumii – prin istoria

Stufoasă – Logica Absolută…)

dacă am uni – printr-o linie toate

contururile-concluzii – ale

tuturor obiectelor

şi evenimentelor din

lume – s-ar

obţine desenul unui drum – la capătul

căruia – îl aflăm – fără greş – pe

Dumnezeu

…totdeauna plouă – prin deşertul

nostru – cu Tine

Doamne…

 

DISTRIBUIȚI