Este considerat unul dintre cele mai importante obiective turistice din România, care amintesc de viaţa poetului naţional, Mihai Eminescu. „Lacul cu nuferi” al lui Eminescu, de la Ipoteşti, este cel mai important loc de „pelerinaj” pentru iubitorii de literatură, şi, mai ales pentru cei îndrăgostiţi de creaţia eminesciană, mii de turişti venind aici în fiecare an să vadă lacul lângă care marele poet a copilărit, fiindu-i sursă de inspiraţie pentru mai multe poeme. În ciuda poveştilor pe care oficialităţile le prezintă turiştilor, se pare că celebrul „lac cu nuferi” din judeţul Botoşani nu are nicio legătură cu Mihai Eminescu şi asta pentru că ar fi fost o invenţie a unui lider comunist care s-a aflat mulţi ani şi la conducerea judeţului Buzău.

   Este vorba despre Lazăr Băciucu, fost vicepreşedinte al Consiliului Popular Judeţean Buzău şi secretar cu Propaganda. Omul de numele căruia se leagă multe realizări pe plan cultural, printre care şi Tabăra de ­Scu­lptură Măgura, a devenit, după plecarea de la Buzău, secretar de partid la Botoşani, însărcinat cu ideologia, adică „ideologul şef al judeţului”.

„Vezi ce scrie aici ? Lacul codrilor albastru. Trebuie să facem lacul ăsta al lui Eminescu”

   Potrivit mărturiilor actualului preşedinte al Consiliului Ju­deţean Botoşani, Costică Macaleţi, în anul 1988, pe când era inginerul şef al Oficiului de Gospodărire al Apelor, a fost chemat de urgenţă de Lazăr Băciucu. Pentru că în 1989 se implineau 100 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, Băciucu trebuia să organizeze la Ipoteşti ceva cu adevărat deosebit. Ceea ce s-a şi întâmplat: centenarul morţii poetului naţional avea să coincidă cu realizarea uneia dintre cele mai mari mistificări comuniste, care şi astăzi este crezută de miile de turişti care vin la Ipoteşti pe urmele „poetului nepereche”.

   „Eram tânăr, aveam 34 de ani şi eram inginer şef la OGA când m-a chemat Băciucu. Mi-a spus că vine centenarul şi trebuie să avem ceva ce nu a mai văzut lumea. Mi-a arătat o poezie şi mi-a spus: «Vezi ce scrie aici ? Lacul codrilor albastru. Trebuie să facem lacul ăsta al lui Eminescu în pădure la Ipoteşti>. Era o ştioalnă acolo, un fel de mlaştină şi mi-a spus că am la dispoziţie un an să o fac lac în toată regula. Zis şi făcut, ordinele nu se discutau atunci”, a declarat Costică Macaleţi pentru adevarul.ro.

   Şi aşa a început construcţia lacului, pe locul unei mlaştini, alimentate de un izvor subteran, din mijlocul pădurii Ipoteşti şi pe lângă care probabil Eminescu nu a trecut niciodată. Situat la patru kilometri de Casa memorială de la Ipoteşti, în Pădurea Baisa, „lacul cu nuferi” este inclus în patrimoniul Memorialului Ipoteşti, la un loc cu Casa Memorială Mihai Eminescu şi Bisericuţa familiei Eminovici. Lacul se întinde pe aproximativ un hectar.

   „Am luat o draglină şi un excavator de la Secţia de Utilaje şi Maşini. Nu exista drumul de astăzi. Era în pădure, un fel de mlaştină, am mers pe la Baisa ocolitor cu 14 muncitori şi am început treaba. Am colmatat toată mlaş­tina, am vorbit cu cei de la Silvic să facă nişte defrişări, că erau copaci în zona aia şi am lărgit albia şi am făcut lac. Un an de zile am tot curăţat la el şi până la urmă a ieşit senzaţional”, mai povesteşte Macaleţi pentru aceeaşi sursă.

Nuferi prinşi cu nailon de fundul lacului şi luceafăr cu becuri

  După ce a fost amenajat lacul, zona trebuia să devină atractivă, cu potenţial turistic, să fie mulţumiţi şefii de partid care veneau de la Bucureşti, mai ales Emil Bobu, care era mâna dreaptă a lui Ceauşescu şi se trăgea şi din Botoşani. Ordinele lui Băciucu au continuat, iar inginerul şef de la OGA le-a executat.

   „Lacul era gata, dar mi-a spus: «Vezi că în poezie sunt nuferi, fă rost de ei>. Şi am făcut rost. În mlaştina aia nu creşteau nuferi. I-am adus de la Vorona, de la 50 de kilometri, că făceam regularizarea unui curs de apă care avea nuferi. Erau şi albi şi galbeni. I-am adus pe lac, dar nu stăteau. Aşa că atunci când a fost centenarul, pe 15 iunie 1989, i-am ancorat de fundul lacului cu nailon să nu se scufunde. Am pus şi nuferi albi în continuarea lacului, mai era o baltă. Am ras tot stuful, şi am construit o insulă. Cea care se vede acum, nu este naturală, cum crede toată lumea. Am făcu­t-o cu muncitori, din nuiele şi umplută cu pietre şi pământ. Iar podul l-am adus din sat”, continuă destăinuirile actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani.

   De asemenea, ideologul Bo­toşaniului, Băciucu, dorea ca locul să fie plin de încărcătură eminesciană. A fost amenajată o cărare cu dale de piatră şi banci până către lac, instalaţia electrică a fost trasă către nişte stâlpi, iar în pădure a fost amenajat chiar şi ­Lucea­fărul. „Lacul era luminat, fiindcă am ridicat stâlpi cu becuri şi într-adevăr era frumos. Era curat, luminat şi era o atracţie. În pădure am ridicat un observator, de aproape 12 metri, de unde se vedea tot peisajul, pădurea şi lacul de care am prins un «Luceafăr>, construit din metal şi tablă, iluminat cu neoane. Se vedea de la intrarea în pădure”, a mai declarat Macaleţi.

Iluzia vinde: lacul a ajuns în patrimoniul public în 2013

   În urmă cu patru ani, achiziţia „lacului cu nuferi” de la Ipoteşti a fost aprobată de consilierii ju­deţeni, după trei ani de negocieri cu proprietarul lacului, medicul veterinar Dorin Vasiliu.

   Interesant este că mitologia s-a impus şi lacul artificial a devenit unul din principalele obiective turistice ale judeţului. Astăzi, nici măcar locuitorii din zonă nu concep că lacul cu nuferi să fi fost creat artificial.

   Istoricii, printre care şi Gelu Dorian, angajat al Direcţiei de Cultură din Botoşani, au atras atenţia în zadar autorităţilor că lacul nu este cel eminescian.

   „Am menţionat foarte clar atunci că locul lacului nu este…. Şi I.D Marin, în cartea lui, la fel menţionează, că acel lac la care se presupune că mergea Eminescu, se întâlnea cu Casandra, cu iubita lui la 14 ani, era mai în colo, la 500 de metri”, spune Gelu Dorian.

   Cu toate acestea, reprezentanţii Memorialului Mihai Eminescu îl prezintă în continuare ca fiind lacul de inspiraţie al poetului.

   „Dacă sunt întrebată dacă acesta este lacul la care ajungea Mihai Eminescu eu le spun că da, pentru că aşa am primit şi eu informaţii şi am citit”, spune Oana Buzatu, muzeograf la Memorialul Mihai Eminescu, pentru presa locală.

Cine a fost Lazăr Băciucu
   Ziarist, editor şi publicist, membru al societăţii zia­riştilor români, s-a născut pe 24 februarie 1931 la Homorâciu (Cer­neşti), judeţul Prahova şi a murit pe 21 martie 2010 la Bucureşti.
   Vicepreşedinte al Consiliului Popular Judeţean Bu­zău şi secretar cu Propaganda al Comitetului Judeţean PCR, Bă­ciucu este cel care a înfiinţat cotidianul „Viaţa Buzăului” (seria a II-a).
   Lazăr Băciucu a fost cel care a susţinut ideea organizării, în 1970, a primei ediţii a Taberei de sculptură de la Măgura, iniţia­tivă a conducerii filialei Uniunii Artiştilor Plastici Buzău. De asemenea, Băciucu este unul dintre oficialii buzoieni cărora li se datorează amplasarea mai multor statui în diverse puncte ale oraşului:  Vasile Cârlova (Crâng, autor Gheorghe Coman), George Enescu (parcul Tineretului, autor Oscar Han), bustul lui B. P. Hasdeu (scuarul din faţa colegiului naţional ce-i poartă numele, autor Oscar Han), bust Vasile Voiculescu (Pârscov, autor Oscar Han). 
   Lazăr Băciucu a absolvit Liceul Comercial din Vălenii de Munte, Academia de Studii Economice şi Şcoala Superioară de presă din Bucureşti, fiind doctor în economie.
   Activitate jurnalistică: redac­­tor, şef de secţie şi secretar de redacţie la co­tidianul „Flamura Praho­vei” (1955 -1968), redactor-şef la cotidi­nul „Viaţa Bu­zăului” (serie nouă, 1968-1972); a participat la înfiinţarea publicaţiilor „Neamul Românesc” (serie nouă, 1990), „Ari­el” (rev. pentru copii; 1993 -1995) şi a editurii „Orion” (director economic). A avut funcţii de conducere în domeniile învă­ţământului, ştiinţei şi culturii în capitală şi în mai multe judeţe ale ţării, . Membru în comitetul de conducere al Fundaţiei culturale „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, al Fundaţiei „Izvoare” – pentru protecţia naturii şi artelor şi al Fundaţiei „Episcop Grigorie Leu” din Bucureşti.
   A primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004) şi Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, pentru cartea „A doua înviere”. I s-au conferit numeroase diplome de onoare din partea unor instituţii şi fundaţii de prestigiu. A publicat sute de articole, eseuri, reportaje şi note de călătorie în numeroase ziare şi reviste, precum şi mai multe cărţi de publicistică.

 

DISTRIBUIȚI