Dacă faci un pas în la­te­ral faţă de România în care trăim şi priveşti la ce se întâmplă – presupunând că îţi permite constituţia psihică şi sufletească să faci exerciţiul ăsta destul de ambiţios -, e greu să înţe­legi de unde atâta ură.

De unde atâta ură inclusiv pe teme care, la baza lor au bunătatea, înţelegerea, iubirea. Să luăm drept exemplu refe­rendumul botezat incorect „familia tradiţională”. Să lăsăm la o parte dacă este sau nu util, dacă apără sau nu drepturi, dacă mergem sau nu la vot, câţi bani va cheltui statul sau ce câşti­guri electorale ar putea obţine nişte partide din acest referendum.

Să lăsăm totul deoparte şi să mergem la esenţă: un subiect legat de căsătorie a ajuns să scoată din noi tot ce e mai rău. Culmea, scoate din noi tot ce e mai rău folosindu-se argumente prin care, în principiu, sunt apărate valori şi drepturile omului. Nu mai poţi face un pas în spaţiul public, pe tema referendumului, că ţi se varsă în cap o găleată de lături. Dacă eşti pentru „familia tradiţională”, atunci eşti spălat pe creier (de unii), depăşit, un individ care nu respectă drepturile celorlalţi. Dacă nu eşti pentru „familia tradiţională”, ţi se reproşează tot că eşti spălat pe creier (de alţii), că ai apucături sexuale dena­turate şi că, desigur, nu respecţi drepturile celorlalţi.

Dacă eşti, să zicem, pe calea de mijloc, în sensul că îţi permiţi să spui că e ­de­mocratic să se organizeze referendumul şi să decidă poporul cum vrea să meargă mai departe cu „familia tradiţională”, că tu respecţi drepturile tuturor oamenilor, atunci, cele două „armate” de mai sus vor tăbărî, unite de ură, pe tine. Şi se va spune, la fel, că tot spălat pe creier eşti (în cazul ăsta, chiar n-aş putea spune de cine) şi că, domnule, când vorbim despre „familia tradiţională”, atu­nci trebuie să fii obligatoriu de partea ei. Asta în cazul în care nu trebuie să fii împotriva ei, dacă te critică a doua tabără.

Politicienii ultimelor trei decenii, dar şi o parte importantă a presei care a propagat, ani la rând, ura, minciuna şi manipularea, şi-au atins scopul. Ne-au adus în punctul în care suntem aproape incapabili să dialogăm civilizat, cu mintea deschisă, pe o temă decentă ce ţine de vieţile noastre. Suntem incapabili să zâmbim într-un astfel de dialog, deşi zâmbetul e de multe ori „arma” celor înţelepţi. Apar, în schimb, rânjetele, atunci când „tradiţionalul” îl numeşte, creştineşte, „stângist împuţit” pe „netradiţio­nal”. Sau „frustrat habotnic”, dacă acuzaţiile merg invers.

E trist, cel puţin, să priveşti spre tabloul ăsta cu noi toţi. E trist pentru că înţelegi că cei care, de fapt, fac toate jocurile în România, cei care au ­pro­pagat această ură, zeci de ani, ne-au jefuit nu doar de bani, dar mai ales de suflete şi minţi. Iar nişte oameni care, deşi au valori şi ţeluri comune, oameni care cred în adevăr, în dreptate, în bine, ajung să-şi dă dea în cap, „din principiu”, până le ţâşneşte sângele, sunt foarte simplu de controlat.

Text publicat în “Newsweek România

 

DISTRIBUIȚI
loading...