Trecerea la cer a doamnei Doina Cornea, unul dintre puținii români care au avut curajul de a înfrunta regimul comunist, este nu doar un motiv de tristețe, ci și de reflecție. Pentru că ea ne arată, ca o hârtie de turnesol, câți dintre noi s-au despărțit cu adevărat de trecut și câți continuă să trăiască și în prezent ca niște fantome.

În anii cei mai negri ai dictaturii ceaușiste, micuța și neînfricata profesoară de franceză din Cluj a scris proteste la “Europa Li­beră”, a răspândit manifeste, a făcut greva foamei. Gesturi care au costat-o scump. A fost destituită de la universitate, arestată, bătută și urmărită permanent de fosta Securitate. După ’90, a refuzat onorurile ce-i fuseseră oferite pe tavă de grupul Iliescu-FSN. Și s-a luptat mai departe, alăturându-se forțelor democratice.

Mai mulți demnitari ai României de azi, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, au găsit de cuviință să trimită mesaje de condoleanțe la moartea doamnei Cornea. Un lucru firesc, ținând cont de cât de multe îi datorăm acestei luptătoare pentru adevăr și dreptate.

Cum era de așteptat, nu e și cazul premierului Vio­ri­ca Dăncilă. Care, după cum bine observă mai tânărul meu coleg Sebastian Zachmann, a sărit din sandale atunci când s-a stins din viață academicianul Dinu Giurescu. Pe care l-a calificat drept “un om de cultură de o valoare excepțională” și „un mare patriot”. Ce-a uitat Dăncilă să ne spună e că, în “patriotismul” lui, reputatul istoric a colaborat îndelung și asiduu cu fosta Securitate. După cum rezultă din dosarul său de la CNSAS, în care Giurescu apare cu două nume de cod și cu sute de note informative.

Sigur, nu ne așteptam la vreo surpriză din partea servitoarei preaplecate a lui Dragnea. Care nici el n-a suflat o vorbă despre doamna Cornea, după ce l-a căinat amarnic pe Giurescu. Pe care l-a numit “unul dintre cei mai de seamă oameni ai politicii și intelectualității românești”. (Bine că de data asta n-a mai încurcat prenumele ca la moartea lui Neagu Djuvara!)

Demnă de remarcat mi se pare însă reacția directorului SRI, Eduard Hell­vig, care a postat pe contul de Facebook al instituției următorul mesaj cu tâlc: “Ei au fost aspri și cruzi, doamna Doina Cornea a fost puternică și delicată. Ea a biruit! Dumnezeu s-o odihnească în pace!”. “Ei” sunt, evident, foștii ofițeri ai Securității. E o nuanță care ne arată că actuala condu­ce­re a SRI încearcă să se distanțeze cumva, fie și metaforic, de istoria organului represiv al dictaturii comuniste. Mesajul poate fi considerat însă și un semn al despărțirii de o perioadă mai recentă. Cea în care fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, se afișa nestingherit în compania ultimului șef al Securității, Iulian Vlad. Și, pentru ca tabloul să fie complet, să adăugăm o altă conexiune interesantă. Același Coldea se afișează mai nou și în compania lui Ioan Aurel Pop, deconspirat nu demult ca fost colaborator al Securității. Domnul Pop, originar din Cluj ca și doamna Cornea, n-a rostit nici el vreun regret la moartea luptătoarei anticomuniste. A deplâns în schimb dispariția confratelui Giurescu. Despre care a spus că “a plecat odată cu el o epocă, pentru că se stinge o dată cu el o generație de istorici de altă formație, firește, dar dăruit binelui public” (sic!).

Aici, trebuie să recunosc, sunt întrutotul de acord. De fantomele trecutului, de la foștii politruci comuniști și până la zeloșii turnători securiști, n-o să scăpăm definitiv decât atunci când ei se vor fi stins pe cale naturală!

DISTRIBUIȚI