Sport

La echipa de handbal a Gloriei, ca după război!

• Antrenorul Romeo Ilie abia poate alcătui un ,,7” valid

Probleme mari la echipa de handbal feminin a Gloriei, într-o perioadă de maximă importanță. Fapt poate fără precedent, antrenorul Ro­meo Ilie nu se poate baza, cu câteva excepții, practic pe aproape tot lotul de jucătoare, răpuse de ­pro­bleme medicale a căror rezolvare necesită timp și răbdare. În fiecare compartiment, Gloria are ­pro­bleme majore, culminând cu poarta, unde toate cele 3 jucătoare sunt accidentate!

Ilie s-a plâns de acest val de accidentări care a lovit echipa în ultimul timp și care, inevitabil, a afectat evoluția echipei, ajunsă în pragul disputării barajului pentru menținerea în Liga Națională.

„În ultima perioadă, au fost niște rezultate mai slabe, lucru care s-a datorat în primul rând valului de jucătoare accidentate, nemaiîntâlnit până acum. Pri­vit din afară, pare un regres față de evoluția de până acum, dar ținând cont că n-am putut să aliniem un 7 competitiv și valid, care să poată evolua la potențial maxim, e normal să se observe acest regres. Nu l-a dorit nimeni, nici noi, nici jucătoarele, și ele sunt afectate, încercăm să depășim momentul acesta critic prin tratamentul la care au fost supuse toate jucătoarele. și încercăm un reviriment și psihic, pentru că este normal ca după atâtea meciuri mai slabe să se instaleze și acest lucru. Pe lângă jucătoarele operate, Anca Ionescu, Marijeta Vidak, Vinyukova și Strahan, avem 4 jucătoare operate de ligamente, care sunt indisponibile total, ne-am confruntat și cu alte accidentări. Portărița, Alina Iordache, a avut fisură la piciorul drept, Mîrcă Olariu are tot așa, o fisură la un deget, cealaltă portăriță, Pușcaș, are o ­le­ziune la umărul stâng, după ce a avut una la cel drept. Deci, dintr-o dată, din cei 3 portari, n-am reușit să avem 2 valizi în același timp. La extremă stânga, Diana Predoi are entorsă, cealaltă extremă, Laura Leahu, are o piedică la încheietura mâinii stângi, să arunce corect și eficient, interul stânga, Gedroit, are ruptură musculară la umărul drept, care o împiedică să arunce de la distanță și să aibă precizia necesară. Stoleru are o contuzie la umărul drept. Ilyna este suspectă de menisc, nu se antrenează de câteva săptămâni. Alina Ilie are ruptură la umărul stâng, ceea ce o împiedică să arunce la poartă și să fie golgeterul cu care ne-am obișnuit, iar cealaltă jucătoare care trebuia să o înlocuiască, Khavronina, încă nu și-a revenit după accidentarea de la Slatina. Nan, pivotul, a avut și ea leziune la genunchi. Simion, extrema dreaptă, are și ea o contuzie la genunchiul drept. E greu să alcătuim în aceste condiții un prim 7 valid, și acela cu jucătoare cu mai puțină experiență sau mai puțin folosite. Și ne așteaptă în continuare meciuri grele, datele sunt altele față de cele din tur. Încep să apară rezultate surprinză­toare. Așa se întâmplă întotdeauna în retur, toată lumea își reglează potențialul nu numai pe teren, ci și în afara terenului dar sperăm să ne atingem obiectivul care era, vă reamintesc, salvarea de la retrogradare, eventual fără baraj”, a declarat antrenorul Gloriei la ultima conferință de presă organizată de clubul din Crâng.

Ilyna, surorile Predoi și Nan, plecări sigure!

Probleme la echipa de handbal a Gloriei vor fi și din vară, când mai multe jucătoare de bază se vor despărți de formația buzoiană. Este vorba, în primul rând, de Dziana ­Il­yna, care a și semnat cu Gloria Bistrița, de surorile Diana și Mădălina Predoi și de Cristina Nan, acestea fiind, deocamdată, singurele certitudini. „Sunt jucătoare profesioniste, dar nu ne afectează, ele evoluează cu randament maxim până când se termină campionatul. Asta se întâmplă la toate echipele”, a mai spus Romeo Ilie, care a anunțat că Gloria va începe noul sezon „sută la sută” cu un nou antrenor principal.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker