27 de ani
de presa libera
Vineri, August 18, 2017 08:11 AM

Cultura

Jucărie inedită, folosită acum 4000 de ani, descoperită de arheologi la Cârlomăneşti

de Cristian IONESCU
Cultura  |
31.07.2017, 00:00
2006

   Noi descoperiri realizate de arheologi la Buzău. O echipă condusă de antropologul Mihai Constantinescu de la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române conduce cercetările pe şan­tie­rul arheologic de la Cârlomăneşti, comuna Verneşti. Este vorba despre o necropolă din Epoca Bronzului, Cultura Monteoru, care reprezintă principala sursă a exponatelor prezentate la Muzeul Judeţean din Buzău.

   Şi în vara aceasta au fost descoperite trei noi morminte la Cârlomăneşti, capabile să ofere antropologilor detalii esenţiale despre oamenii care au trăit la Curbura Carpaţilor în urmă cu aproape 4.000 de ani. Mormintele descoperite recent aparţin oamenilor care trăiau în regiune în 2000-1600 î.e.n. Potrivit cercetătorilor, printre obiectele descoperite în morminte se află şi o posibilă jucărie folosită de copii acum peste 3.000 de ani, un vas în formă de porumbel în care se află oase de porc.

   „Sunt unele morminte mai la suprafaţă care nu sunt foarte bine păstrate din cauza lucrărilor agricole şi unele la adâncimi mai mari, unde avem inventare foarte bogate. De regulă, fiecare mormânt are minimum trei vase. Apar şi piese de bronz, inele de buclă, folosite la prinderea părului după ce era împletit, brăţări, coloane de bronz care erau puse la gât, fusaiole, vase foarte frumoase, unicat pentru Epoca Bronzului în România, pe de o parte prin formă, dar şi prin păstrarea foarte bună a vasului. Am găsit un vas în formă de porumbel în care erau opt fragmente de oase de la picioarele de porc, folosit probabil ca jucărie pentru copii”, a declarat antropologul Mihai Constantinescu.

 

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Aretha Franklin vrea să deschidă "un mic club" la Detroit
Vineri, August 18, 2017 07:51 AM

Legenda muzicii soul Aretha Franklin, care a anunțat la începutul anului că se retrage, se gândește serios să deschidă un club de noapte la Detroit, unde ar putea "cânta din când în când", a declarat artista ziarului local Detroit Free Press citat de AFP.

Un nou film din seria 'Star Wars', dedicat lui Obi-Wan Kenobi, este în pregătire (presă)
Vineri, August 18, 2017 07:34 AM

Regizorul Stephen Daldry, cunoscut pentru filmul 'Billy Elliot', ar urma să realizeze viitorul lungmetraj din seria 'Star Wars' care îl va avea ca erou pe maestrul Jedi Obi-Wan Kenobi, a anunțat joi publicația Hollywood Reporter citată de AFP.

ALERTĂ UPDATE MAE: O a doua victimă de cetățenie română rănită în Barcelona; a fost transportată la spital, starea sa fiind stabilă
Vineri, August 18, 2017 07:15 AM

O a doua victimă de cetățenie română a fost identificată printre persoanele rănite în urma atacului terorist din Barcelona, potrivit ultimelor informații obținute de către Ambasada României la Madrid și Consulatul General al României la Barcelona.

Doi clujeni străbat cu bicicletele 1.800 de km pentru a organiza o tabără pentru copiii cu probleme grave de sănătate
Vineri, August 18, 2017 07:02 AM

Doi clujeni vor pedala 1.800 de kilometri, prin cinci țări, până pe vârful Mont Blanc, pentru a strânge bani pentru organizarea unei tabere dedicate copiilor cu diferite boli grave.

VACANȚA DE VARĂ ÎN IMAGINI
Vineri, August 18, 2017 07:00 AM

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
18 Aug, 07:35 Cifre goale
Pixelu observator a comentat pentru articolul Cum vede vicepremierul Marcel Ciolacu creşterea economică a României, care se împiedică în ruinele infrastructurii:
Numai că statisticile astea sunt făcute la grămadă. Nu sunt defalcate. Ce creștere a avut capitalul străin și ce creștere a avut capitalul autohton? Mă tem că doar capitalul străin a înregistrat creștere economică. Dezvoltarea pe baza investițiilor străine este o iluzie. Pentru simplul fapt că nu este treaba lui. Treaba lui este să facă profit și să-l împartă acționarilor. Nu există în lume vreun exemplu de țară acum dezvoltată care să se fi dezvoltat numai prin investiții străine. Creșterea asta nu este un lucru rău dar nu în folosul românilor. Cum nu este nici trecerea CAS-ului și CASS-ului de la angajator la angajat. Va genera scăderea veniturilor salariaților și un cadou neașteptat pentru capital.
17 Aug, 23:34 kioveanu
john a comentat pentru articolul A murit fostul prim-secretar de Buzău Tudor Postelnicu, ,,dobitocul“ care a condus Securitatea comunistă:
I l-a aruncat pe nicu Ceausescu in bratele kiovencei!Dragoste si recompense pe bune!
17 Aug, 17:50 lsfjsal;
klgfjd a comentat pentru articolul Registrul Auto Român lucrează cu publicul vineri, cu program prelungit, şi sâmbătă, pentru recuperarea zilei libere de luni:
si cine "s a programat"? sambata ca sa lucreze si ai nostri bugetari?
Google PageRank Checker