Citesc, recitesc, cu pauze de respirări şi reluat pasaje, o lucrare despre care îndrăznesc să afirm că ar trebui să se găsească, alături de Biblie şi Constituţie, în mai toate locurile şi împrejurările ce presupun implicarea politicienilor. La deschiderea lucrărilor Parlamentului, la investirea Guvernului, la instalarea Preşedintelui, şi  exemplele pot continua, nu prea mai există eveniment public fără să-şi vâre politicul coada. Cel puţin, în momentele acelea în care se jură cu mâna la inimă, unii făcându-şi cu destul aplomb, repetat, apăsat, şi semnul crucii. Parafrazând spusa lui Arghezi – „şi se jură că nu fură”, cu trimitere la Zdreanţă, nicio aluzie morală, ce vină are bietul căţelandru?

O carte de vreo 350 de pagini, un op nu de parcurs pe nerăsuflate, dar niciun hop de netrecut, te prinde de la primele rânduri şi cu of o abandonezi pe un colţ de noptieră. Volumul aparent masiv nu trebuie să sperie, are destule ilustraţii, scheme desenate cu sublinieri şi scris mare, să-ţi sară în ochi şi să ţi se lipească de crusta memoriei, să ajungă pe undeva în corpul nostru pe unde se presupune că există centrul conştiinţei (aici părerile sunt împărţite, unii zic de creier, alţii că i-ar sta mai bine, conştiinţei, să treacă prin inimă)… Ar putea să o silabisească cu oarece poticneli şi o anumită doamnă premier, însă asupra orizontului de înţelegere al domniei- sale nu ne putem pronunţa. Pe scurt, un fel de ediţie pentru to(n)ţi a ideilor politice fundamentale de la începuturile organizării omenirii în cetăţi-stat şi până în zilele noastre. Aşa se şi cheamă volumul, simplu şi la obiect – „Politica. Idei Fundamentale” -, este o traducere din limba engleză, cu un colectiv prestigios de autori, nu-i fac reclamă, pentru cei interesaţi, dacă se găsesc, un click pe net şi vă apare, chiar şi în format pdf, lectură plăcută!

|ntrebările care se pun acolo sunt bulversante, iar citatele din marii gânditori şi strategi de-a dreptul năucitoare. Pentru un popor sastisit de spectacolul politichiei dâm­boviţene şi de turuiala zornăitoare din platourile televiziunilor partizane, întoar­cerea la câteva pagini răsfoite seara, la culcare, ar fi chiar un bun exerciţiu de a nu aluneca în noaptea minţii. O detoxifiere necesară, că tot vine pri­măvara, mama noastră, ies urzicile pe coastă, vorba rapsodului. (Fac o paranteză, de câteva zile, de când s-a mai îmbunat vremea, văd di­mineaţa, de la geamul ferestrei, ce-i drept, un grup de trei doamne care fac zilnic un fel de jogging, o plimbare până la ieşirea din Verneşti spre Zoreşti şi înapoi, preţ de vreo oră. Nu ştiu, dar mie unul, care mă trezesc bâjbâind cu mâna după telecomandă şi după mouse să deschid e-mailul, spectacolul celor trei doamne în pas vioi, cu rucsăcele în spate, mi se pare o speranţă că nu totul o ia la vale în ţara asta, un recurs la normalitate)

Pentru a spicui din prezentarea cărţii în discuţie – „Este corect să înlături un conducător nedrept? Este cu adevărat democraţia cea mai bună formă de guvernământ? Poate avea vreodată războiul o justificare? Suveranitatea nu se dă, se ia! Scopul legii este conservarea şi extinderea libertăţii! Dreptatea este prima virtute a instituţiilor sociale!”

Sunt doar câteva dintre întrebările şi exclamaţiile pe care omenirea, filosofii, ideologii, unii emblematici, alţii de care poate nici nu aţi auzit, dar nu mai puţin influenţi în vremea lor, şi le-au pus pe parcursul istoriei. Iată şi un citat la întâmplare – „Până când filosofii nu vor fi regi, cetăţile nu vor scăpa de nenorociri!”. O spunea Platon, pe la anii 300 î.HR., şi doar actua­li­zând/adaptând puţin termenii avem definiţia corectă a meritocraţiei, ceea ce pe la noi este un principiu sublim, dar lipseşte cu desăvârşire, cum bine zis-a ştim toţi cine…

Cum precizam în preambul, şi cum declară că şi-au propus şi autorii, scrisă într-un limbaj accesibil, „Politica. Idei fundamentale” abundă în explicaţii concise care lămuresc jargonul domeniului abordat, deloc arid, prin diagrame sugestive care descurcă iţele teoriilor complicate, ilustraţii ingenioase care parcă se joacă şăgalnic cu bruma noastră de convingeri despre mersul politicii.

Şi poate întrebarea cheie – „Care este modul ideal de guvernare?”, iar marii gânditori au oferit soluţii ce continuă să modeleze lumea în care trăim. Doar atât adaug, să nu cad în păcatul celor care se apucă să povestească un film şi se grăbesc să-ţi descrie cum se termină, aruncând suspansul în derizoriu – suntem tare departe, pe aici, la noi, de ideile şi soluţiile pe care, o spun autorii, lumea civilizată le consideră fundamentale de câteva secole. Trebuia să zic milenii, scuze, dar parcă n-aş vrea să se sperie cineva! Oricum, cu între­bările din această carte aş vrea să cred că ne vom mai întâlni în paginile şi pe site-ul OPINIA.

DISTRIBUIȚI
loading...

1 COMENTARIU

  1. Salut semnalarea dlui Dinu, un fel de abcedar minimal cuprins in panoplia manualelor de management politic.
    Cultura politica se obtine printr-un proces de ”alfabetizare” inceput de pe bancile scolilor primare si continuat pana la maturitatea politica a celor care isi asuma sa conduca pe toti ceilalti printr-o validare a competentelor in fata urnelor si mai apoi prin actul asumat de a „mana turma” in siguranta.
    Eliminarea inculturii insa, este cu mult mai dificila, pentru ca toti cei care sufera de asa ceva au alta boala numita „mentalitate”, asociata unei culturi organizationale falimentare. Aceasta meteahna din pacate a fost transmisa si copiilor asa zisi ai politicienilor zilei.
    Pana una alta „diletantismul” ne calauzeste si ne va calauzi mult timp de aici incolo. Cu o scoala politica de genul SNSPA, continuatoare a unei academii cu mentalitati dovedite, cu greu va face fata nevoilor zilelor de azi.
    Dar, totul se invata, incepand cu mersul in picioare, care iti da o bucurie inestimabila de a descoperi lumea si pana la final cand ceilalti se vor folosi de invataturile lasate urmasilor dornici sa afle ce este lumea si cum se conduce ea.

Comments are closed.