Anul acesta mă văd nevoit să încalc o regulă pe care mi-am impus-o de multă vreme; aceea ca, în preajma marilor sărbători religioase, să nu mai scriu texte critice sau răutăcioase, decât în cazuri de forță majoră. O fac totuși, cu ­spe­ranța că nu îți voi deranja prea mult gândurile care se îndreaptă, cu siguranță, la mini-vacanțele pe care ți le-a pregătit doamna, dacă îi putem spune astfel, Viorica Vasilica.

Sunt convins că ai ascultat cu sufletul la gură “discursul programatic” al președintelui formațiunii politice pe care, prin votul tău din decembrie 2018, ai făcut-o principalul partid politic al României. Cred în sinea mea că, în timp ce îl ascultai pe Liviu Dragnea, ți-ai amintit, măcar în treacăt, că în acele momente se împlineau 29 de ani de când mureau primii revoluționari din Timișoara. Dacă ai făcut-o, este foarte bine, chiar dacă nu ai făcut nicio legătură între cele două evenimente.

Sunt convins că ai ­spe­rat, chiar dacă nu vrei să recunoști nici în ruptul capului, că vei auzi și alte lucruri decât cele pe care le tot auzi fără încetare de doi ani. Nu, nu mă refer la promisiunile legate de bunăstarea care tot vine peste tine dar tu te încăpățânezi să nu o simți – chiar dacă ești bugetar, parcă ți-ar putea fi mult mai bine decât îți este acum, după ultimele dublări sau triplări, sau Dumnezeu-știe care o fi coeficientul!, de salariu –, ci despre iertarea păcatelor lor, ale unora dintre mai-marii social-demo­crați, și despre pedepsirea păcatelor celorlalți, care nu sunt cu ei, deci sunt împotriva lor.

La fel de convins sunt că, auzind monologul la care mă refer, chiar dacă nu vrei să recunoști nici în ruptul capului, ți-a venit să spui: ,,Să dea boala în ele de amnistie și grațiere, dați-le odată și apoi apucați-vă de treabă!”. Pentru că tu, votant onest, truditor din greu pentru un salariu, plătitor conștiincios de taxe și impozite, nu ai nimic de câștigat de pe urma luptei liderului suprem social-democrat și a grupării care îl înconjoară cu statul paralel, cu iohanniștii, cu sorosiștii, cu peneliștii – cel puțin cu aceia care nu așteaptă și ei amnistia și grațierea cu sufletul la gură, deși o combat la greu – cu useriștii, cu plusiștii, cu băncile, cu multinaționalele, cu Europa și cu cine mai spune propaganda lor oficială sau neoficială. Totuși, chiar dacă îți înțeleg nemul­țumirea, vreau să spun că nu ai dreptate.

Și, ca să nu te plictisesc cu clișeele de care ești, pro­babil, sătul, îți voi vorbi în cifre. Conform datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor, în închisorile din România se află 232 persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție sau conexe acestora. Apro­ximativ 90 la sută dintre aceștia, adică vreo 210, au pedepse sub cinci ani de închisoare, deci vor intra sub incidența actului de clemență pe care îl cere insistent șeful social-democrat.

Dar, pe lângă aceștia, vor scăpa de răspundere, inclusiv de cea civilă, adică de obligația de a înapoia banii furați, sute, poate chiar mii, de politicieni de toate rangurile care au săvârșit asemenea infracțiuni și nu au fost încă prinși, judecați sau condamnați. Poate că nu te mișcă prea mult această chestiune, adică nu te interesează cât de bine ți-ar fi mers dacă acești bani furați ar fi fost folosiți pentru bunăstarea ta personală sau pentru cea generală. Știi tu, mizilicuri precum școli, spitale, autostrăzi, măriri de salarii sau de pensii fără ca inflația să o ia razna, relaxare fiscală și altele.

Să trecem și peste acest aspect. Și să revenim iar la câteva cifre oficiale. Odată cu corupții de care vorbeam, vor ieși din pușcării și cei 12.000 de deținuți cu condamnări de până în cinci ani de închisoare. Printre ei se află indivizi încarcerați pentru furt, furt calificat sau furt în scop de folosință, tâlhărie și tâlhărie calificată infracțiuni sexuale – viol, raport sexual cu minori, perversiune sexuală, corupere sexuală, agresiune sexuală sau racolarea minorilor în scopuri sexuale -, infracțiuni legate de traficul de droguri, doar ultimii fiind peste 800.

Nu vreau să închei fără să fac apel la memoria ta, sau a unui apropiat al tău mai vârstinic, în legătură cu cele două asemenea gesturi făcute de Nicolae Ceaușes­cu, pe 26 octombrie 1987 – când s-au amnistiat infracțiunile pentru care Codul Penal sau legile speciale prevedeau o pedeapsă ­pri­vativă de libertate până la trei ani inclusiv sau amendă, fiind grațiate în întregime pedepsele cu închisoarea până la cinci ani inclusiv, precum și pedepsele cu amenda, aplicate de instanța de judecată – și pe 26 ia­nua­rie 1988, de ziua lui, când a împlinit 70 de ani, când s-au amnistiat infracțiunile pentru care s-a aplicat pedeapsa cu închisoarea până la zece ani inclusiv, s-au redus la jumătate pedepsele cu închisoarea mai mari de zece ani aplicate de instanța de judecata și s-au comutat în 20 ani de închisoare pedepsele cu moartea aplicate de instanțele de judecată. Nu te mai plictisesc cu povești, te poți informa sau aminti, mai ales dacă ai fost cu trenul în acele zile, pe rutele care conțineau penitenciare. Îți mai spun doar că circula vorba că ambele decrete ar fi coincis cu anumite infracțiuni comise de fiul cel mic al cuplului Ceaușescu; îți sună cumva cunoscut?

Cam atât am avut de spus. Doar te mai rog ca, de Sfintele Sărbători, atunci când îți dezmierzi partenerul sau partenera de viață, când îți mângâi copiii, când îți pleci capul să săruți mâna celor care ți-au dat viață, să te rogi, măcar pentru o clipă, ca la anul ce vine niciunul dintre ei să nu dea ochii cu vreuna dintre ființele des­pre care ți-am vorbit mai sus și care așteaptă ca pe Dumnezeu actul de clemență promis de șeful partidului pe care, prin votul tău din decembrie 2016, l-ai făcut cea mai importantă formațiune politică a României.

P.S. Și dacă te-am pierdut printre rândurile acestui text, îndrăznesc să îți prezint mult mai simplu cu ce se mănâncă actul de clemență despre care am vorbit.


DISTRIBUIȚI
loading...

2 COMENTARII

  1. NU ESTE NEVOIE BOSTANE SA PLICTISESTI PE ROMANII CARE AU VOTAT PSD. PT. CA ACEL OUG NU SE VA DA NICIODATA ESTE O TACTICA CARE FACE PRESA CU EPOLETI SA AIBA CE DISCUTA, ATI PICAT CA FRAERI IN PLSA LUI DRAGNEA.

    • Cum le știți și le ziceți pe toate, mai ceva ca un om mare!
      Iar în ceea ce privește plictisul, vă invit să nu mă mai citiți; m-aș simți mai relaxat știind că am pierdut un cititor din categoria „Veorica”.

Comments are closed.