Monden

Irina Fodor, amintiri haioase din orașul natal: „În Buzău mă îmbrăcam ca de nuntă și când mă duceam să umplu sifoanele”

Soția artistului Răzvan Fodor, buzoianca Irina devine mereu nostalgică atunci când își aduce aminte de copilărie sau de perioada adolescenței petrecute la Buzău, mai ales când face comparație cu viața agitată din București.

Într-un articol scris pe blogul ei, buzoianca spune că nimic nu se compară cu confortul deplasării în Buzău. „Nimic nu e departe în Buzău. Oriunde vrei să mergi, faci 10-15 minute. În timpul pe care îl fac în București ca să duc și să aduc copilul de la școală, în Buzău ajung până la țară la bunici”, scrie buzoianca.

Irina mai spune ca pe Răzvan îl duce cu drag acasă, la Buzău, aproape în fiecare lună, și el tot rămâne surprins de faptul ca se circulă rapid și că toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Dar, de aici și dezavantajele, mai pun­c­tează ea. „Dacă ești adolescent și tragi o țigară în spatele vreunui gang, sigur te vede o rudă de graduldoi-trei care te pârăște părinților, și, în plus, ai șanse ca majoritatea profesorilor să stea în cartier cu tine, eventual chiar în același bloc”, își mai amintește Irina.

Dacă Răzvan Fodor este impresionat de distanțel emici pe care trebuie să le parcurg în Buzău, Irina nu are cum să uite șocul deplasărilor din Ca­pi­tală, mai ales din primul an de facultate.

 „În Buzău, oriunde te duceai, te întâlneai cu cineva cunoscut”

„Eu umblam capie prin București, în primul an de facultate. Pe vremea aia, nu tu mașină, nu tu Waze, plus un ușor accent de provincie care ridica sprâncene când întrebam<ce e magistrală și unde se găsește ea?>. Totul mi se părea departe. Aveam nevoie de baterii? Trebuia să merg până la mama nevoii ca să-mi cumpăr. În Buzău, oriunde te duceai, te întâlneai cu cineva cunoscut. În București, fețele oamenilor din metrou dimineața te făceau să te gândești la filmele americane cu zombi. Pe de altă parte, în Buzău mă îmbrăcam ca de nuntă numai ca să mă duc să umplu sifoanele. V-ați prins că și părul aranjat și machiajul intră în aceeași discuție, da? Că vorba aia, cine știe cine mă vedea și îmi dădeam cu firma de puștoaică în cap! Ei bine, vreo doi ani mai târ­ziu, în Regie, când era sesiune, mergeam repejor în pantalonii de pijama, cu un coc în vârful capului și ochelarii de citit, până la primul ma­gazin ca să refac proviziile de cafea și băuturi carbogazoase. Așadar, Capitala a venit la pachet cu descă­tușări absolut necesare”, mai scrie Irina.

Reamintim ca Irina s-a căsătorit solistul Răzvan Fodor în 2010, fiind nașii cuplului Cabral și Andreea Ibacka. Irina a absolvit Colegiul Hasdeu și Facultatea de Jurnalism, a făcut modelling și figurație la serialul „Cu un pas înainte”, unde l-a cunoscut pe Răzvan. Cei doi au împreună o fetiță, iar buzoianca face parte din echipa de la Vocea României.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker