Caraibe, Mexic, Peru, Norvegia sau Canada sunt doar câteva ţări care au o legătură cu Buzăul. Pare imposibil, nu este aşa? Ce ar putea avea în comun aceste state cu oraşul nostru? Ei bine, aflaţi că au, iar legătura este buzoianul Cristian Grosu, cel care a creat marca Grosmann, cunoscută pentru chitarele pe care le produce, mai ales pentru artiştii străini din domeniul heavy-metal, dar nu numai. Printre clienţii lutierului buzoian se află Terry Butler şi Trevor Peres de la Obituary, precum şi doi foşti chitarişti de la Manowar, David Shankle şi  Ross Friedman. Iniţial, nu eram sigură că voi reuşi să iau legătura cu Cris­tian Grosu, în condiţiile în care a părăsit Buzăul din 1992, când a plecat la Bucureşti la facultate, iar legăturile cu foştii săi colegi s-au mai rupt odată cu trecerea timpului.

Am reuşit, totuşi, şi am aflat că acesta absolvit Colegiul Naţional “B.P.Hasdeu”, că în acea perioadă a înfiinţat o trupă – “Simplu” se numea – şi că a învăţat o îndeletnicire ce i-a intrat în suflet de la singurul lutier din Buzău de la acea vreme. A cântat la unele festivaluri în această formaţie, însă plecarea la Bucureşti, unde intrase la Facultatea de Jurnalism, i-a întrerupt parcursul artistic.

După terminarea facultăţii, Cristian Grosu nu a profesat în domeniu, a fost suficientă o perioadă de practică, pe care a fost nevoit să o facă în anii studenţiei, pentru a-şi da seama că nu asta îşi dorea. Aşa că s-a întors la ceea ce i-a plăcut cel mai mult şi îl pasiona în acelaşi timp.

Buzoianul a acceptat să vorbească pentru OPINIA despre cum a luat fiinţă şi când a apărut marca Grosmann pe piaţa muzicală, precum şi alte secrete ale acestei meserii.

Reporter: Când a început să vă preocupe o astfel de îndeletnicire? 

Cristian Grosu: Păi, din liceu ca să zic aşa. În vremea aceea exista în Buzău un domn căruia i se spunea Fanache şi care făcea chitări. Mai toţi artiştii vremii aveau chitări făcute la Buzău, la el. Iar eu, în loc să pierd timpul pe bulevard sau prin alte părţi, eram mai toată ziua la el la atelier şi uite aşa… Pe perioada liceului aveam, să zic aşa, bani de buzunar din reparat, făcut şi alte chestii către alţii care nu puteau, sau aveau nevoie. La acea vreme am cântat şi într-o formaţie. Aveam o formaţie cu Dan Ionescu, Gelu Ionescu, cu ­Pe­trică Ipatie şi se numea “Simplu”.

Rep: Şi aţi cântat în turnee?

Cristian Grosu: Am fost pe la foarte multe festivaluri, am cântat pe la Casa Tineretului. Am avut activitate, numai că în momentul în care am terminat liceul şi am plecat la Bucureşti …

Connie Andreszka si Cristian Grosu

Rep: Să înţeleg că s-a rupt acea legătură cu Buzăul… Mă refer la colegi, la viaţa pe care o aveaţi atunci…

Cristian Grosu: Da, pentru că veneam doar la sfârşit de săptămână, o dată la început în fiecare sâmbătă, apoi la două săptămâni, o dată la o lună. Când ajungeam acasă, aveam alte preocupări, ca să spun aşa. Eram cu părinţii… Nu mai aveam timp să fac altceva. Pe de altă parte, pe lângă facultate, am lucrat toată perioada. Apoi, când am terminat facultatea, m-am angajat la o firmă pentru câţiva ani. Sincer, am mai făcut o încercare acum câţiva ani şi chiar am fost cu băieţii, cu care am încercat la Festivalul Top T la Buzău, însă nu a mers chiar foarte bine, pentru că aveam şi afacerea, aveam şi familia, trebuia să fac şi repetiţii şi să plec pe undeva să mai cânt, şi unele şi altele. În condiţiile în care te duci la sala de repetiţii şi cam se pierde timpul pe acolo, la un moment dat am renunţat. Pentru mine acum, aş accepta să revin în muzică dacă ar fi să fie ceva şi să se facă treabă, adică să nu pierd timpul aiurea doar spunând ,,gata, cânt într-o formaţie şi merg mai departe”, adică să văd că într-adevăr se face ceva, adică să ştiu că îmi iau din timpul de lucru sau din timpul de stat cu familia şi merg la sala de repetiţie şi facem ceva, dar să fie ceva. Nu să mergem acolo şi să bem bere şi să pierdem timpul, pentru că aşa se întâmplă. Şi atu­nci am renunţat şi am mers doar pe varianta asta.

Rep: Aţi urmat Facultatea de Jurnalism. De ce nu aţi profesat în acest domeniu?

Cristian Grosu: Am consi­derat, la un moment dat, că nu îmi place ceea ce se întâmplă, ca să spun mai frumos. Adică, ceea ce se întâmplă în partea nevăzută. Atunci am luat hotărârea să nu practic, aşa că m-am întors către ceea ce ştiam să fac dinainte.

Rep: Când aţi înfiinţat firma dumneavoastră? De unde vine numele mărcii Grosmann?

Toni Dijmărescu si Cristian Grosu

Cristian Grosu: În anul 2000 am înfiinţat firma. Grosmann este practic nu porecla, ci aşa îmi spunea mie Fanache la Buzău, meşterul de la care am învăţat eu. De acolo au prelua­t-o şi alţii şi cam aşa eram eu cunoscut în Buzău şi am mers mai departe cu numele ăsta. Am înregistrat-o la OSIM. Este o marcă înregistrată, cunoscută deja pe piaţa ­internaţio­nală.

„Artiştii români nu sunt mari amatori de produse făcute în România”

Rep: Aveţi printre clienţi şi artişti străini cunoscuţi?   

Cristian Grosu: Da, avem contracte de endorsement cu câţiva artişti internaţionali foarte cunoscuţi, cu trupe foarte cunoscute, care au plecat de la firmele mai mari şi au ales să semneze contracte cu noi şi acum cântă pe instrumentele noastre. Unii, de ani buni de zile, au ajuns la al treilea sau al patrulea instrument comandat de la noi. Ca artişti, avem Terry Butler şi Trevor Peres de la Obituary; avem cei doi foşti chitarişti de la Manowar – David Shankle şi  Ross Friedman. Avem artişti din toată lumea.

Rep: Mai exact, în ce colţuri ale lumii este cunoscută marca Grosmann?

Ross Friedmann și Mike Le Pond

Cristian Grosu: Avem instrumente în toată lumea. Adică  suntem prezenţi în Caraibe, Mexic, Peru, Norvegia, Finlanda, Germania, Canada, Franţa, Statele Unite, Anglia. Cam în toată lumea avem clienţi. 

Rep: De ce este cunoscută această marcă numai pe piaţa internaţională şi nu şi în România?

Cristian Grosu: Artiştii români nu sunt mari amatori de produse făcute în România.

Rep: De ce, dacă ţinem cont că în ultima perioadă se încearcă promovarea produselor româneşti, de orice fel, în străinătate?

Cristian Grosu: Pentru că artistul român sau clientul român, în afara faptului că nu este precum cel american, să fie mândru că sunt făcute în USA, practic vrea să se pună pe el ca artist lângă un nume foarte mare, cunoscut internaţional. În rest nu contează dacă instrumentul este bun sau prost. În primul rând contează imaginea asta, adică apare pe scenă când cântă undeva şi să vadă toată lumea brandul instrumentului cu care cântă el.

Rep: Bine, dar nu asta îi dă valoare până la urmă…

Cristian Grosu: Da, dar la noi cam aşa decurge treaba. Şi un alt aspect: la noi, clientul sau artistul român, când se duce să-şi cumpere un instrument, se gândeşte cu cât îl vinde după ce se satură de el, sau constată că nu îi mai place. Deci se gândeşte înainte cu cât o să-l vândă, înainte să-l cumpere. Cam aşa se gândeşte şi zice “Aaaa, păi dacă îl cumpăr făcut în România, cine mi-l cumpără? Nimeni, dacă îl vând peste o lună de zile”. Se gândeşte că dacă a avut nişte afişe sau nişte mărci, atunci aia îi trebuie şi lui. Probabil acesta este şi motivul pentru care nu prea vedem formaţii româneşti în afara ţării. Sunt foarte puţine. Cei mai cunoscuţi sunt cei de la Bucovina, care au început să iasă pe afară şi… cam atât. Acum nu mai putem vorbi de IRIS, de Voltaj, de Holograf sau de alte formaţii, care oricum nu au avut succes în afara României. Dacă vă uitaţi, marea majoritate, chiar şi Cargo, şi cei care mai cântă, fac o muzică şi un stil abordat care să fie specifice pentru România şi cam atât. 

Rep: Totuşi, aţi avut artişti români care au apelat la serviciile dumneavoastră?

Cristian Grosu: Da, am lucrat cu câţiva cu ceva timp în urmă. În prezent nu lucrăm cu niciun artist român, pentru că, aşa după cum spuneam, sfera artistică în România, în afară de câteva cântări prin cluburi, nişte festivaluri unde se mai cântă sau cântatul înaintea unor formaţii care vin din afară să susţină concerte în România… cam atât. Adică vă spun ce îi spun şi artistului când vine la mine şi spune ,,Eu sunt Cutărescu, facem un contract de endorsement, fă-mi şi mie o chitară”. Şi atunci eu îi spun: “Bine, bine, OK. Ce îmi poţi da înapoi?”. Deci eu nu sunt o persoană fizică sau cineva care lucrează de hobby, de plăcere şi că doar mă asociez cu numele tău şi îmi este de ajuns. Aici o asociere a noastră prin acel contract de endorsement este o investiţie  pentru mine. Investesc nişte bani ca tu să primeşti o reducere şi un instrument, iar tu trebuie să îmi dai înapoi ceva, că altfel nu este rentabil pentru mine. Or, acel ceva în România nu există. Am avut câţiva artişti români şi am renunţat, când aceeaşi investiţie o pot face într-un artist străin care are un nume, care are activitate, care merge în toată lumea asta în concerte şi îmi aduce înapoi ceva pentru firmă. Îmi aduce un profit. Suntem la momentul în care orice contract din acesta, pentru firmă înseamnă o investiţie. Orice investiţie este bună dacă îmi aduce profit. Ori aici, profit înseamnă clienţi noi, artişti noi, chiar dacă şi cu ei facem o investiţie, dar la rândul lor având un nume, îmi aduc alţi clienţi.   

„O chitară se face în trei-patru luni“

Rep: Cât timp vă ia să faceţi o astfel de chitară?

Cristian Grosu: Lucrez la mai multe în acelaşi timp, pentru că pentru fiecare există anumiţi timpi morţi, ca să le spunem aşa. În momentul în care ai pus la lipit nişte lemn pentru o chitară, cât se usucă lucrezi altceva, ai dat cu lac pe o chitară, cât se usucă, lucrezi altceva, şi aşa mai departe. Lucrez la mai multe în acelaşi timp, însă depinde, poate să dureze o lună, poate să dureze trei-patru luni, depinde de ceea ce vrea clientul să-i fac.

Jari Kainulainen de la Masterplan

Rep: Vorbeaţi mai devreme despre materialul pe care-l folosiţi la astfel de lucrări. Care este lemnul ideal pe a obţine sunetul pe care şi-l doreşte clientul?

Cristian Grosu: Nu există un material optim pentru aşa ceva, totul ţine de calitatea lemnului pe care-l foloseşti. Dacă el este tăiat, tratat, pregătit aşa cum trebuie pentru a deveni un instrument muzical, atunci iese un instrument muzical, dacă te duci şi cumperi o bucată de lemn oarecare, poate va arăta frumos, dar numai atât. Sunt anumite specii pe care le folosim. Sunt specii obişnuite, unele ­exo­tice la care folosim lemnul. Spre exemplu Wenge, Bubinga, Redwood, Zembrano, mai toate speciile care sunt folosite şi la altceva, dar repet, diferenţa o face tipul de tăiere al lemnului, uscarea şi pregătirea lui pentru a deveni un instrument muzical. Există Mahon sau Wenge din care se face şi mobilă, se fac scaune şi băncuţe şi orice altceva ce s-ar putea face din lemn şi există şi Mahon, Wenge şi alte esenţe exotice din care se fac instrumentele. Diferenţa este strict de tăiere, uscare şi prelucrarea lui pentru a deveni un instrument muzical. Pentru mobilă, băncuţe, scaune, tăierea este simplă, normală, iar pentru instrumentul muzical sunt anumite tipuri de tăiere a lemnului, care-l fac să sune într-un anumit fel.

„Preţul poate ajunge la 1.500, 2.000, 3.000 de euro… depinde ce vrea clientul să-i facem“

Rep: Modelele instrumentelor pe care le realizaţi sunt cele solicitate de către clienţii dumneavoastră, adică vin ei cu un anumit desen şi spun ,,Aşa vreau să arate chitara mea“?

Cristian Grosu: Nu, acestea sunt modelele noastre, pe care le adaptăm la cerinţa artistului. Adică avem câteva modele mai clasice, câteva modele mai heavy pe care le adaptăm şi le dotăm la cerinţa clientului. Nu orice formă poate fi o chitară profesională. Da, putem să tăiem lemnul, dar şansele de a fi o chitară foarte bună, profesională, sunt extrem de mici, sub 10 la sută. Fiecare model pe care-l avem şi pe care-l producem în diferite dotări, ca să-i spunem aşa, până ajunge să îl scoatem spre vânzare, sau să-l dăm unui client, a fost nevoie de câţiva ani de proiectare şi încercări, materiale, bani băgaţi în studiu, pentru că un instrument muzical nu îţi iese din prima. Te gândeşti la o formă pe care încerci să o faci în funcţie de experienţa pe care o ai şi apoi faci prima încercare. Îl faci până la final, instrumentul finit, şi apoi vezi dacă acesta corespunde cu ceea ce ai vrut să iasă. În cazul în care nu, încerci şi mai modifici, mai umbli, pentru că fiecare modificare a formei schimbă sunetul instrumentului. Avem şi încercăm în continuare să avem mai multe demouri făcute de către clienţi care şi-au primit instrumentul. Spre exemplu, acum facem pentru un client un instrument cu o formă care să ­res­pecte necesităţile lui. Adică un anumit tip de doze, un anumit tip de lemn şi aşa mai departe. Pentru clientul următor, care vrea aceeaşi formă de chitară, dar are alte nevoi cu privire la doze, lemnul instrumentului va suna un pic diferit şi atunci, atât timp cât nu facem producţie de serie în care să spunem “Ăsta este instrumentul, din lemnul ăsta şi dozele astea şi aşa mai departe, şi numai din aşa se produce”, nu poţi să ai un demo şi un sound general. Firmele care fac serii mari sau care fac la fel, mii de chitări în China, da. Dar acolo nu poţi să te duci şi să le spui “Ştii, vreau instrumentul tău, dar nu vreau cu dozele alea, vreau cu altceva”, pentru că nimeni nu îţi va face aşa ceva. Atunci noi încercăm ca fiecare client, după ce îşi primeşte instrumentul, să facă un mini demo pe care-l postează pe Facebook, pe Youtube, iar atunci viitorii clienţi îşi pot da seama. Pentru un neavizat poate nu e o diferenţă, dar pentru artiştii cu care lucrăm noi în general, deoarece facem instrumente nu ieftine, ci scumpe, pentru că sunt profesionale, da. Artiştii care le comandă sunt artişti care sunt activi, care fac turnee, care merg la festivaluri, scot discuri, albume şi atunci ei sunt în stare să facă diferenţa. 

Jari Kainulainen de la Masterplan

Rep: Spuneaţi că sunt destul de scumpe, având în vedere că le faceţi manual, la comandă. Care ar fi preţul pentru o chitară sau un bass, de exemplu?

Cristian Grosu: Depinde, ele pleacă undeva cam de la 1.000 de euro şi merg în sus în funcţie de ce doreşte clientul să-i facem. Adică dacă clientul vrea ca pe gâtul chitării să îi facem o intarsie (n.r. decoraţiune) dintr-o parte în alta pe toată suprafaţa, vă daţi seama că acolo este o muncă migăloasă care se face manual şi care costă destul de mult. Poate să ajungă la 1.500, 2.000, 3.000 de euro… depinde ce vrea clientul să-i facem. Spre ­exe­mplu, lucrăm cu un artist, unul dintre cei mai buni de la noi din ţară cu aerográful şi facem custom painting cu diferite design-uri. Dacă clientul vreau să-i pictăm un dragon pe chitară, îi facem un dragon, dacă vrea să îi facem un craniu şi orice năzbâtie îi trece lui prin cap, îi facem. Nu afectează sunetul sau calitatea instrumentului. Noi o facem manual, adică se pictează ­ma­nual.

DISTRIBUIȚI