INTERVIU | Nicolae Toader, povestea profesorului care pus în practică proiectul marelui Henri Coandă: „Electronica este viitorul; a pătruns în toate domeniile, inclusiv în bucătărie”

Considerat de mulți drept „ruda săracă” a învățământului românesc, învățământul tehnic are rezultate remarcabile în Buzău, din păcate insuficient cunoscute. Este și cazul profesorului Nicolae Toader de la Colegiul Tehnic Buzău, un dascăl care, după 30 de ani de activitate didactică, se pregătește de pensie cu gustul amar de a nu găsi pe cineva care să îi ducă mai departe munca depusă la catedra de Electronică a liceului.

Nicolae Toader predă la Colegiul Tehnic din 1994, fiind unul dintre cei mai iubiți profesori ai liceului. Stă de multe ori în laboratorul colegiului de dimineață până seară, ajungând să le devină elevilor săi un adevărat prieten. Rezultatul acestei colaborări este unul pe măsură: numeroase premii la concursurile din țară și străinătate – unde, povestește că ceilalți concurenți se strâng în jurul buzoienilor să vadă ce lucrări spectaculoase au mai realizat participări cu elevii la proiecte de practică în străinătate, și câteva invenții care ar trebui să stârnească admirația tuturor. Una dintre cele mai spectaculoase proiecte ale elevilor coordonați de Nicolae Toader este realizarea unui proiect al celebrului Henri Coandă, gândit pentru guvernul francez, dar care nu a reușit niciodată să fie materializat.

În 1955, în Revista Radar a apărut proiectul unei instalații de desalinizare a apei de mare, folosind energia solară. Acest proiect a fost realizat în 1953 de Henri Coandă. A funcționat perfect, dar guvernul francez nu i-a dat voie să dezvolte proiectul pentru că Franța era exportatoare de sare către țările din Orientul Mijlociu și i-ar fi afectat exportul. Proiectul a rămas îngropat în arhivele aviației. Niște copii deștepți de la Colegiul Tehnic, specialiști în informatică, au scotocit în arhivele biroul de patente și invenții din New York și au descoperit invenția depusă de Coandă în 1957 spre omologare. Au scos toate schițele și au refăcut instalația în 2015, după șase luni de muncă, în cadrul unui proiect derulat de liceul buzoian cu școli din străinătate. „Am cerut și sprijinul Muzeului Tehnicii de București, dar au fost destul de evazivi. Când le-am propus să le dăm invenția, ne-au spus că stau cam rău cu spațiul”, spune profesorul Nicolae Toader.

Nu a fost însă singura realizare a elevilor coordonați de profesorul buzoian. Alte invenții pot fi admirate până pe data de 21 aprilie la Muzeul Județean, în cadrul expoziției Jocurile Științei. Despre aceste realizări și despre multe alte aspecte ale învățământului tehnic buzoian, Nicolae Toader ne-a vorbit în cadrul unui interviu realizat cu ocazia Târgului Ofertelor Educaționale al liceelor buzoiene.

„Unul dintre elevii mei lucrează la automobile electrice la Renault”

Reporter: De ce ar trebui să aleagă un elev de clasa a VIII-a să intre la clasa de Electronică a Colegiului Tehnic?

Nicolae Toader: Astăzi, un elev ar trebui să aleagă acest domeniu pentru că acesta este viitorul. Electronica a ajuns până și în bucătărie. Nu există un domeniu în care electronica să nu fi pătruns masiv. Nu este suficient ca un elev să învețe formule matematice, ci trebuie să înțeleagă că aceste formule au o aplicabilitate în practică.

Rep.: Aveți foști elevi care astăzi au ajuns să profeseze cu succes în acest domeniu?

N.T.: De-a lungul carierei mele mă mândresc cu elevii mei, cu o grămadă de premii la concursuri naționale. Mă mândresc și cu elevi de-ai mei care au terminat Automatica și trec încă pe la mine. Chiar de curând a trecut să mă viziteze un fost elev care lucrează la Renault, la automobile electrice. Este unul dintre cei de la atelierul de proiectare a automobilelor electrice de la Mioveni. Este atât de fericit, îmi spune: „Domnu’ diriginte, este raiul pe pământ! Am ajuns exact unde mi-am dorit toată viața!”. A fost pasionat de mic de electronică.

Imprimantele 3D, „vedetele” clasei de Electronică de la Colegiul Tehnic

Rep.: La standul de prezentare a Colegiului Tehnic din cadrul Târgului Ofertelor Educaționale ați venit cu o imprimantă 3D. Despre ce este vorba?

N.T.: Imprimanta face parte din cele trei pe care le-am primit în baza unei sponsorizări. O sponsorizare de la OMV Petrom. Ne-au dat bani, am cumpărat componentele și le-am asamblat noi, obținând trei imprimante 3D. Le-a primit dezasamblate și eu cu elevii le-am asamblat și le-am pus în funcțiune. Piesele pe care le vedeți lângă imprimanta 3D sunt piese componente pentru imprimantă pe care le-am făcut la ea. Cu o această imprimantă se poate face orice, dacă este din plastic și dacă se găsește un proiectant bun. Dacă se primește o comandă să facem o vază, o facem dar la dimensiunea 20X20X20. Trebuie găsit cineva deștept să știe să proiecteze în AutoCAD, în trei dimensiuni, apoi cu alt program, de­senul respectiv se feliază în felii de 0,1 mm. Imprimanta practic imprimă în două dimensiuni, lungime și lățime cu fir de 0,2 mm grosime. Ea este deci tot o imprimantă în două dimensiuni, dar după ce a terminat de făcut secțiune, se ridică cu 0,2 mm, apoi printează a doua secțiune.

Rep.: Ce ați realizat până acum cu această imprimantă?

N.T.: Avem această imprimantă doar de o lună. Am proiectat și realizat brelocuri din plastic care țin locul fiselor pentru cărucioarele de la supermarket. Am realizat și părți componente pentru imprimantă, dar proiectarea acestora am primit-o de la furnizor.

Rep.: Cât de important este o asemenea dotare pentru clasa dumneavoastră?

N.T.: Este fascinant pentru un copil să vadă așa ceva. După ce elevii mei au asamblat-o șurub cu șurub au fost fascinați. Este o metodă modernă de a atrage elevii către acest domeniu și, totodată, de a-i forma pentru că acesta este viitorul. Trebuie să știți că astfel de imprimante 3D sunt astăzi folosite de toate cofetăriile mari din București pentru a face torturi. În loc de extrudat plastic, folosesc materiale cu frișcă, cremă de ciocolată… Fac proiectul tortului pe calculator, scrie pe el „La mulți ani, Costică!”, i-l arată clientului și, dacă lui îi place, îi dă print. Dacă o cofetăreasă mai poate greși, o imprimantă capabilă să facă pinioane și alte părți componente, nu are cum să greșească la fabricarea unui tort.

Motorul cu abur al lui James Watt, realizat din lemn, cu cuțitul și bomfaierul

Rep.: Cu ce alte realizări se pot mândri elevii dumneavoastră?

N.T.: Pentru a vedea exact cu ce se pot lăuda elevii mei vă invit la Muzeul Județean, unde, până pe 21 aprilie, are loc expoziția interactivă Jocurile Științei. O parte dintre exponatele de acolo sunt realizate de elevii mei de la Colegiul Tehnic Buzău. Este vorba despre bobine-Tesla, experimente cu magneți… Este adevărat că în expoziție veți găsi exponate fascinante precum roboți, dar sunt de producție industrială. Noi ne-am dus acolo cu lucrări manufacturate, făcute de mâna copiilor.

Rep.: La ce pot fi folosite aceste realizări?

N.T.: Avem expuse trei tipuri de bobine-Tesla. Bobina-Tesla este una dintre cele mai fascinante realizări din domeniul electricității făcute de Nikola Tesla în jurul anului 1940. El a realizat această bobină încercând să facă transmisia energiei electrice la distanță fără fir. Nu a reușit asta, dar în schimb a construit bobina aceasta care este o construcție fascinantă a electricității. O bobină de acolo (n.r. – din expoziție) poate genera peste 50.000 de volți, poate aprinde un tub cu neon de la distanță de aproximativ un metru. Deci, se transmite până la urmă energia electrică și fără fir. O altă lucrare realizate de elevii Colegiului Tehnic este un motor din lemn. Este realizat de un elev de clasa a X-a pe principiul motorului cu abur al lui James Watt, primul motor care a revoluționat industria, doar că elevul nostru l-a făcut doar din lemn. Mai mult, este făcut cu pistoane pătrate și, chiar dacă nu avem în expoziție un cazan cu abur, folosim o suflantă care bagă aer sub presiune și motorul funcționează. Acest motor a fost realizat doar din lemn, cu cuțitul, cu bomfaierul și cuterul și să vedeți cum se mișcă. Mai avem prezentate la Muzeul Județean experimentele cu magneți, i­ma­ginate în cadrul laboratorului. Chiar dacă nu arată la fel de spectaculos ca roboții care sunt cumpărați, trebuie să înțelegeți că exponatele noastre sunt făcute de copii cu ceea ce am avut prin atelier.

„Nu găsesc pe nimeni care să vină în locul meu”

Rep.: Ce vă propuneți pentru anii viitori la catedra Colegiului Tehnic?

N.T.: Sunt profesor de electronică aici din anul 1994. Nu găsesc un băiat tânăr, pasionat de electronică, care să vină și eu să îi spun: „Uite, ai tot aici!”. Am aproape 500 de volume de electronică, cărți luate într-o viață de electronist. Credeți că mai mă primește cineva cu ele acasă? Le am pe toate duse la liceu. Nu mai spun de aparatură, de piese, de material… Nu găsesc pe nimeni care să vină… mai stau și eu un an lângă el să îl instruiesc.

Rep.: De ce credeți că nu sunt interesați tinerii de această profesie?

N.T.: În primul rând pentru că salariile sunt mici. În al doilea rând, de frica numeroaselor examene pe care noi, profesorii, de-a lungul carierei, trebuie să le susținem: examene de titularizare, de definitivat, de grad I, de grad II. Un fost elev chiar mi-a spus: „Domnu Toader, nu cred că fac față”. Este un bun practician care și-a format mâna pe electronică, dar… Alții îmi spun că le este frică nu vor face față în fața copiilor. Copiii au ajuns la un grad de libertate cam greșit înțeles și te poți aștepta de la ei la orice. Totuși, tu ca profesor ai la îndemână o armă redutabilă: catalogul. Dacă știi să îl folosești…