Are 26 ani, a absolvit Colegiul Hasdeu şi s-a specializat la Universitatea Oxford în matematică şi informatică. A avut şansa să lucreze în Anglia ca programator la una dintre cele mai importante bănci americane de investiţii din lume. Deşi câştiga suficient pentru a trăi fără probleme în Anglia, Ion Ambrinoc a ales să se întoarcă în ţară, ajungând la concluzia că „problemele cu care se confruntă România nu se vor rezolva dacă fugim de ele”.
„E nevoie şi de oameni care să se întoarcă în ţară şi să facă treabă bună”, îmi spune când vine vorba despre motivele care l-au făcut să se restabilească în ţară. Deşi s-a întors de doar câteva săptămâni, buzoianul are deja două joburi, unul dintre ele fiind dedicat pregătirii elevilor români pentru marile universităţi ale lumii şi convingerii lor că au motive să se întoarcă acasă după aceea.

 

Reporter: Vorbeşte-mi despre activitatea ta de la Oxford. Ştiu că ai reprezentat studenţii români din universitate.

Ion Ambrinoc: Am fost preşedintele Societăţii de studenţi români de la Oxford între 2013 şi 2015. Erau cam 80 de studenţi români în această societate atunci când eram eu preşedinte. Era un grup informal în activităţi, dar organizat, aveam fonduri, organizam evenimente. Şi alţi studenţi de alte naţionalităţi şi studenţi cu interese comune aveau grupuri similare. Existau, de exemplu, societăţi de teatru, de jocuri etc. În calitatea mea de preşedinte am adus de câteva ori nişte speakeri să ne vorbească, de exemplu Radu Georgescu, celebrul om de afaceri român. L-am văzut la emisiunea lui Moise Guran şi l-am invitat. Am organizat una dintre primele cine de pe 1 Decembrie, lucru care a rămas la Oxford şi care încă se întâmplă şi acum. Mai e o chestie cu care pot să mă laud, în 2013 am scris un ghid pentru „bobocul” român care vine la Oxford şi nu ştie nimic, ghid care încă este citit şi întreţinut de studenţii actuali. Este ceva de genul, ai venit la Oxford, eşti într-o ţară străină, uite cum poţi face anumite lucruri, cum să nu dai 10 lire pe un adaptor de priză, ce să faci când te iau durerile de dinţi… Adică, probleme cu care eu m-am confruntat.

Rep.: Ce ai făcut după absolvire?

I.A.: Am lucrat într-o bancă de investiţii de renume internaţional ca programator. Ca să fiu angajat, am dat interviuri. În general studenţii din UK lucrează din timpul facultăţii peste vară. Eu am prins trenul cam târziu. Nu am fost atât de pro activ. Le recomand cititorilor mai tineri să aibă experienţe din astea încă din anul I pentru că ajută, dacă companiei îi place cum lucrezi, te ia ca angajat permanent. Eu am avut norocul să fiu angajat fără să fi fost la ei în studenţie. M-au luat la întrebări destul de tare, cu chestii tehnice de programare. Nu mi-au trebuit cunoştinţe financiare ca programator, le-am învăţat pe parcurs.

Rep.: Să înţeleg că ceea ce ai învăţat în facultate ţi-a fost suficient?

I.A.: Da şi nu. Facultatea acoperă partea teoretică, modul de gândire, iar programarea este mai mult o inginerie. Totuşi când intervievezi un student nu te aştepţi ca el să fie la nivelul unui om cu 10 ani de experienţă. E şi o chestie de atitudine. Se aplică principiul: „Nu ştii, te învăţăm. Nu poţi, te ajutăm. Nu vrei, nu ai ce căuta aici”. Şi am învăţat. M-au ţinut 15 săptămâni la cursuri de pregătire şi, din toamna lui 2015, am intrat în pâine ca angajat.

„Am învăţat că să lucrezi în sistemul financiar nu este un pact cu diavolul”

Rep.: În ce consta munca ta?

I.A.: Foarte mult privit într-un calculator. Rezolvam anumite probleme, nu atât în sensul matematic, ci trebuia să fac nişte „instrumente” pe care banca le folosea pentru a face diverse calcule. Chestii asemă­nătoare cu Microsoft Excel. Băncile sunt supuse unei mari presiuni din partea autorităţilor de supraveghere financiară, mai ales de la criza economică încoace, pentru a nu se destabiliza întreg sistemul financiar. Dacă o bancă pică, va afecta foarte mulţi oameni. E foarte la modă să urăşti băncile, dar ele fac o chestie foarte importantă: ţin banii în mişcare. În momentul în care tu stai pe nişte bani, iar banii ăia stau, ei sunt complet inutili, nu sunt folosiţi la investiţii, la nimic.

La banca aceasta de investiţii lucrează şi tipul care a inventat limbajul C++. Am avut ocazia să îl aducem la noi la facultate să le vorbească studenţilor. Cineva l-a întrebat de ce lucrează într-o bancă de investiţii? Şi a spus că i se pare că sunt nişte probleme foarte grele de rezolvat şi băncile fac o chestie foarte importantă: ţin banii în mişcare. Ce face o bancă de investiţii? Dacă tu ai o firmă foarte mare şi vrei să cumperi o altă firmă foarte mare, apelezi la o bancă de investiţii să îţi facă analiza. Vrei să emiţi acţiuni? Practic de ce ar vrea cineva să facă asta şi să nu mai fie firma unui singur proprietar? Vinzi bucăţi din firmă unor oameni pe bani şi foloseşti banii ăia în firmă ca să creşti. Băncile împrumută bani pentru investiţii. Inclusiv dacă eşti un guvern care vrea să facă o autostradă este foarte greu să aduni nişte bani şi apoi să stai pe ei. Aşa că vei lua un împrumut pentru autostradă şi îl plăteşti pe parcurs. Lumea va spune că acel guvern va trebui să plătească dobândă. Bineînţeles, dar cu autostrada făcută şi plătind împrumutul şi dobânda vei ieşi mai bine decât dacă ai fi stat 10 ani pe banii ăia şi ţi i-ar fi mâncat inflaţia.

Rep.: Să înţeleg că jobul acesta ţi-a schimbat percepţia faţă de bănci.

I.A.: Da, am învăţat că să lucrezi în sistemul financiar nu este un pact cu diavolul. Multă lume asta crede. De fapt, în sistemul acesta sunt armate întregi de oameni care lucrează şi nu sunt toţi ca în filme precum „Wolf of Wall Street” sau „American Psycho”. Sunt oameni cu personalităţi extrem de puternice, care aduc băncii mulţi bani, dar ei au în spate o grămadă şi mai mare de oameni care îi ajută să proceseze numere sau ajută banca să nu piardă bani. Când o bancă pierde bani, poţi ajunge ca în timpul crizei economice. Când a picat Lehman Brothers a fost o chestie imensă care  afectat întreaga planetă. Mulţi spun că guvernul american a făcut o chestie foarte rea dând bani băncilor să le salveze. Problema este că dacă laşi băncile să moară, o bancă trage după ea multe alte firme care depind de bănci. Am citit undeva că Lehman Brothers nu a picat pentru că valora zero, ci pentru că nu mai avea lichidităţi. În momentul în care nu mai ai lichidităţi, chiar dacă ai active valoroase, nu îţi mai poţi plăti datoriile.

„Diaspora românească este un mare contribuitor la buget, dar în ţară este privită cu suspiciune”

Rep.: Cum se vede România din mediul în care ai lucrat tu ?

I.A.: România se vede cu dor. Sunt mulţi români plecaţi acolo să muncească şi le este dor. Mulţi stau în comunităţi închise de români şi mi se pare o chestie foarte rea. Se duc acolo să muncească şi trăiesc ca şi când ar fi aici. Dacă pleci undeva, mi se pare că este mult mai bine să încerci să te adaptezi şi încerci să iei ce e mai bun de acolo. Mulţi îmi dau senzaţia că pleacă pentru că nu au de ales. Şi asta e foarte rău. Mulţi spun că aici, în România, lucrurile merg prost. Aşa e, dar am ajuns la concluzia că lucrurile nu se rezolvă fugind de ele şi venind apoi în ţară doar în vacanţe, tânjind după locurile astea, cheltuind o grămadă de bani. Asta e o chestie pe care am observat-o la Diaspora. Diaspora românească este un mare contribuitor la buget, dar în mediul de aici este privită cu suspiciune, în Parlament este subapreciată. În Diaspora sunt câteva milioane de oameni, iar în Parlament sunt prea puţini parlamentari care să îi reprezinte. Nu ne sunt reprezentate interesele când plecăm. Am simţit asta pe pielea mea în 2014 când am stat la vot, o dată 7 ore, şi altă dată 6 ore. Am văzut oameni care au ajuns la secţia de votare la 9 dimineaţa şi până la ora 21 nu au reuşit să voteze. Eu am putut pentru că am ajuns înainte de ora 8. În condiţiile în care la televizor zicea o vestită prezentatoare ajunsă politician că toată lumea este adunată la o secţie în Londra, în timp ce la 20 de minute mai încolo este o secţie goală. Da, la 20 de minute distanţă, dar la 20 de minute cu avionul, la Birmingham.

Rep.: Sunt mulţi români plecaţi la muncă în străi­nătate…

I.A.: Sunt mulţi oameni plecaţi pe care îi simt că ar vrea să se întoarcă pentru altfel nu înţeleg de ce stau în mici comunităţi, în Mici Românii. Aud de mulţi oameni care pleacă de aici după ce au studiat şi muncesc acolo ca ospătari, ca şoferi. Am tot respectul pentru oamenii care muncesc aşa, dar nu cred că e un motiv să merite să pleci. Dacă pleacă din motive financiare, îi înţeleg perfect, dar e rău că se întâmplă asta. Eu m-am întors dar sunt programator, o meserie care merge bine în România. Nu am pretenţia ca toată lumea să facă asta.

Rep.: Dar străinii cum văd România?

I.A.: E variabil. Depinde pe cine întrebi. Am avut norocul să lucrez într-un cartier ridicat de un român, George Iacobescu. Acolo lucrând doar profesionişti, ei aveau o mentalitate deschisă. Bineînţeles că facem glume în legătură cu ţările din care venim. Dar sunt doar glume, lumea e primitoare, curioasă… De exemplu, am avut un coleg portughez care voia să vină în România pentru că a aflat că în Braşov este una dintre cele mai bune firme din lume care fac pantofi. Nu suntem o naţiune de paria acolo. Bineînţeles că sunt o grămadă de ziare de scandal care spun fel de fel de lucruri despre noi, că o să vină 30 de milioane de români şi bulgari în Anglia, dar România este văzută ca orice altă ţară din Europa de Est.

„E nevoie de oameni care au învăţat cum este să fie altfel decât aici”

Rep.: Nu ai auzit britanici care acuză românii care muncesc la munca de jos că le strică piaţa?

I.A.: Am auzit. Dar aşa funcţionează economia peste tot în lume. Întotdeauna un serviciu va ajunge să coste mai puţin din cauza competiţiei mai mari. E ceva perfect natural.

Rep.: De ce ai renunţat la jobul de la banca de investiţii?

I.A.: Deşi era un job foarte bine plătit, fără să pot spune salariul şi deşi aveam colegi foarte buni, şi am învăţat multe, la un moment dat am ajuns la concluzia că m-aş simţi mai bine aici, iar puterea de cumpărare aici din jobul de programator este puţin mai mare. Londra este puţin supraevaluată din punct de vedere economic. De exemplu, eu plăteam o proporţie din salariu foarte mare pe chirie. Asta şi pentru că m-am încăpăţânat să nu stau la periferie. Fostul meu şef locuia la periferie şi îşi petrecea mai bine de o oră şi jumătate pe zi către muncă şi înapoi. Eu am preferat să pot ajunge pe jos la muncă, dar plăteam foarte mult pe chirie. Aici puterea de cumpărare este mai ok, simt că am mai multă energie şi, dacă vrei un motiv altruist, nu o să te mint, asta a contat cel mai puţin, e nevoie şi de oameni care să se întoarcă în ţară şi să facă treabă bună. E nevoie de oameni care au învăţat cum este să fie altfel decât aici, să ia ce e mai bun în ambele locuri şi să aplice ce au învăţat acolo. 

„România este o ţară grozavă în care să construieşti”

Rep.: Nu îţi este frică de ce vei găsi în România?

I.A.: Noi ştim România cu bune şi cu rele. Când o comparăm cu alte ţări o facem din perspectiva turistului care vede alte ţări şi vedem doar părţile bune ale altor ţări. Este motivul pentru care Facebook-ul este nociv. Vezi partea frumoasă a vieţilor unora şi o compari cu viaţa ta cu bune şi cu rele. Bineînţeles că atunci ţi se pare că peste tot umblă câinii cu covrigi în coadă şi la tine e rău. Da, avem probleme, dar hai şi să le rezolvăm. România este o ţară grozavă în care să construieşti. De exemplu, la noi reţelele de telefonie sunt extrem de performante, ai acoperire bună, viteză bună, la preţuri ok. Asta pentru că noi nu am fost primii; noi am adoptat tehnologii care deja începuseră să se maturizeze în alte locuri. În Anglia, intri într-o clădire şi îţi pierzi semnalul la telefon pentru că ei au echipamente foarte vechi, dar care merg încă bine.

Rep.: Diferenţe între sistemul de învăţământ românesc şi cel britanic?

I.A.: Seriozitatea. Aici încă discutăm de supraveghere video la Bac, acolo când dădeam examen la facultate nu exista supraveghere video. Stăteam aproape unul lângă altul, dar nimeni nu copia. De ce? Spre deosebire de România, dacă te-a prins copiind la un examen, pleci din universitate şi foarte greu te mai acceptă altă universitate. Plagiatul este aproape infracţiune. Prin plagiat nu se înţelege să foloseşti munca altuia. Eu când am scris lucrarea de master, de exemplu, am folosit la greu munca altora, dar am citat sursa. Un plagiat acolo nu se iartă. O altă diferenţă este că profesorul ţine cu tine. Te-a selectat la un interviu, lucrează cu tine şi este interesul lui să treci examenele cu note mari. Am avut seminarii în care eram doar eu cu profesorul. În anul I am avut nevoie de discuţii în plus cu profesorul. Şi academic şi de consiliere, pentru că eram foarte stresat; aveam ceea ce se cheamă anxietate, dar nu ştiam. Simţeam că am nevoie de cineva din domeniu care să înţeleagă problemele mele şi profesorul a fost de acord. Şi m-am simţit mai bine.  

Rep.: Te-a ajutat faptul că ai absolvit la Buzău unul dintre cele mai bune licee din ţară?

I.A.: Am avut şansa de a avea aici câţiva profesori extraordinari, cărora le sunt foarte recunoscători că m-au învăţat nu doar cunoştinţe, ci să fiu om. Cei mai importanţi sunt domnii profesori Bogdan Enescu şi Alin Burţă. Nu pot să îi laud suficient. Nu înseamnă că alţi profesori din Hasdeu nu au merite, dar de la aceştia doi am învăţat mai mult decât se învaţă în şcoală.

„Ajutăm elevi din clase terminale să ajungă la universităţi de renume mondial”

Rep.: Ce faci acum în România?

I.A.: M-am întors definitiv în ţară. Sunt în continuare inginer de soft, dar mai am un job. Ţi-am spus că am mai multă energie. Dimineaţa vin şi lucrez ca programator, într-o firmă mică, cu nişte prieteni, şi apoi lucrez cu nişte elevi. O cunoştinţă a mea, Tinu Bosînceanu, s-a întors în România după ce a studiat la Harvard. Este un tip extrem de deştept şi şi-a făcut un fel de şcoală privată, Upgrade Academy, care lucrează pe două idei: ajută elevi din clase terminale să ajungă la universităţi de renume mondial, face simulări de examene, de interviuri, le spune ce trebuie să citească, şi, totodată, face cursuri cu elevi de liceu care îi învaţă să gândească. Încercăm să rezolvăm deficienţele actualului sistem de învăţământ care distruge curiozitatea elevilor. Personal, am preluat fără nicio jenă ideea despre educaţie a lui Elon Musk, directorul de la Tesla, care punctează pe rezolvarea de probleme şi curiozitatea naturală a copiilor, şi plecăm de la lucruri simple, le dăm elevilor să citească, să asculte muzică, apoi îi întrebăm ce părere au, punem accentul pe gândirea critică. Chiar dacă această şcoală este o afacere, oferim şi pregătire gratuită unor elevi care au potenţial dar provin din medii dezavantajate. Sunt oameni care au nevoie de atenţie suplimentară pentru că se află într-o perioadă critică din viaţă şi altfel s-ar pierde. Eu de exemplu am fost un tip foarte norocos: am nişte părinţi deosebiţi cărora le pasă de educaţie, am fost la un liceu de top, am avut un noroc pe care l-am exploatat la maxim. Mulţi nu au norocul acesta şi Upgrade Academy încearcă să îi ajute. În schimb noi nu vrem să înlocuim şcoala, este un fel de after-school. 

Rep.: Ai plecat de la un job foarte bine plătit în Anglia. Cele două joburi din România îţi permit să trăieşti bine aici?

I.A.: Da. Aş putea să trăiesc bine-merci cu oricare din ele dacă le-aş face full time.

Rep.: Ce vis ai în plan profesional?

I.A.: Vreau să mă învăţ să îmi asum riscul de a dezvolta propria afacere. Până acum am fost doar angajat şi nu mi-am permis să risc mult, acum am un apetit mai mare pentru riscuri.

DISTRIBUIȚI
loading...

3 COMENTARII

  1. Informaticienii care lucreaza in departamentele IT ale bancilor, nu prea se ocupa cu programarea, nu au voie, orice program trebuie licentiat de catre o firma autorizata, altfel se creează precedente periculoase, prin producerea unor softuri periculoase. Tipul ori se lauda, ori a vrut sa para interesant.

    • Nu e chiar aşa, Marius – băncile de investiţii îşi construiesc multe platforme şi programe in-house. Dar e adevărat că nu putem folosi chiar orice program / bibliotecă în meseria noastră – trebuie advizate de departamentele de legal & compliance. În rest, dacă nu am avea voie să scriem programe, de ce ne-ar mai angaja?

  2. Este clar, cu modul acesta de gandire nu vei ajunge niciodata in Parlament ori in structurile de putere ale statului roman. Esti prea destept si asta dauneaza politicienilor din Romania ! In rest, daca vei avea propria afacere, vom avea grija de impozitele pe care ti le vom fura cu nerusinarea ce ne caracterizeaza ca stat roman. Lasand gluma la o parte, care din pacate nu este o gluma, FELICITARI pentru realizari si parintilor pentru educatia data !

Comments are closed.