Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că, la nivel de țară, în perioada 9 – 13 aprilie 2018 au fost raportate încă 199 de cazuri de rujeolă nou confirmate, în București și în 19 județe. Buzăul figurează cu noi cazuri, iar medicii de familie au fost alertați cu privire la faptul că rujeola continuă să se răspândească în ritm alarmant și că trebuie să intensifice măsurile preventive. Direcția de Sănătate Publică a purtat discuții cu medicii de familie pe această temă,  aceștia din urmă fiind singurii în măsură să cunoască populația, mai ales cea din mediul rural, și să ia măsuri pentru diminuarea acestui fenomen, în special prin convingerea părinților cu privire la efectuare a vaccinurilor specifice și, bineînțeles, prin depistarea și izolarea cazurilor în comunitățile în care apar. Medicii de familie  ar trebui, în această perioadă, să reușească să efectueze și vaccinarea tuturor restanțierilor, adică micuții cu vârsta de un an, chiar și în situațiile în care părinții sunt cei care evită sub diferite motive să își vaccineze pruncii. Dacă până acum Buzăul părea să fie la adăpost de această boală, iată că lucrurile au evoluat și, cel puțin statistic, cifrele indică faptul, că de la începutul anului, peste 90 de buzoieni au fost suspectați ca având rujeolă și aproape jumă­tate dintre cazuri au și fost confirmate. Pe lângă medicii de familie, Direcția de Sănătate Publică a discutat și cu reprezentanții unităților sanitare care fac internări, care trebuie să fie pregătite să primească astfel de cazuri, având în vedere că această boală poate fi contactată la orice vârstă și, din acest motiv, prezintă un grad mre de periculozitate, mai ales că la vârste mai înaintate pot apărea complicații. Rujeola este cea mai frecventă dintre bolile copilăriei. Aceasta reprezintă infectarea cu virusul rujeolic, un virus cu poartă de intrare respiratorie ce afectează sistemul respirator, însă poate provoca și complicații, dovadă că la nivel național au fost înregistrate și decese. Această boală virală este deosebit de contagioasă, și mai ales copilul care merge în colectivitate-, fie că este vorba de creșe, grădinițe, unități școlare – necesită a fi izolat. Un adult poate lua virusul de la un bolnav, prin contact direct cu persoana infectată, cel mai adesea pe calea aerului. Adulții cu riscul cel mai mare de a face rujeolă sunt cei care nu au avut boala niciodată și cei care nu s-au vaccinat. Medicii reamintesc populației că rujeola este o boală infecto-contagioasă care se manifestă prin febră, inflamația tuturor mucoaselor din organism, ochi înroșiți, lăcrimare și senzație de corp străin, iar nasul este înfundat, cu secreții abundente și gâtul, roșu-intens, dureros. La nivelul căilor respiratorii, apare bronșita cu tuse seacă inițial, apoi cu multe secreții, ce poate duce la pneumonie virală cu evoluție severă și cu insuficiență respiratorie, care poate fi una dintre cauzele ce duc la deces. La nivelul tractului digestiv poate apărea de scaune diareice. Boala devine vizibilă prin apariția pe tegumente a unei erupții generalizată. Petele roșii sunt vizibile la nivelul capului,  pe trunchi, pe membre. Erupția persistă cinci-șapte zile, după care dispare. O perioadă rămân pe piele pete cafenii. Boala se autolimitează, nu are tratament specific.

DISTRIBUIȚI
loading...

1 COMENTARIU

  1. Copii mei au facut rubeola si oreion, chiar daca au fost vaccinati… Asa ca, poate e o problemă si cu vaccinurile, dar Directia de Sănătate Publica nu spune nimic deapre aceste cazuri…

Comments are closed.