Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au reuşit performanţa de a transforma birourile şefelor de la Inspectoratul Şcolar Buzău într-un adevărat peron de gară. În mai puţin de cinci luni fosta conducere a inspectoratului, adică Florina Stoian, Nela Wamsiedel şi Daniela Palcău, a fost demisă de două ori pe motive cel puţin curioase, de fiecare dată cele trei câştigând dreptul de a se întoarce pe funcţii. Ultima victorie  pentru cele trei a avut loc chiar ieri la Curtea de Apel Ploieşti, care a decis suspendarea ordinului de demitere.

În locul celor trei, care obţinuseră funcţiile prin concurs susţinut la Ministerul Educaţiei, fuseseră numite cu delegaţie Geta Burducea, Otilia Trifan şi Daniela Lăptoiu. Situaţia incertă de la conducerea IŞJ a făcut ca „decidenţii” să poată găsi cu greu, cu excepţia Getei Burducea, înlocuitori pentru cele trei demise. Drept dovadă, postul de inspector general adjunct a fost ocupat abia după trei luni, adică în urmă cu 10 zile, iar cel de inspector general după aproape o lună.

La fel ca pe peronul gării, noile şefe îşi vor lua acum bagajele, lăsând locul „titularelor de drept”. Nu este însă exclus să urmeze alte încercări de înlăturare a lor şi de aducere a altor „pasageri” care aşteaptă de mult timp să obţină un bilet la clasa I. Tragic este însă că responsabilii învăţământului românesc nu înţeleg că nu poţi confunda cu o gară instituţia care manageriază activitatea tuturor şcolilor din judeţ, fără a avea repercusiuni asupra întregului sistem educaţional şi a beneficiarului său direct, elevul.

„Mi s-a respins dreptul la gradaţie de merit“

„Mă bucur că s-a făcut dreptate pentru că am muncit foarte mult. În plus, ieri (n.r. – marţi) în consiliul de administraţie mi s-a respins dreptul la gradaţie de merit, invocându-se, probabil, calificativul <nesatisfăcător>. Asta deşi eu nu am depus dosarul ca manager, ci ca profesor. Sunt profesor la Liceul Pedagogic şi am obţinut premii naţionale… Era o nedreptate ca munca de 31 de ani a unui om să fie aruncată la gunoi”, a declarat Daniela Palcău după aflarea deciziei instanţei.

„Schimbările au afectat grav funcţionarea instituţiei“

„Nu ştiu câte procese să mai câştigăm ca să ne lase să lucrăm. În ceea ce ne priveşte, urmează să trimitem către Ministerul Educaţiei decizia instanţei pentru ca ministrul să ia act de ea. Dacă aceste schimbări la conducerea Inspectoratului Şcolar au afectat managementul instituţiei? Da. Au afectat grav funcţionarea instituţiei. De exemplu, noi am derulat un proiect pentru formarea profesorilor din mai multe şcoli. Au trecut trei luni de atunci şi echipa care ne-a înlocuit la conducerea inspectoratului nu a vrut să facă nimic în acest proiect”, a declarat Florina Stoian.

„S-a reparat o injustiţie“

„Din punctul meu de vedere s-a reparat o injustiţie. Alte comentarii în acest moment nu vreau să fac”, a declarat Nela Wamsiedel după aflarea deciziei instanţei.

*

Reamintim că povestea demiterii celor trei şefe de la IŞJ Buzău a început în luna februarie atunci când fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, a trimis un fax, într-o zi de vineri, după încheierea programului, prin care le anunţa pe Florina Stoian, Nela Wamsiedel şi Daniela Palcău că au primit calificativul „nesatisfăcător” în urma unei evaluări. Calificativul atrăgea după sine şi demiterea lor. Cele trei au contestat evaluarea, dând de înţeles că în spate se află interese politice. După o săptămână, noul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, a anulat evaluarea şefelor de la IŞJ Buzău, dându-le dreptate în ceea ce priveşte viciile de procedură şi anunţând că responsabilii vor fi traşi la răspundere. La finalul lunii martie responsabilii Ministerului Educaţiei au comunicat că au realizat o nouă evaluare, iar rezultatul în cazul celor trei buzoience este acelaşi, „nesatisfăcător”. Stoian, Wamsiedel  şi Palcău au fost demise şi înlocuite, în primă fază, doar cu Geta Burdecea, cea care mai fusese numită prin delegaţie în funcţia de inspector general, postură din care a picat de trei ori concursul pentru ocuparea funcţiei.

DISTRIBUIȚI
loading...

5 COMENTARII

  1. ,,În toate căutați femeia,, în cazul de față doamna inspector șef Otilia Trifan ne dă o lecție despre ,,ținuta femeii în adunare,,.V-ați primit o lecție doamnelor iar victoria în justiție nu vă ajută!

  2. Orgoliile politice si nu numai, se răsfrâng asupra copiilor noștri… Dar un popor bolnav si needucat, e muuuult mai usor de manipulat.

  3. „Suntem aici la porțile Orientului unde nimic nu-i prea grav iar ierarhia valorilor este inversată.”(Mateiu I. Caragiale – Craii de Curtea Veche)

  4. Felicitări doamnelor pentru curajul pe care l- a avut,daca ne uitam atent la cele doua fotografi observam ca in spatele lui Burducea si Trifan este politicul si Laptoiu rușine sa le fie in primul rand lui Sbarnea de ce incompetentele nu s- au dus la concurs? Lăsați echipa manageriala sa își facă treaba si când se expira mandatul mergeți la concurs si intrați pe uda din fata nu pe cea din dos .

  5. te c(…)i pe tine de ras. si ne mai trimit noua inspectii tematice,brigazii si alte rahaturi!

Comments are closed.