• Este al patrulea din judeţ

Duminică, 20 mai, cu începere de la ora 10,00, în localitatea Padina,  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău va inaugura, printr-un ceremonial militar şi religios, un nou punct de lucru.

În ceea ce priveşte oportunitatea creării acestui punct de lucru, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu spune că, odată cu înfiinţarea lui, scade timpul de răspuns la intervenţie, dar şi consumurile pentru deplasarea autospecialelor la intervenţiile în această zonă a judeţului. „Prin deschiderea acestui punct se va reduce timpul mediu de răspuns la situaţiile de urgenţă, de la 45 de minute la 24 minute, distanţa medie de la 41 km la 23 km şi, implicit, consumurile de carburant, crescând astfel nivelul de siguranţă şi protecţie a comunităţilor”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu. Dacă în urma analizelor efectuate de ISU Buzău a reieşit importanţa deschiderii acestui punct de lucru, la fel de importantă a fost deschiderea administraţiei locale, care a pus la dispoziţia instituţiei un spaţiu corespunzător desfăşurării unor astfel de intervenţii. Astfel, ca şi în cazul celorlalte trei puncte de lucru des­chise anterior-, la Pietroasele şi Beceni şi Nehoiu-, spaţiul necesar desfăşurării activităţilor specifice pompierilor de la Pa­di­na a fost pus la dispoziţie  gratuit, de administraţia locală.

Punctul de lucru va fi deservit de 24 de pompieri şi paramedici şi va  dispune de două autospeciale, dintre care una de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, echipată şi cu accesorii specifice pentru des­carcerare şi acordarea primului ajutor medical, precum şi o ambulanţă S.M.U.R.D.

Acest punct de lucru se alătură celor trei existente deja la Pietroasele, Beceni şi Nehoiu, care, spun reprezentanţii ISU, „au îndeplinit obiectivele referitoare la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi protecţia comunităţii, conduce la analiza tuturor oportunităţilor de înfiinţare a noi structuri de intervenţie în zona de competenţă”.

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Măcar ambulanta SMURD sa fie dacă tot nu avem asistenta medicala în comuna.
    Cu medici de familie calători și sezonieri nu se face sănătate.
    Cu adevărat era nevoie de un astfel de punct, pentru că la Padina sunt „situații de urgenta”, care nu se vor prevenite.
    Un sat îmbătrânit fără asistență medicală permanentă. Da, ambulanta poate fi apelata des, dar nu știu ca ne poate salva din starea de moarte clinica a acestei comunități condusă de nepoți, fini , pile și forme fără fond.

Comments are closed.