La ora la care scriu aceste rânduri, nu cunosc încă ­dez­nodământul ordonanţei pe care guvernul-preş al doamnei „Douăzeci-douăzeci” se pre­găteşte s-o dea pentru a-l salva pe „Daddy” de condamnare. Războiul penalilor e în plină desfăşurare, aşa că n-o să risc un pronostic în ţara unde orice pare posibil. Până una-alta, vă propun să analizăm o chestiune care n-are, în aparenţă, nicio legătură cu justiţia.

Constatăm că au trecut mai bine de şase luni din anul 2018. Anul centenarului Marii Uniri. Au trecut fără să se întâmple mai nimic. Ne-am fi aşteptat de la liderii unui partid care de vreo două alegeri defilează cu lozinci patriotice, gen „Îndrăzneşte să crezi în România”, să folosească din plin prilejul. Ei, aş!

Ocupat până peste cap cu dezbaterea despre abuzul în serviciu, chestiune de care sunt interesaţi cel mult câteva mii de cetăţeni, şeful cel mare al PSD are cu totul alte griji. Normal, aş zice, când puşcăria bate la uşă. Dar o mare dezamăgire pentru milioanele de români care spe­rau să asiste la o sărbătoare naţională cum nu s-a mai văzut. Şi când spun asta nu mă gândesc la faimoasele petreceri cu mici şi bere, oferite, an de an, de ziua oamenilor muncii.

Dacă nu ştiaţi, guvernul are un departament specializat pentru organizarea centenarului. Departament populat, până nu demult, de tot felul de „specialişti” detaşaţi aici de la un salon de coafură, un service auto, o fabrică de mobilă, o firmă de pază, o firmă de construcţii. Structura cu pricina fun­cţionează în cadrul Ministerului Culturii, redenumit mai nou şi al „Identităţii Naţionale”. Noul ministru, actorul George Ivaşcu, mai cunoscut pentru performanţele sale masonice decât pentru cele manageriale, a găsit soluţia. După şase luni fără niciun rezultat, pentru care de vină e „greaua moştenire”, a iniţiat recent o ordonanţă prin care s-a decis prelungirea sărbătoririi centenarului până în 2020! Dacă suspectaţi cele trei guverne succesive de indolenţă şi incompetenţă, nu vă înşelaţi prea tare. Factorul determinant e însă altul.

Sursele noastre spun că, pentru a-şi asigura voturile UDMR la trecerea noilor legi penale, Liviu Dragnea a bătut palma direct cu Viktor Orban. Premierul Ungariei nu i-a cerut prea mult: să rezolve problema liceului din Târgu Mureş, pe de o parte, şi să o lase mai uşor cu sărbătorirea Marii Uniri, pe motiv să nu agite spiritele în Transilvania. Sper că discuţia dintre cei doi a fost înregistrată, cu mandat, de organele abilitate ale „statului paralel”. Dacă nu pentru vreun ipotetic dosar de trădare, măcar pentru arhivele istoriei ce se va scrie.

(Text publicat în “Newsweek România”)

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Sigur că da! A fost identificat un alt dușman al României după Israel, Ungaria. Și cu Ungaria suntem și vecini, și colegi de uniune și alianță militară! Rusia a trecut în umbră, după ce Trump i-a făcut de cacao pe nemți cu dependența lor energetică față de Rusia! Și cum românașii centeraniști se închină la poarta Brandenburg, sunt nevoiți să distragă atenția de la temele importante ale țărișorii precum distrugerea industriei și capitalului românesc, cedarea pe mai nimic a pământurilor și resurselor naturale și să inventeze un alt dușman! Schemă clasică.

Comments are closed.