Pentru prima dată în ultimii 23 de ani, Guvernul României îşi asumă, prin programul de guvernare pentru 2013-2016, organizarea unui muzeu al comunismului.

Închisoarea „tăcerii“ din Râmnicu Sărat, în care au fost deţinuţi Ion Mihalache şi Corneliu Coposu, va fi transformată în următorii ani în Memorial al Victimelor Comunismului. Investiţia urmează să fie făcută cu bani alocaţi de Guvern Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, care are în administrare obiectivul. Executivul a alocat, miercuri, Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului resursele financiare cu care să fie realizate studiile tehnice necesare restaurării fostei închisori de la Râmnicu Sărat. Conform proiectului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, finalizarea lucrărilor de reabilitare este programată pentru anul 2016. „Prin acest proiect, IICCMER şi-a propus transformarea unui fost spaţiu concentraţionar într-unul al reflecţiei asupra naturii criminale a comunismului. Astfel, după finalizarea lucrărilor de reabilitare şi de amenajare muzeală, estimată pentru 2016, Memorialul Râmnicu Sărat va reprezenta un punct focal pentru proiecte culturale, documentare şi turistice şi va găzdui vizitele a numeroase personalităţi din viaţa publică românească şi internaţională“, se arată într-un comunicat remis miercuri de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat se află în administrarea IICMER din anul 2007. În decembrie 2012, IICCMER a reuşit, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului şi al altor factori guvernamentali, achiziţionarea ultimei suprafeţe de teren care să permită demararea proiectului, de a transforma închisoarea de la Râmnicu Sărat în Memorial.

Încă de la înfiinţarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, unul dintre principalele deziderate a fost transformarea unui fost spaţiu concentraţionar într-unul al reflecţiei asupra naturii criminale a comunismului. În ultimele luni, IICCMER a demarat o serie de acţiuni menite să sensibilizeze factorii decizionali, să informeze publicul larg asupra necesităţii înfiinţării unui muzeu dedicat victimelor comunismului, dar şi să obţină soluţii viabile de valorificare muzeală. De asemenea, ­Mi­nisterul Culturii şi Patrimoniului Naţional a încheiat un protocol de colaboare cu Institutul Naţional al Patrimoniului şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiţiei cu scopul conservării Fortului 13 – Jilava, precum şi organizării în cadrul acestuia a unui circuit de vizitare şi a unui memorial al universului concentraţionar.

 

Primii deţinuţi politici, vârfurile Mişcării Legionare

           

Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost dată în folosinţă la sfârşitul secolului XIX, fiind atestată pentru prima dată într-un document datând din octombrie 1901, şi a funcţionat până în anul 1963. Aici, au fost închişi ca deţinuţi politici ţăranii originari din zona Buzăului care nu şi-au plătit cotele obligatorii sau cei care se opuneau colectivizării, membrii partidelor istorice (PNŢ şi PNL) din împrejurimile Râmnicului Sărat şi Buzăului. De la înfiinţare până în 1938, aici au fost închişi deţinuţi de drept comun cu pedepse de până la doi ani. După instalarea dictaturii regelui Carol al II-lea, la Râmnicu Sărat au ajuns primii deţinuţi politici, mai exact vârfurile Mişcării Legionare, printre care şi Corneliu Zelea Codreanu, asasinat împreună cu alţi 14 legionari, „Nicadorii” şi „Decemvirii”, în drumul spre închisoarea Jilava în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938.

Ana Pauker şi Liuba Chişinevschi, transferate la Rmnicu Sărat

           

După 1940 au fost transferate la Râmnicu Sărat Ana Pauker şi Liuba Chişinevschi, aspect ­spe­culat ulterior de propaganda comunistă. Astfel, într-un articol din 1950, regimul comunist blama condiţiile şi tratamentul aplicat fruntaşelor comuniste în închisoarea de la Râmnicu Sărat. După instaurarea totalitarismului roşu, în închisoarea de la Râmnicu Sărat a ajuns o serie de reprezentanţi ai grupărilor politice, clerici greco-catolici şi romano-catolici, precum şi alţi indezirabili. Cei care au ajuns aici erau consideraţi „duşmani de clasă”, „bandiţi” şi „contrarevoluţionari”. Închisoarea a funcţionat o perioadă ca punct de tranzit pentru deţinuţii politici, care erau transferaţi în alte centre de detenţie pentru executarea pedepsei. După 1952, odată cu încheierea oficială a „experimentului Piteşti”, la Râmnicu Sărat au fost aduşi pentru anchetă o parte din deţinuţii implicaţi în torturi. Din 1955, închisoarea a găzduit o mare parte a elitei ţărăniste care supravieţuise altor închisori, printre care întâlnim nume ca Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Nicolae Adamescu, Victor Anca, Corneliu Coposu, Mihai Balica, Jenică Arnăutu, Ioan Barbuş, Ion Ovidiu Borcea, Mălin Boşca, Alexandru Bratu, Ion Diaconescu, Constantin Hagea, Ion Puiu, Cornel Velţeanu, Augustin Vişa, Ion Lugoşianu şi alţii. De asemenea, aici au fost aduşi Alexandru Todea (episcop român unit), Waltner Iosif (preot catolic), şi Mihai Godo (preot iezuit). O altă figură reprezentativă care apare printre deţinuţii de la Râmnicu Sărat a fost liderul social-democrat, Constantin Titel-Petrescu. Un caz aparte este cel al lui Gheorghe (Ginel) Plăcinţeanu, care a fost arestat la ordinul direct al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Un alt grup de deţinuţi a fost acela al reprezentanţilor fostei guvernări antonesciene, dintre care îi

amintim pe Constantin Pantazi, Alexandru Constant, Ion Petrovici şi Petre Tomescu, Gheorghe Jienescu, Aurel Dobrescu, Nicolae Dragomir sau Constantin Horobeţ. Pe lângă cei amintiţi, la Râmnicu Sărat au ajuns şi lideri comunişti căzuţi în dizgraţie precum Vasile Luca şi secretarul acestuia, Alexandru Iacob. Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost închisă în mod oficial aprilie 1963. Supravieţuitorii au fost trimişi în domiciliu obligatoriu, rămânând şi în perioada următoare sub atenta ­suprave­ghere a Securităţii, fiind chemaţi aproape zilnic pentru declaraţii şi investigaţii. Despre regimul dur aplicat aici s-au pronunţat puţinii supravieţuitori, care au oferit informaţii importante despre izolarea îndurată la Râmnicu Sărat. După 1963, închisoarea a fost folosită ca depozit. În 2007, închisoarea a fost trecută din administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (devenit ulterior IICCMER).

DISTRIBUIȚI
loading...