Peste 40 de străzi din municipiul Buzău vor intra, de săptămâna viitoare, în reabilitare, a anunțat, vineri, primarul Constantin Toma, în cadrul unei conferințe de presă, dedicate începerii lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitare străzi neasfaltate din municipiul Buzău- loturile 1, 2, 3, 4 și 5”, care cuprinde cele 43 de străzi de pământ, care nu au fost niciodată asfltate. Lucrările vor fi realizate de către firma bucureșteană „HIDRO-SALT B92”, care și-a adjudecat, prin licitație, întreaga lucrare.

Astăzi avem pregătite și s-au semnat toate autorizațiile de construire pentru cele 43 de străzi, ordinea de începere a lucrărilor, care vor fi începute de săptămâna viitoare. Licitația a început practic acum un an de zile, iar din cauza birocrației arhicunoscute din țara noastră, a durat foarte mult. Spunea domnul Băiculescu (directorul general al societății bucureștene, n.r.) <stați liniștiți, am licitații de acum 2-3 ani>, deci noi suntem, până la urmă, privilegiați că avem șansa ca, după un an de zile, să avem un câștigător care se poate apuca de aceste lucrări”, a spus Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

În ceea ce privește lucrări de anvergură pe care societatea „HIDRO-SALT B92” le va avea de făcut, directorul general al firmei amintite, Deugene Băiculescu a declarat că nu sunt nici ușor de realizat, dar nici prea greu. Cert este, a spus acesta, faptul că unele dintre străzi nu vor putea fi lărgite: „Sunt unele străzi care nici nu pot fi lărgite, pentru că nici oamenii n-au gândit în momentul în care, vorbind ca la țară, au bătut țărușul de gard, trebuia să se gândească să lase o rezervă. Sunt drumuri care se încadrează în limita statului. Nu este o misiune nici grea, dar nici ușoară. Am un proiect pe care trebuie să-l duc la bun sfârșit, indiferent cât de greu sau cât de simplu va fi” , a menționat Deugene Băiculescu, directorul general al societății „HIDRO-SALT B92” București.

Covorul asfaltic al străzilor are o garanție de cinci ani. Aceasta înseamnă că atunci când, spre exemplu, primăvara apar gropi în asfalt, societatea respectivă va fi cea care le va acoperi. Tocmai pentru a nu se mai produce acele situații în care după asfaltarea unei străzi aceasta să fie din nou spartă, pentru efectuarea unor lucrări de către alte societăți, precum Compania de Apă, Electrica, Distrigaz sau alt furnizor de servicii, constructorul și administrația locală au purtat discuții cu reprezentanții acestora, astfel încât lucrările necesare să fie realizate înainte de asfaltarea străzii.

Timp de cinci ani de zile, conform unei hotărâri a Consiliului Local, nimeni nu are voie să mai intervină, și asta o spun dumnealor ca furnizori de utilități, iar în cazuri excepționale, vom trata excepțional”, a explicat Constantin Toma. Durata lucrărilor de refacere a celor 43 de străzi este cuprinsă între 5 și 12 luni, în funcție de fiecare lot, acestea fiind în total în număr de cinci.

DISTRIBUIȚI
loading...