În urmă cu aproape 20 de ani, mai precis pe 10 mai 1993, Buzăul era zguduit de un asasinat fără precedent în istoria sa post şi ante-decembristă. Numit generic „Crima din Piaţa Dacia”, respectivul omor a fost, în fapt, o execuţie publică în cel mai pur stil mafiot, rămas şi acum neelucidat – nimănui nu-i este suficient să ştie că un ţap ispăşitor, un tânăr abia ajuns la vârsta răspunderii penale, a fost condamnat la 17 ani de puşcărie, sărind, conform legilor nescrise ale etniei din care face parte, să acopere adevăratul asasin – un omor executat ziua în amiaza mare, în plin centru al oraşului, la care Poliţia cel puţin a închis ochii, dacă nu cumva a fost complice.

            În urmă cu aproape 20 de ani, mai precis pe 10 mai 1993, Buzăul era zguduit de un asasinat fără precedent în istoria sa post şi ante-decembristă. Numit generic „Crima din Piaţa Dacia”, respectivul omor a fost, în fapt, o execuţie publică în cel mai pur stil mafiot, rămas şi acum neelucidat – nimănui nu-i este suficient să ştie că un ţap ispăşitor, un tânăr abia ajuns la vârsta răspunderii penale, a fost condamnat la 17 ani de puşcărie, sărind, conform legilor nescrise ale etniei din care face parte, să acopere adevăratul asasin – un omor executat ziua în amiaza mare, în plin centru al oraşului, la care Poliţia cel puţin a închis ochii, dacă nu cumva a fost complice.Gheorghe „Dan” Panchiosu, lider al unei grupări aflate în conflict cu cea a argintarilor buzoieni, a fost înjunghiat mortal, în inimă, după ce, cu o jumătate de oră înainte, se prezentase la sediul Poliţiei şi anunţase autorităţile că va fi ucis. Poliţia i-a promis protecţie, i s-a spus să meargă fără grijă în Piaţa Dacia – acolo unde fusese chemat „să discute” de capii unui clan al argintarilor – unde a fost asasinat. Într-adevăr, poliţiştii veniţi să-i asigure protecţia au venit şi ei la locul de întâlnire, dar suficient de târziu pentru ca Gheorghe „Dan” Panchiosu să fie deja plecat spre alte zări, iar adevăratul asasin să fie de negăsit.

            Timp de o săptămână, nicio reacţie oficială din partea Poliţiei buzoiene. Presa locală şi cea centrală vuiau, oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului tăceau mâlc. Într-a opta zi, apropiaţii lui Gheorghe „Dan” Panchiosu au trecut şi ei la fapte, bătându-i crunt, tot ziua în amiaza mare şi tot în zona centrală a oraşului (în intersecţia de la Pomul Verde), pe câţiva argintari din gruparea care le executase liderul. Abia atunci a decis Poliţia buzoiană să organizeze o conferinţă de presă. Comandantul Inspectoratului era atunci – regretatul, de unii – colonel Ion Sultănescu, care a vorbit pe larg despre incidentul de la Pomul Verde, fără a scoate un cuvânt depre ceea ce se întâmplase, opt zile mai devreme, în Piaţa Dacia. A fost, însă, nevoit să răspundă la o întrebare pe această temă: „Ce crimă, domnule, n-am auzit. Vorbiţi prostii!”.

            Despre Ion Sultănescu se pot, încă, spune multe, dar cum înţelepciunea românească ne cere ca „despre morţi, numai de bine”, mă voi mulţumi să spun că acest personaj controversat avea o ură nedisimulată faţă de tot ceea ce însemna presă care nu-i ridica osanale. De aceea, lăudătorii fiind prea puţini, şi-a făcut un ziar cu trese – se renunţase la sistemul sovietic al gradelor militare cu table, stele şi steluţe – din care, număr de număr, se arunca cu lături către presa nesupusă. Ba chiar şi către politicienii zilei care făceau o altă politică decât cea a partidului lui Ion Iliescu; va rămâne în istorie articolul „Caricaturile epocii de aur”, care relata despre alegerea noii conduceri judeţene a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. (Va urma)

DISTRIBUIȚI
loading...