Pas cu pas, implementarea colectării selective în municipiul Buzău a ajuns şi în Zona Industrială, mai exact la căminele de nefamilişti. Aceste sectoare au fost supuse aceloraşi dificultăţi în colectarea deşeurilor  pe care le întâlnim la blocurile deservite de platforme. Este vorba despre faptul că atât persoane fizice, cât şi juridice, aruncă necontrolat deşeurile la platfomele special amenajate pentru depozitarea deşeurilor, fără ca aceştia să locuiască în zonă. În general, administratorii de asociaţii au sesizat aceste aspecte, iar RER SUD SA a ridicat deşeurile menajere.

În ceea ce priveşte colectarea selectivă, în zona industrială sunt încă situaţii izolate în care locatarii sau reprezentanţii asociaţiilor de locatari nu sunt deschişi colectării reciclabilelor. Motivaţia ţine, în unele cazuri, de puterea obişnuinţei, care uneori bate obligativitatea legală conform căreia toţi locuitorii trebuie să colecteze selectiv.

,,Dincolo de toate motivele invocate, răbdarea este atuul echipei de comunicare care se ocupă de informarea şi implementarea colectării separate a deşeurilor în municipiu. Pionieratul în acest domeniu de activitate este greu de depăşit şi de statele europene, unde colectarea selectivă se implementează de peste 30 de ani. Totul este să nu ne descurajăm şi să continuăm cu încrederea că vom reuşi să oferim copiilor noştri un mediu mai curat, premisele unei vieţi civilizate. Toate acestea ne fac să depăşim impedimentele ce apar zilnic în acest tip de activitate”, declară Carmen Popa, reprezentant RER Sud SA.

În această săptămână au fost dotate cu containere galbene pentru deşeuri reciclabile platformele care deservesc Căminul Integral cu cele cinci blocuri arondate – Căminul Gerom, Căminul nr. 5, Blocul Rotec-Aurel Vlaicu, Asociaţia de proprietari nr. 7 Zahăr, Blocul Metaplast -, Asociaţia de Proprietari Bl C – Cartier Poştă, Asociaţia de Proprietari Bl C2 – D. Filipescu, Asociaţia de Proprietari Bl C3 – D. Filipescu şi blocul G – D. Filipescu.

Locatarii ce locuiesc în imo­bilele cărora le sunt arondate aceste spaţii special amenajate pentru colectarea deşeurilor au fost informaţi despre diferenţa dintre deşeul menajer şi cel reciclabil, dar şi despre modul în care trebuie să depoziteze ambalajele din deşeuri reciclabile. Astfel, în containerul galben se vor pune toate tipurile de deşeuri reciclabile ambalaje de hârtie, carton, folie, plastic, conserve metalice, doze de aluminiu, flacoane de la detergenţi etc. Pentru eficientizarea spaţiului de depozitare, se recomandă plierea cartoanelor şi turtirea PET-urilor. Prima observaţie a unui administrator care deserveşte mai multe asociaţii din municipiu şi care se ocupă şi de câteva blocuri din Zona Industrială a fost aceea că locatarii pun doar într-un mic procent deşeurile reciclabile aşa cum trebuie.

Următorul pas este dotarea platformelor de gunoi din Zona Industrială cu pubele verzi pentru colectarea separată a ambalajelor din sticlă, inscripţionate cu mesajul ,,Depozitare ambalaje din sticlă”.

O problemă frecventă pe care RER Sud SA a întâlnit-o în Zona Industrială este amestecarea deşeurilor menajere cu deşeurile din construcţii, care au regim special şi pe care societatea le ridică numai la solicitare scrisă.

,,Argumentul care trebuie să îi sensibilizeze pe buzoieni suficient de mult, încât să ne determine să colectăm separat ambalajele reciclabile, este acela că sănătatea mediului înconjurător este direct legată de sănătatea noastră”, mai spune Carmen Popa, reprezentant RER Sud SA.

(P)

DISTRIBUIȚI
loading...