O voce inedită şi un temperament de senzaţie. Este vorba ­des­pre o femeie puternică, Irina Popa care, într-o lună dedicată reprezentantelor sexului frumos, vine la Buzău să emane senzua­litate şi naturaleţe, prin muzică. „Prin prezenţa scenică, verva şi dezinvoltura cu care cântă şi interacţionează cu publicul, Irina Popa va determina de cele mai multe ori publicul să se ridice de pe scaune şi să danseze”, promit organizatorii concertului care va avea loc pe 17 martie, de la ora 20,00, în Club No Limit.

Irina este considerată, atât de fani cât şi de comentatorii de specialitate, una dintre cele mai valoroase şi autentice voci/interprete de pop-rock-jazz din ţara noastră, fiind posesoarea unui timbru vocal aparte, care desăvârşeşte interpretarea ori­cărui gen de muzică abordat. Irina a concertat la multe festivaluri de jazz (Sibiu, Bucureşti, Cluj, Brăila, Galaţi, Gărâna, Câmpina, etc), a câştigat premii importante, fiind de două ori laureată la Gala Premiilor de jazz-Premiile MUZZA.  

Dincolo de calităţile sale vocale, Irina Popa s-a făcut cunoscută în mass-media în urma relaţiei sale cu un celebru muzician. În 2016, după ce un cotidian de scandal a publicat fotografii cu ea şi cu Mugurel Vrabete (Holograf), Irina Popa n-a mai avut încotro şi a recunoscut că formează un cuplu. Între ei este o diferenţă de 32 de ani, iar el încă figura însurat în acte. „Da, ne iubim de un an şi locuim împreună. Muzica ne-a unit şi avem o relaţie frumoasă. Toţi cu­noscuţii noştri ştiu că suntem împreună şi nu are rost să ascundem acest lucru”, a măr­turisit solista la acea dată. De altfel, cei doi au speculat apariţiile în presa mondenă şi evoluat împreună în cadrul trupei „Pă­cătoşii“.

La acea dată, Mugurel Vrabete era separat de soţia lui, fostul om de radio Maria Zărnescu, dar că încă nu divorţaseră. De altfel, componentul trupei Holograf are două divorţuri la activ, se află în pragul celui de-al treilea, şi are trei copii, un băiat şi două fiice.

De partea cealaltă, Irina se pare că se concentrează mai degrabă pe partea profesională. Cu piesa „Lasă-mă, eu te las” a participat, acum doi ani, la semifinala naţională Eurovision de la Baia Mare, şi s-a bucurat de succes cu versiunea în română a cântecului.

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

Comments are closed.