Actualitate

În doar zece zile / Zeci de șoferi transformați în pietoni după ce au călcat pedala de accelerație la maxim pe timpul nopții

Pentru cei mai mulți dintre noi, condusul pe timp de noapte nu doar că este neplăcut, dar aduce și oboseală suplimentară. În plus, gradul de periculozitate la care ne expunem este mult mai ridicat, riscul de accidente pe timp de noapte fiind de trei ori mai mare decât cel de pe timpul zilei. În condiții de noapte, abi­litatea de percepție de adâncimii, cea de recunoaștere a culorilor, dar și vederea periferică sunt mult diminuate.

Principala problemă care apare la șofatul pe timp de noapte este vizibilitatea, dintre efectele negative ale acesteia putând fi enumerate dificultatea cu care se pot citi informațiile din trafic, culorile estompate a celorlalte vehicule din trafic, dar și a obiectelor întâlnite, îngreunarea posibilității de a vedea marginile drumului și, nu în ultimul rând, efortul suplimentar depus de ochi.

Condusul pe timp de noapte este destul de solicitant și riscant, mai ales în afară localităților. Vi­zibilitatea este redusă și se depune un efort suplimentar pentru a fi atenți la indicatoare, la marginea drumului, la pietoni sau biciclete fără semnalizare.

Cu toate acestea, sunt șoferi care calcă la maxim pedala de accelerație pe timp de noapte, fără să conștientizeze riscul la care se expun. Spre exemplu, polițiștii buzoieni care au acționat în noaptea de marți spre miercuri au depistat 6 conducători auto care și-au condus autovehiculele cu viteze ce au depășit cu mai mult de 50 km/h limita maximă admisă, cu cea mai mare viteză fiind înregistrat un sucevean de 37 de ani care și-a condus mașina cu 161 km/h pe DN 2 E85, în afara localității Costești. Iar acest caz nu este unul izolat. Numai de la începutul lunii septembrie, au fost aplicate 139 de sancțiuni contravenționale, dintre care 58 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 7 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar 74 pentru alte abateri. De asemenea, în aceeași perioadă de referință s-au reținut 41 de permise de conducere pentru viteză excesivă. 13 șoferi au rămas o perioadă fără carnetul de conducere, după ce mașinile au fost surprinse de radar în municipiul Buzău, iar 28 pe drumuri din județ.

De altfel, zilnic, polițiștii rutieri care acționează pe șoselele din Buzău constată zeci de contravenții.

În numai 24 de ore, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră care au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier, precum și de prevenire a accidentelor de circulație, au aplicat 142 de sancțiuni contravenționale.

Aparatele radar care au acționat pe principalele drumuri ce străbat județul au înregistrat 33 de autovehicule ce rulau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, pe sectoarele de drum tranzitate.

Pentru nerespectarea regimului legal de viteză polițiștii au reținut opt permise de conducere. Cea mai mare viteză, 193 km/h, a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui buzoian de 50 de ani, depistat la volanul autoturismului pe DN 2 E85, în afara localității Costești.

Alte trei permise au fost reținute pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public.

Pe lângă șoferii indisciplinați, polițiștii rutieri au mai sancționat 33 de pietoni care au ales să traverseze neregulamentar, precum și opt bicicliști și căruțași care nu au respectat normele rutiere în deplasarea pe drumurile publice.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 39.000 de lei.

Ce recomandă polițiștii

“În cazul în care șoseaua este liberă, iar carosabilul este slab luminat, cel mai bine este să circulați cu autoturismul pe banda de lângă axul drumului. În acest fel evitați obstacolele care se pot ascunde în întuneric, precum un biciclist fără vestă reflectorizantă sau o mașină parcată cu pozițiile stinse.

Datorită fluxului redus de mașini, pietonii obișnuiesc să traverseze prin locuri neautorizate ori pe culoarea roșie a semaforului. Fiți mai prudenți în zonele în care vizibilitatea este scăzută și reduceți din timp viteza, astfel încât să puteți frâna în condiții de siguranța maximă.

În ceea ce privește luminile, regulile sunt aceleași pe care le-ați întâlnit și în cărțile de legislație rutieră. Cel mai important este, desigur, să nu-i orbiți pe ceilalți participanți la trafic, așa că schimbați din timp faza lungă cu luminile de întâlnire dacă din sens opus vine un alt autovehicul.

De multe ori oamenii conduc noaptea atunci când au drumuri lungi de făcut și vor să ajungă la timp, fără să petreacă prea multă vreme în trafic. Dormiți bine înainte de a pleca la drum și faceți pauze după perioade de condus.

Nu conduce cu plafoniera aprinsă!

Fiți atenți atunci când efectuezi depășiri, deoarece vizibilitatea redusă îngreunează această acțiune. Asigurați-vă suplimentar înainte de a executa orice fel de manevră.

Lasați pozițiile aprinse dacă staționați pe o porțiune de drum slab luminată.

În concluzie, condusul pe timp de noapte reprezintă oportunitatea perfectă să înveți un oraș ale cărui străzi îți sunt străine, să exersezi șofatul în cazul în care ești începător și cel mai importante să parcurgi distanțe mari într-un interval scurt de timp, deoarece străzile nu sunt aglomerate, iar semafoarele funcționează pe galben intermitent.

Dacă sunteți nevoiți să practicați condusul pe timp de noapte nu uitați să fiți atenți și întotdeauna odihniți”, este recomandarea poliștilor buzoieni.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker