La Judecătoria Focșani a fost admisă vineri cererea de eliberare condiționată înaintată de fostul profesor de matematică de la Colegiul Hasdeu, Marcel Petrișan, condamnat definitiv în iunie 2016 la 3 ani de închisoare cu executare pentru pornografie infantilă. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în trei zile de la comunicare.

Admite cererea de liberare condiţionată a condamnatului PETRIŞAN MARICEL, în prezent deţinut in Penitenciarul Focşani. În temeiul art. 59 si art. 60 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 15 al.2 din Constituţia României, dispune liberarea condiţionată a condamnatului, din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 469/2015, pronunţată de Judecătoria Buzău. Atrage atenţia condamnatului asupra posibilităţii revocării liberării condiţionate în situaţia în care săvârşeşte o altă infracţiune înăuntrul restului de pedeapsa rămas neexecutat. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.02.2018„, se precizează în decizia instanței.

Marcel Petrişan a fost cercetat de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă. Mai exact, dascălul a fost acuzat că în perioada septembrie 2012-martie 2013 a procurat și apoi a postat materiale pornografice cu minori pe un site administrat chiar de el. Petrişan a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Buzău la doi ani de închisoare cu suspendare, după mai bine de doi ani de procese timp în care magistraţii au aşteptat rezultatele unor expertize.
Curtea de Apel  Ploieşti a respins apelul formulat de Marcel Petrişan şi a admis apelul Parchetului, majorând pedeapsa, de la 2 ani cu suspendare,  la 3 ani de închisoare cu executare.