Nu i-a ajuns dosarul penal pe care îl are pentru furtul şi tentativa de furt de la frizerie şi şi-a făcut rost de alte trei. Adolescentul care a intrat prin efracţie de două ori într-o frizerie din Dorobanţi nu s-a potolit după ce a fost luat la întrebări de poliţişti. Din contră, în noaptea de marţi spre miercuri, însoţit de un alt minor, de 13 ani, a luat la rând trei magazine din zonă, de unde nu a plecat cu mâna goală. Este vorba despre aproximativ 100 de lei şi cartele pre-pay fără credit. Apoi a fugit la rude la Mihăileşti, acolo a fost găsit de poliţişti.

„În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti, adolescentul de 15 ani a fost depistat pe raza comunei Mihăileşti, iar celălalt pe raza municipiului Buzău. În toate cele trei situaţii au fost întocmite dosare penale şi poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi bănuiţi“, a transmis IPJ Buzău.

În noaptea de 12 spre 13 iulie şi ulterior, în noaptea de 30 spre 31 iulie, individul în vârstă de 15 ani a pătruns prin efracţie în incinta unei frizerii din Dorobanţi, de unde ar fi sustras o sumă de aproximativ 400 de lei. Banii au fost sustraşi la prima „vizită” în frizerie, aşa că şi-a încercat norocul şi a doua oară. Doar că proprietarul nu a mai lăsat bani acolo după ce frizeria i-a fost spartă la început lunii trecute. Hoţul a lăsat urme şi aşa a fost identificat de oamenii legii în persoana unui adolescent – problemă din zona Primăverii. Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi pentru recuperarea prejudiciului.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.