Danubius Galați – HC Buzău 20-28 (9-14)

   Înfrângerea nemeritată suferită cu o etapă în urmă, la Sala Sporturilor, în fața lui Atletico Alexandria, i-a ambiționat la maximum pe handbaliștii de la HC 2012 Buzău. Dornici să demonstreze că acest eșec n-a fost decât un accident de parcurs, după startul lansat de campionat, cu două victorii succesive în fața lui CSU Târgoviște și la Brașov, cu C.N.O.T., elevii lui Bogdan Constantin au plecat spre Galați, pentru meciul programat luni după-amiază, cu Danubius, în epilogul etapei a 4-a a Diviziei A, doar cu gândul victoriei. Instalați încă de la început la conducerea jocului, handbaliștii buzoieni aveau să obțină în final o victorie categorică, scor 28-20, după cea mai bună evoluție de până acum din campionat. Victoria de la Galați a readus echipa buzoiană pe podiumul Seriei A a celui de-al doilea eșalon, după Știința Bacău, singura echipă cu punctaj maxim, și Atletico Alexandria. Urmează acum, la sfârșitul acestei săptămâni, la Sala Sporturilor, partida cu Dobrogea Sud Constanța 2, care le poate aduce buzoienilor un nou salt în clasament, în condițiile în care, într-un alt meci al rundei a 5-a, primele două clasate se întâlnesc în meci direct, la Bacău.

Divizia A, Etapa a 4-a, rezultate:

Atletico Alexandria – CSM II București: 23-23

CSU Târgoviște – CSM Botoșani: 37-33

CNOT Brașov – Știința Bacău: 26-41

Dobrogea Sud Constanța II – CS Medgidia: 35-38

Danubius Galați – HC Buzău: 20-28

Clasament

1. Bacău               12 p.

2. Alexandria      10 p.

3. HC BUZĂU      9 p.

4. CSM II București          8 p.

5. Medgidia        7 p.

6. Galați 6 p.

7. Dobrogea Sud II           3 p.

8. Târgoviște      3 p.

9. Brașov              0 p.

10. Botoșani       -3 p.

DISTRIBUIȚI
loading...