După cum bine observa, nu demult, Sabin Orcan, într-un editorial din revista pe care o conduce, „Newsweek România”, boala politicianului şi a presei de pe malurile Dâm­boviţei este aceea de a deturna orice discuţie serioasă printr-o fentă retorică. Se numeşte ,,tehnica heringului roşu”, de la peştele folosit de vânători pentru a-şi deruta câinii, pentru a-i dresa să ignore mirosurile întâlnite în cale, idiferent dacă sunt mai pu­ternice, pentru a urmări mai departe prada. Personal, în termeni mai puţin docţi, i-aş spune ,,metoda ba pe-a mă-tii”. ,,Tu te plângi că n-avem investiţii străine, iar el îi aseamănă pe aliaţi cu nişte gândaci care vor să sugă nu sângele, ci gazul poporului. Tu sesizezi gravitatea epidemiei de pestă porcină africană, iar el îţi explică imediat că Occidentul ne vrea răul. Tu îi aminteşti ce a mai declarat preşe­dintele, iar el îl acuză că a condus o organizaţie na­zistă”, scrie Sabin Orcan.

Bineînţeles că boala res­pectivă nu afectează doar politicienii ori media, ci întreaga suflare româ­nească din diverse domenii şi niveluri. Iar disputele din ultima perioadă de la Colegiul Naţional ,,B. P. Hasdeu” sunt o mostră perfectă în sprijinul ideii de mai sus. Dar, să recapi­tulăm.

La jumătatea săptă­mânii trecute, OPINIA scria că un cadru didactic al celei mai titrate instituţii de învăţământ buzoiene şi printre primele din ţară, este pe făraş după ce s-a aflat ce lecţii de viaţă dă acesta elevilor săi. Cum ar fi, de exemplu, apologia ,,meseriilor” de hacker sau de asasin plătit, pe motiv că ar fi bănoase. Mai grave însă mi se par alte elemente ale discursului ­mo­ralizator al res­pectivului cadru didactic; cum ar fi acela că le spune elevelor care poartă fustă scurtă că ,,şi-o cer”, adică să nu fie surprinse dacă vor fi violate. Sau descrieri amă­nunţite ale modului cum şi-a disciplinat, cu argumente de ordin fizic, soţia, folosind o cană. Când auzi asemenea lucruri ca venind din gura unui cadru didactic, mai-mai că-ţi vine să îţi aduci aminte cu duioşie de textul ,,Violea­z-o pe mă-ta cinci minute, psihopatule! Sigur o să-i placă”.

Nu a durat decât o zi-două până la apariţia heringului roşu, materia­lizat într-o dezvăluire legată de aşa-zise abuzuri ale conducerii colegiului, care, vezi-Doamne!, ar vrea să exmatriculeze un biet copil pentru o nevinovată postare pe Facebook. În fapt, ,,bietul elev” este un ,,recidivist”, aflat de mult timp pe marginea pră­pastiei, iar respectiva postare nu a făcut decât să umple paharul. Pe scurt, acesta a jignit în termeni golăneşti o profesoară de desen care, în urmă cu ceva ani, a făcut parte dintr-o trupă etno, postură din care a filmat un clip cu o melodie ale cărei ­tra­n­s­punere scenică şi versuri trebuiau să fie pe gustul consumatorilor genului.

Să detaliem încă puţin. Respectiva profesoară de desen este relativ nouă în cancelaria de la Hasdeu. În momentul în care a devenit titulară la cea mai titrată şcoală din judeţ, a lăsat în urmă cariera ­mu­zi­cală etno. O cunosc personal, iar OPINIA a scris despre ea la rubrica mondenă în perioada în care făcea parte din respectiva trupă – care, încă o dată, nu cânta lieduri de Schubert – şi, ulterior, la cea culturală, după ce, în paralel cu titularizarea la Hasdeu, a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici, cu expoziţie personală şi cu artă murală la colegiul unde profesează. Deci, mi se pare normal ca o postare neruşinată din partea unui elev-problemă să provoace o asemenea reacţie din partea profesorilor şi a conducerii şco­lii. Ce nu mi se pare normal este războiul pe care părinţii acestui elev l-au început cu conducerea Hasdeului, semn că atitudinea şi comportamentul tânărului sunt îm­părtăşite de familie, adică am putea spune că aceasta este va­loa­rea celor şapte ani de acasă.

Cam aceasta este pe scurt istoria heringului roşu care îşi face veacul în aceste zile prin preajma Colegiului Naţional ,,B. P. Hasdeu”. Totul pigmentat cu diverse argumente care să demonizeze conducerea liceului. Cum ar fi că bieţii copii sunt obligaţi să poarte uniformă, că nu li se permite băieţilor să poarte plete şi barbă. Cu postări mâni­oase ale foştilor elevi pe reţelele de socializare. Şi, gata!, subiectul iniţial, cel al cadrului didactic care le spune elevelor care poartă fuste scurte că cer să fie violate, este dat uitării.

P.S.: Fiul meu este în clasa a noua la Hasdeu, într-al cincilea an pe care îl petrece în acest liceu, pe care l-am absolvit şi tatăl meu, şi eu, şi fratele meu şi fiica mea. Bineînţeles că, la începutul acestui an, când am aflat că trebuie să se tundă – conform unui punct introdus în regulamentul şcolii prin votul majoritar al profesorilor -, mi-am muşcat limba pentru a nu face o urare în gura mare. Ca şi acum vreo trei ani, când i s-a atras atenţia că un tricou negru imprimat cu celebra prismă de pe albumul „The Dark Side of the Moon” nu prea este ­re­gulamentar. Însă mi-am ­amin­tit instantaneu de ­re­gulamentul pentru care semnasem de luare la cunoştinţă şi căruia trebuie să se supună toţi hasdeienii şi părinţii lor. Şi că, bineînţeles, l-aş fi putut trimite la şcoală chiar şi cu tricouri cu mesaje obscene, dar în altă parte, nu la cel mai bun liceu din Buzău.

DISTRIBUIȚI
loading...

4 COMENTARII

  1. Dar la Hasdeu a mai fost o problema de acest gen….in urma cu 8 ani . Un elev a facut o postare pe grupul clasei caracterizand profesorii din Hasdeu cu un text ce nu era pe placul conducerii. A fost criticat si un „renumit” prof de matematica – Petrisan , ce ulterior a fost arestat pentru pornografie cu minori. La vremea respectiva a fost un scandal enorm la nivelul liceului iar elevul „scriitor” obligat sa se transfere intr-un alt liceu. Oare se repeta istoria?

  2. Profesorul s-a gandit ca multe neamuri proaste au ajuns in randul celor care ne conduc si multi interlopi au aparut sustinuti de cei dinainte si mult bine ar fi sa mai dispara dintre ei. Si nu ar avea cum, atata timp cat ei sunt cu banii in mana, ei ne conduc si ei fac legile. Niste „meseriasi” buni , pregatiti temeinic ar fi solutia, rarindu-i cate putin-putin, numai asa vom scapa de ei. Daca aveam asti meseriasi apai nu ne sugeau sangile ani in sir un Boscodeala sau Mocanu. Parca zic, vreo trei mandate sa-u lafait si nimic nu au facut, lasand Buzaul pe mana tiganiei, mizeriei si dezordinei. Poate profesorul a anticipat prea devreme, dar sigur se va intampla si ceace a dat el de inteles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.