Interpretează și participă în fel de fel de proiecte, din pură pasiune! Este vorba des­pre adolescentul de 17 ani Vlad Ionuț Popescu, care și-a adjudecat, în weekend, încă două premii, la festivalul ce s-a des­fășurat la Buzău în memoria renumitului dramaturg Eugen Ionesco.

    Elev în clasa a XII-a la Colegiul B.P.Hasdeu, Vlad a jucat în două momente din cadrul secțiunii de sâmbătă a festivalului: în cadrul unui monolog și al unei piese de teatru alături de alți patru colegi de-ai săi de la liceu. Adolescentul a primit premiul II pentru rolul din cel de-al doilea moment și premiul pentru cea mai bună interpretare masculină.

  „Mă ambiționează să urmez o carieră în domeniu”

    „Am pregătit două momen­te sensibile, cel puțin monologul așa îmi place să cred că a fost. El s-a intitulat Dexter și a fost lucrat în colaborare cu Adrian Constantin, scris de Alexa Băcanu, iar cea de-a do­ua piesă în care am jucat, ală­turi de alți patru colegi     de-ai mei, s-a numit Family 2.0, după Walter Wykes. Eu m-am simțit mai atașat de monolog, dar se pare că juriul festivalului a fost de altă părere, acordându-mi premiul II pentru piesa Family 2.0. A fost cea de-a X-a diplomă obținută în acest domeniu, ceea ce face să mă bucure și mai tare și să mă ambiționeze să urmez o carieră în domeniu, din vară“, a precizat Vlad Popescu.

   Buzoianul a mai obținut, de când se pregătește cu profesorul Adrian Constantin și în trupa lui Robert Brezoiae, încă opt premii, pentru cel mai bun rol masculin și pentru cea mai bună piesă jucată, reușite ce-l determină ca, în primăvară și în vară, să meargă și cu aceste două momente în festivalurile de profil și în locațiile bu­zoiene.

   Reamintim că festivalul din acest weekend s-a aflat la cea de-a VII-a ediție și a avut drept participanți de onoare artiști din Franța, în frunte cu Matei Vișniec și trupa de teatru „Les ondes”, din Paris, care a prezentat, sâmbătă, pe scena Teatrului „G.Ciprian” spectacolul în limbă franceză, „Moi, le mot”, o adaptare după piesa „Cabaretul cuvintelor”, de Matei Vișniec.

DISTRIBUIȚI
loading...