Sport

Handbaliștii, în cădere liberă

• HC Buzău – CSM Vaslui 22-26 (9-15)

HC Buzău nu se re­găsește în acest început de campionat și are deja la activ trei înfrângeri la rând în primele patru etape. Din păcate pentru echipa buzoiană, ultimul meci, cel cu CSM Vaslui, de sâmbăta trecută, de la Sala Sporturilor, a confirmat criza pe care o traversează elevii lui Eliodor Voica.

Împotriva nou promovatei din Vaslui, handbaliștii buzoieni au avut o prestație dezolantă, iar problema învingătoarei nu s-a pus niciun moment. Vasluienii s-au desprins rapid la 3-0 în ­mi­nutul 4, pentru ca la jumătatea primei reprize scorul să fie de 9-4 pentru oaspeți. Prima repriză a fost de coșmar pentru buzoieni, iar adversarii au intrat la cabine cu un avans de 6 goluri, 15-9.

În partea a doua a ­me­ciului, HC Buzău a încercat imposibilul, dar n-a reușit să se apropie la mai mult de două goluri. Deznodământul a fost previzibil, o victorie meritată a vasluienilor, 26-22, care lasă echipa buzoiană cu un singur punct și o coboară în clasament pe locul 11. Misiune ce pare imposibilă pentru HC Buzău în următoarea etapă, sâmbătă, în deplasare, împotriva Stelei București, partidă ce va fi transmisă în direct la TVR 1 cu începere de la ora 15,30.

Marcatori HC Buzău: Alin Șania – 6 goluri, Shahoo Nosrati, Liviu Mironescu și Andrei Grasu – câte 3 goluri, Zamfir Dumitrana, Fabacary Dieme, George Roșca – câte 2 goluri, Florin Chircă – 1 gol.

Liga Națională, Etapa a 4-a, rezultate:

Poli Timișoara – Dinamo București: 26-28

HC Buzău – CSM Vaslui: 22-26

Dobrogea Sud Constanța – CSM Făgăraș: 35-23

CSM Bacău – Steaua București: 26-28

CSM București – CSM Focșani: 24-24

CSM Reșița – Minaur Baia Mare: 22-26

Dunărea Călărași – Po­taissa Turda: 30-21

Clasament

  1. Dinamo 12 p.
  2. CSM Focșani 10 p.
  3. Baia Mare 10 p.
  4. Steaua 10 p.
  5. CSM Bacău 9 p.
  6. Potaissa 9 p.
  7. CSM Vaslui 6 p.
  8. Călărași 4 p.
  9. CSM București 4 p.
  10. Dobrogea Sud 3 p.
  11. HC BUZĂU 1 p.
  12. Timișoara 1 p.
  13. CSM Reșița 1 p.
  14. CSM Făgăraș 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker