•Luni, la ora 17,00, meci amical la Plopeni

Mai puţin de o săptămână a rămas până la startul returului Diviziei A de handbal feminin, iar pregătirile la SCM Gloria Buzău au intrat în linie dreaptă. Pe 3 ianuarie, antrenorul Romeo Ilie a condus deja prima şedinţă de pregătire din noul an, activitatea continuând apoi în ritm susţinut. Primul meci oficial din 2018 bate la uşă şi se anunţă, poate, cel mai dificil din actualul campionat.

Sâmbătă, 13 ianuarie, în prima etapă din retur, hand­balistele buzoience o vor întâlni în deplasare, la Constanţa, pe Neptun, principala contracandidată la promovarea directă în Liga Naţională. După prima parte a campionatului, SCM Gloria conduce în clasament, cu punctaj maxim – 42 de puncte, în timp ce formaţia constănţeană se situează pe poziţia secundă, cu 6 puncte mai puţin. În tur, la Sala Sporturilor, elevele lui Romeo Ilie au reuşit să se impună la o diferenţă de 3 goluri, 28-25.

Ultima testare, la Plopeni

Echipa buzoiană va susţine o ultimă repetiţie generală înaintea meciului de sâmbătă, de la Constanţa, luni după-amiază, la Plopeni. De la ora 17,00, într-un meci de verificare, primul şi singurul, de altfel, din această iarnă, SCM Gloria o va întâlni pe Activ, colega de serie, o parteneră tradiţională în jocurile amicale precompetiţionale.

DISTRIBUIȚI
loading...