• HC Buzău – Universitatea Cluj 31-21 (14-10)

Victorie necesară ca aerul pentru echipa masculină de handbal miercuri seară, la Sala Sporturilor, în etapa a 6-a a Ligii Naţionale. HC Buzău primea vizita ultimei clasate, Universitatea Cluj, formaţie cu înfrângeri pe li­nie în primele cinci etape. După cum a început jocul, părea că echipa clujeană nu-şi merită poziţia din clasament, buzoienii nereuşind să se desprindă decisiv decât în ultimele minute ale primei reprize, când s-au distanţat la 4 goluri, diferenţa înregistrată la pauză, 14-10.

Până atunci, oaspeţii s-au menţinut aproape şi a fost nevoie de experienţa superioară a buzoienilor ca lucrurile să nu se complice. După pauză însă, pe teren n-a mai existat decât o singură echipă. HC Buzău, care a reuşit mai multe serii consecutive de goluri, ţinând poarta intactă, graţie intervenţiilor de excepţie ale lui Daniel Bobeică. Cea mai mare diferenţă, de 12 goluri, s-a înregistrat în final, când clujenii s-au predat în faţa jocului Buzăului.

S-a terminat 31-21, a doua victorie a elevilor lui Eliodor Voica în Liga Naţională şi un salt de două locuri în clasament, până pe 10. Liga Naţională ia o pauză până sâmbătă, 20 octombrie, când HC Buzău o va întâlni în deplasare pe CSM Bacău. Între timp, însă, miercuri echipa buzoiană va întâlni la Braşov divizionara secundă CNOT, în primul tur al Cupei României.

Marcatori HC Buzău: Andrei Grasu – 7 goluri, Alexandru Asoltanei – 5 goluri, Petru Stroe – 4 goluri, Marius Anton – 4 goluri, Liviu Mironescu – 3 goluri, Bogdan Tudorache – 3 goluri, Claudiu Şimicu – 2 goluri, Florin Chircă – 2 goluri, Mihai Busecan – 1 gol

Liga Naţională, Etapa a 6-a, rezultate:

HC Buzău – Universitatea Cluj 31-21

Steaua Bucureşti – CSM Bucureşti 24-27

Minaur Baia Mare – CSU Suceava 32-27

Potaissa Turda – CSM Focşani 28-31

Dunărea Călăraşi – CSM Făgăraş 31-23

Dinamo Bucureşti – CSM Bacău 36-28

Dobrogea Sud Constanţa – Politehnica Timişoara – sâmbătă

Clasament

  1. CSM Bucureşti 16 p.
  2. Turda 13 p.
  3. Dinamo 13 p.
  4. CSM Focşani 13 p.
  5. Călăraşi 11 p.
  6. Timişoara 11 p.
  7. Steaua 10 p.
  8. Baia Mare 9 p.
  9. Constanţa 9 p.
  10. HC BUZĂU 6 p.
  11. CSM Făgăraş 3 p.
  12. CSM Bacău 3 p.
  13. CSU Suceava 1 p.
  14. Univ. Cluj 0 p.

DISTRIBUIȚI
loading...