Sport

Gloria începe noul campionat în Crâng, cu Csikszereda Miercurea Ciuc

  În tur, meciurile cu Rapid, Petrolul și „U” Cluj, în deplasare

Federația Română de Fotbal a stabilit programul noului sezon competițional al Ligii a 2-a, ediția 2019-2020. Nou promovată în această vară, Gloria Buzău va începe această ediție de campionat pe 3 august, cu un meci pe stadionul din Crâng, împotriva unei alte nou-promovate, Csikszereda Miercurea Ciuc.

În prima deplasare a sezonului, buzoienii vor juca la Timișoara, pentru a da replica Ripensiei. Elevii lui Ilie Stan vor susține primul test important în etapa a 4-a, când o vor întâlni în deplasare pe Universitatea Cluj, formație care a pierdut barajul pentru promovarea în Liga 1 în fața celor de la FC Hermannstadt și care este considerată și în noua ediție una dintre pretendentele la promovare.

Cel mai așteptate me­ciuri, cu Rapid și Petrolul,vor fi în deplasare în prima parte a campionatului, cu ploieștenii chiar în ultima rundă a turului.

 

Liga a 2-a, ediția 2019 -2020 – Program Gloria Buzău

– etapa 1: Gloria Buzău – Csikszereda Miercurea Ciuc

– etapa a 2-a: Ripensia Timișoara – Gloria Buzău

– etapa a 3-a: Gloria Buzău – Sportul Snagov

– etapa a 4-a: Universitatea Cluj – Gloria Buzău

– etapa a 5-a: Gloria Buzău – CS Mioveni

– etapa a 6-a: Pandurii Tg. Jiu – Gloria Buzău

– etapa a 7-a: Gloria Buzău – Daco-Getica București

– etapa a 8-a: Rapid București – Gloria Buzău

– etapa a 9-a: Gloria Buzău – Concordia Chiajna

– etapa a 10-a: Turris-Oltul Turnu Măgurele – Gloria Buzău

– etapa a 11-a: Gloria Buzău – ASU Politehnica Timișoara

– etapa a 12-a: CSM Reșița – Gloria Buzău

– etapa a 13-a: Gloria Buzău – Luceafărul Oradea

– etapa a 14-a: FC Argeș – Gloria Buzău

– etapa a 15-a: Gloria Buzău – Farul Constanța

– etapa a 16-a: Gloria Buzău – Metaloglobus București

– etapa a 17-a: UTA Arad – Gloria Buzău

– etapa a 18-a: Gloria Buzău – Dunărea Călărași

– etapa a 19-a: Petrolul Ploiești – Gloria Buzău

Start pe 3 august 2019, final pe 30 mai 2020

Noul sezon al Ligii a 2-a începe pe 3 august 2019 și se încheie pe 30 mai 2020. Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, se desfășoară până pe 7 decembrie, atunci când are loc etapa a 21-a, adică a doua a returului.

În acest interval sunt programate și două etape intermediare, pe 16 octombrie (etapa a 12-a) și 13 noiembrie (etapa a 17-a). Partea a doua a sezonului debutează pe 22 februarie 2020, cu etapa a 22-a, și se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 38-a. În această perioadă sunt programate tot două intermediare, pe 8 aprilie (etapa a 29-a) și 13 mai (etapa a 35-a).

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker