Sport

Gloria, al doilea meci la rând pierdut în prelungiri

• CSM Reșița – Gloria Buzău 2-1 (1-0)

Numai în pielea fot­ba­liștilor Gloriei să nu fii. Pentru a doua oară la rând, echipa din Crâng a ratat șansa obținerii unui punct, încasând golul înfrângerii în minutele de prelungire. Așa s-a întâmplat, în urmă cu două etape, la Tr. Măgurele, așa s-a întâmplat și miercuri, la Reșița, în etapa a 12-a, intermediară.

Pe terenul nou promovatei bănățene, Gloria a început mai bine partida și a ratat șansa ­des­chiderii scorului în minutul 22, când șutul lui Tucaliuc a nimerit bara. Și cum în fotbal ocaziile se răzbună, șase minute mai târziu, în urma unui corner, fostul jucător din Crâng, Cristian Danci, a taxat câteva greșeli în lanț ale fundașilor buzoieni și a trimis în plasă de la 15 metri. Și totuși, până la pauză, Gloria ar fi putut măcar egala, dacă mingea ar fi intrat în plasă la una dintre marile ocazii ale lui V. Alexandru și V. Munteanu. Acesta din urmă avea să se revanșeze, însă, la un sfert de oră de la reluare, când a transformat impecabil o lovitură liberă de la marginea careului, pe care tot el a obținut-o. După reușita lui Munteanu, Gloria a continuat să aibă inițiativa și să forțeze victoria. Din păcate, în primul minut al prelungirilor, tot în urma unui corner, mingea a ajuns la Marius Cosma, a cărei reluare cu capul l-a învins pe Balauru.

După eșecul de la Reșița, Gloria a coborât pe locul 6 și așteaptă acum vizita celor de la Viitorul Pandurii Tg. Jiu, sâmbătă, în Crâng, de la ora 11,00.

SCM Gloria Buzău: Ba­lauru – Nedelea, Ghinga, M. Ioniță, Candrea (50 Pîrcălabu; 70 Enescu), Luptak, Catană, Tucaliuc (Vîlsan), Huiban, Val. Alexandru, Val. Munteanu. Antrenor: Ilie Stan

Clasament

  1. Tr. Măgurele 26 p.
  2. CS Mioveni 26 p.
  3. UTA Arad 20 p.
  4. Rapid 20 p.
  5. Viitorul Tg. Jiu 20 p.
  6. SCM GLORIA 19 p.
  7. Metaloglobus 19 p.
  8. Farul 18 p.
  9. Petrolul 18 p.
  10. FC Argeș 16 p.
  11. Chiajna 16 p.
  12. CSM Reșița 15 p.
  13. ASU Poli Timișoara 13 p.
  14. Csikszereda 13 p.
  15. Ripensia 13 p.
  16. Universitatea Cluj 12 p.
  17. Călărași 12 p.
  18. Pandurii Tg. Jiu 7 p.
  19. Daco Getica 6 p.
  20. Snagov 2 p.

Liga a 2-a, Etapa a 12-a, rezultate:

Farul Constanța – Universitatea Cluj: 3-2

CS Mioveni – Sportul Snagov: 2-1

Pandurii Tg. Jiu – Ripensia Timișoara: 0-0

Daco Getica București – Csikszereda Miercurea: Ciuc 0-1

ASU Politehnica Timișoara – Metaloglobus București: 1-1

CSM Reșița – SCM Gloria Buzău: 2-1

Viitorul Pandurii Tg. Jiu – FC Argeș: 2-1

Rapid București – Petrolul Ploiești: 1-0

Turris Tr. Măgurele – UTA Arad: 1-1

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker