• SCM Gloria – ASU Poli Timişoara 0-1 (0-0)

Victoria cu Farul, de sâmbătă, prima după patru etape de „secetă”, n-a reprezentat declicul pe care îl aşteptau jucătorii, antrenorii şi suporterii Gloriei. Trei zile mai târziu, marţi seară, tot pe stadionul din Crâng, echipa buzoiană şi-a dezamăgit din nou fanii, în restanţa cu ASU Poli Timişoara, din etapa a 11-a.

Într-o primă parte a meciului fără prea mare calitate, ocaziile mai importante au fost irosite de buzoieni prin Mihalache (minutul 37), care a reluat cu capul din 8 metri peste poartă, şi Tucaliuc (minutul 43), care trimis în careu dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, iar Murariu a boxat din 10 metri. Pentru timişoreni, singura ocazie i-a aparţinut lui Mera (mi­nutul 28), care a reluat mult pe lângă poartă cu o lovitură de cap din mijlocul careului. Gloria a început cum nu se putea mai rău partea secundă, căpitanul oaspeţilor, Ioan Mera, des­chizând scorul rapid, la 4 minute de la reluare, cu o lovitură de cap din 6 metri, la colţul lung. Gloria a avut şansa unei egalări rapide, dar Valentin Munteanu (minutul 53), cu un şut de la 25 de metri, a trimis pe lângă poarta. Dar şi Axente (minutul 57) a avut şansa de a dubla avantajul Timişoarei, însă de la 10 metri, a trimis direct în portarul Relu Stoian, după ce scăpase singur cu el. Scutaru a încercat un lob de la distanţă, dar balonul s-a dus puţin pe lângă bară. Ultima şansă a fost irosită în al patrulea minut al prelungirilor, când Marius Ioniţă a trimis cu capul puţin pe lângă poartă.

Gloria a rămas cu 20 de puncte şi se menţine pe locul 8, urmând să evolueze din nou pe teren propriu şi sâmbătă, împotriva lui Me­taloglobus Bucureşti. Tot marţi seară, într-o altă restanţă, Petrolul a învin­s-o cu 1-0 pe Csikszereda Miercurea Ciuc.

Gloria: R. Stoian – Ca­tană, Ghinga, M. Io­niţă, Nedelea – Bourceanu, R. Mihalache (62 M. Constantinescu) – Val. Munteanu, Tucaliuc, Huiban (88 Calu) – Val. Alexandru. Antrenor: Ilie Stan

Clasament

1. CS Mioveni 30 p.

2. UTA Arad 26 p.

3. Petrolul 24 p.

4. Tr. Măgurele 23 p.

5. Farul 22 p.

6. Rapid 21 p.

7. Viitorul Tg. Jiu 21 p.

8. SCM GLORIA 20 p.

9. Metaloglobus 20 p.

10. FC Argeş 18 p.

11. ASU Poli Timişoara 17 p.

12. Ripensia 17 p.

13. Universitatea Cluj 16 p.

14. Călăraşi 16 p.

15. Csikszereda 16 p.

16. Chiajna 16 p.

17. CSM Reşiţa 15 p.

18. Snagov 8 p.

19. Pandurii 7 p.

DISTRIBUIȚI
loading...

1 COMENTARIU

  1. Dl Ilie Stan sa ne mai lase cu rasuflatii de jucatori pe care tot ii forteaza in echipa, cei adusi de el.

Comments are closed.