Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a adus o serie de modificări la „Regulamentul de Organizare şi Desfă­şurare a Jocurilor de Baraj pentru Promovarea în Liga 3”.

Principala noutate o reprezintă faptul că, pentru tragerea la sorţi, au fost stabilite şapte regiuni cu câte şase judeţe în componenţă, iar în momentul stabilirii jocurilor nu se va mai ţine cont de învecinarea acestora sau de faptul că în sezoanele trecute respectivele reprezentante s-au mai întâlnit la baraj. Conform repartizării făcută de FRF, judeţul Buzău face parte din Regiunea 7 Sud-Est şi va juca la baraj doar cu una dintre formaţiile care va câştiga titlul judeţean în Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa sau Vrancea.

Spre deosebire de anii trecuţi, programul va fi cunoscut mult mai devreme,  tragerea la sorţi fiind programată luna viitoare. Meciurile de baraj vor avea loc pe 16 iunie (ora 18,00 – turul) şi 23 iunie (ora 17,30 – returul), astfel că echipa campioană va trebui anunţată la FRF cel mai târziu pe 11 iunie. Pot participa la baraj doar echipe care aparţin de structuri sportive cu personalitate juridică şi care deţin Certificat de Identitate Sportivă eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului. Nu are dreptul de a participa la baraj o echipă campioană a unui judeţ dacă localitatea unde clubul îşi are sediul nu este în judeţul respectiv. În această situaţie este acceptată la baraj echipa clasată pe locul următor, în campionatul judeţean respectiv, care îndeplineşte condiţiile cerute de prezentul regulament.

Cum arată împărţirea pe regiuni pentru baraj

  • Regiunea 1 Nord-Est: Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava, Vaslui
  • Regiunea 2 Nord-Vest: Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj
  • Regiunea 3 Centru: Alba, Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, Sibiu
  • Regiunea 4 Vest: Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, Mehedinţi
  • Regiunea 5 Sud – Vest: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa
  • Regiunea 6 Sud: Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Bucureşti, Ilfov, Prahova
  • Regiunea 7 Sud – Est: Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău, Vrancea

Situaţia la finalul turului în Regiunea 7 Sud Est

– judeţul Brăila: Liga a 4-a, locul 1: Viitorul Ianca

– judeţul Galaţi: Liga a 4-a, locul 1: Unirea Braniştea

– judeţul Tulcea: Liga a 4-a, seria A, locul 1: Şoimii Topolog; Seria B, locul 1: Pescăruşul Sarichioi

– judeţul Constanţa: Liga a 4-a, locul 1: CS Medgidia

– judeţul Buzău: Liga a 4-a, locul 1: SCM Gloria Buzău

– judeţul Vrancea: Superligă (3 serii): locurile 1: Sportul Ciorăşti, CSC Dumbrăveni şi Mausoleul Mărăşeşti.

DISTRIBUIȚI
loading...