Eveniment inedit organizat în comuna Gura Teghii, la punctul de întâlnire al celor trei mari provincii româneşti, pentru a marca Centenarul Marii Uniri din 1918. Mai exact, Regia Naţională a Pădurilor–Romsilva a inaugurat joi, 13 septembrie, „Punctul Frăţiei Neamului Românesc”, un obiectiv ridicat de silvicultori în comuna buzoiană Gura Teghii. La eveniment au participat Ilie Covrig, secretar de stat pentru Păduri în Mi­nisterul Apelor şi Pădurilor, Ciprian Dragoş Pahonţu, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor–Romsilva, directorii direcţiilor silvice Buzău, Covasna şi Vrancea, reprezentanţi ai prefecturilor, consiliilor judeţene şi ai autorităţilor locale din aceleaşi judeţe, silvicultori, reprezentanţi ai mediului academic şi membri ai comunităţilor locale.

,,Pot fi privite din acelaşi loc Ţara Românească, Moldova şi Transilvania” 

„Am ales acest loc special pentru a ridica <Punctul Frăţiei Neamului Românesc>, un observator din care pot fi privite din acelaşi loc Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Este, de asemenea, un oma­giu adus de silvicultori înaintaşilor care au făcut posibilă Marea Unire (…) Pe aceste panouri din jur sunt omagiaţi înaintaşii noştri care au făcut posibilă această Unire, dar şi mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei din cele trei provincii româneşti care au contribuit la dezvoltarea şi la ridicarea prestigiului ţării nostre în lume. Ne dorim ca acest loc să devină un punct de atracţie pentru toţi românii, să fie vizitat în număr cât mai mare, pentru a se bucura de aceste peisaje minunate, dar şi pentru a fi prezenţi în locul unde se întâlnesc Ţara Românească, Moldova şi Ardealul”, a declarat Ciprian Pahonţu, directorul general al Romsilva.

Panouri cu personalităţi româneşti    

„Punctul Frăţiei Neamului Românesc” este un observator-refugiu construit din lemn, cu înălţimea de opt metri, ce oferă vizitatorilor o panoramă asupra celor trei provincii istorice locuite de români, Transilvania, Ţara Românească şi Moldova, în punctul de confluenţă al acestora, locul fiind ales simbolic, pentru a marca 100 de ani de la Unirea tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat.

,,Refugiul montan <Frăţia neamului românesc>, inaugurat în comuna Gura Teghii, reprezintă punctul de intersecţie al celor trei mari provincii româneşti: Muntenia, Moldova şi Transilvania. Felicit Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva pentru buna organizare a tuturor evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri!”, a menţionat Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.

În jurul obiectivului sunt amenajate panouri în care sunt prezentate perso­nalităţile ce au contribuit la Unirea tuturor provinciilor româneşti, precum şi personalităţi ale culturii şi ştiinţei din Transilvania, Moldova şi Ţara Româ­nească.

Obiectivul este deschis permanent turiştilor, pentru accesul la observator fiind amenajate şi marcate trei trasee turistice, dinspre judeţele Buzău, Vrancea şi Covasna.

DISTRIBUIȚI
loading...