La vârsta de 15 ani reușește să își împartă timpul între școală și muzică. Buzoianul Andrei Sava are performanțe în ambele domenii: cântă la chitară în trupa Biancăi Mihai, fata care a cucerit România cu prestația de la „Românii au talent”, și a terminat gimnaziul cu 10 pe linie la cel mai titrat liceu buzoian, Colegiul „B. P. Hasdeu”. Șeful promoției gimnaziale din Hasdeu sustine azi primul examen al Evaluării Naționale, și este hotărât să facă performanță și la liceu pentru a se orienta către o carieră militară.

 

Reporter: Cât de greu a fost să termini clasele gimnaziale cu media 10?

Andrei Sava: Am muncit foarte mult pentru a ajunge la acest rezultat. Este nevoie de multă perseverență și voință. Restul vine de la sine. Depinde doar de tine să vrei să muncești.

Rep.: Am văzut că la serbarea de sfârșit de an ai urcat pe scenă pentru un moment artistic…

A.S.: Da, sunt pasionat de muzică și cânt la chitară alături de fratele meu în trupa Biancăi Mihai. Am început să cânt la chitară de pe la 7-8 ani. La început, la primele ore, nu mi-a plăcut. Însă m-au încurajat părinții să continui și datorită lor astăzi am ajuns aici. Pentru asta le mulțumesc. Muzica este o artă și se armonizează perfect cu învățătura. Pot spune că aceste două lucruri reprezintă pentru mine un stil de viață.

„Matematica a devenit pentru mine o cale de eliberare”

Rep.: Cu cine studiezi chitara?

A.S.: Profesorul meu de chitară este Marius Răgălie, un om de suflet. El ne ajută și cu formația, este un prieten al trupei noastre.

Rep.: Revenind la școală, care este materia ta preferată?

A.S.: Matematica. Am obținut performanțe la matematică datorită profesoarei mele dragi, Melania Nicolae. Ea m-a ajutat să văd în spatele problemelor de matematică, să văd partea frumoasă a matematicii. Astfel, matematica a devenit pentru mine o cale de eliberare.

Rep.: Care a fost cea mai mare reușită la matematică?

A.S.: Anul trecut, m-am calificat la Olimpiada Județeană de Matematică, unde am obținut locul II, la un punct distanță de locul I, care mi-ar fi permis calificarea la olimpiada națională. Nu am luat-o ca pe un semn. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îmi oferă.

Rep.: Începe Evaluarea Națională. Ai emoții?

A.S.: Nu prea. Am vorbit și cu domnul director Banu și ne-a spus să nu ne panicăm că va fi ușor.

Între Școala de Aviație și Academia de Tehnică Militară

Rep.: Ce planuri ai?

A.S.: Îmi doresc să rămân la Hasdeu, la mate-info, și să studiez și fizica, iar la finalul liceului îmi doresc ca munca mea să se vadă. După Hasdeu, mi-ar plăcea să mă orientez către o meserie ca cea a tatălui meu, care este pilot. Nu știu sigur dacă voi alege tot Aviația, dar măcar Academia de Tehnică Militară. Oricum, mai am destul timp să îmi descopăr alte pasiuni și să evoluez.

 

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.