Se spune că învingătorul ia tot, iar numărul 2 nu mai contează. Când diferența până la media 10 este de doar o sutime, lucrurile însă se schimbă. Mădălina Popescu este unul dintre „elevii de aur” ai învățământului buzoian care s-a remarcat permanent prin rezultate deosebite la olimpiade naționale. Vineri, 25 mai, Mădălina a absolvit Colegiul „B. P. Hasdeu” cu media 9,99. O singură sutime a făcut ca cel mai titrat colegiul buzoian să nu aibă anul acesta, la cea de a 150-a promoție de absolvenți, doi șefi de promoție cu media 10. Șefa promoției 2018 a Colegiului Hasdeu a fost Maria Burlacu cu medii de 10 pe line, iar Mădălina Popescu s-a clasat pe locul II, la doar o sutime distanță de colega ei. În „traducere liberă” media 9,99 înseamnă că Mădălina a avut, din gimnaziu și până la absolvirea liceului, doar medii de 10 și o singură medie de 9.

Reporter: Ai absolvit cu media 9,99. Cum s-a întâmplat să pierzi o sutime până la media 10?

Mădălina Popescu: Spre rușinea mea m-a tras în jos matematica. Spun spre rușinea mea pentru că am fost olimpică națională la matematică în gimnaziu. Se întâmplă însă să mai ai și o zi proastă. Asta mi s-a întâmplat și mie chiar în ziua în care am dat teza, în clasa a X-a. Pe primul semestru aveam șase note de 10, dar în teză am luat 7. A fost singura mea medie de 9.

Rep.: Dar în clasele de gimnaziu ce medii ai avut?

M.P.: Doar medii de 10, începând din clasa a V-a și am intrat cu media 10 la Hasdeu.

„Vreau să fiu medic neurochirurg”

Rep.: Ce facultate vrei să urmezi?

M.P.: Vreau să merg la Medicină. De fapt, sunt deja admisă datorită premiilor luate la olimpiadă.

Rep.: Deci nu mai trebuie să dai admitere la facultate?

M.P.: Nu, pentru că am obținut premiul III la Olimpiada Națională de Biologie, atât în clasa a XI-a, cât și în clasa a XII-a. Asta îmi asigură intrarea la facultate fără examen.

Rep.: Ce specializare vrei să urmezi la Medicină?

M.P.: Îmi doresc foarte mult Neurochirurgie. Sper să și fiu făcută pentru asta. Îmi voi da seama abia la facultate dacă asta este ceea ce mi se potrivește.

Rep.: Te-ai gândit să pleci din țară?

M.P: Mi-aș dori să fac anumite specializări în străinătate pentru că vreau să mă perfecționez, însă, categoric, voi rămâne în țară să profesez pentru că vreau să dau ceva înapoi țării care m-a educat și în care am crescut.

s

DISTRIBUIȚI
loading...

3 COMENTARII

  1. Interventia ta este una de tip „mocanu”. Incheierea aventurii mele in Spania nu a fost din cauza autoritatilor si cetateni;lor spanioli, ei m-au acceptat si iubit de la inceput , cunoscand limba portugaliei. Nu se aseamana musai dar exista o paralela , dar ei nu au acest „jeg” pe suflet si nu au fost deranjati de alte semetii. In timp si-au facut totusi o impresie nu prea placuta de romani, cu toate ca acolo salasuiesc multe natii de prin teritoriile coloniale. Din cauza romanilor am plecat, se umpluse „paharul” si asta s-a intamplat in Coslada. Aici este bine totul functioneaza ca la CARETE, dar numarul imens de romani ce populeaza acest oras , duce la o viata dobitoaca strict romaneasca. Aici totul este scris, se inchiriaza, afise, absolut totul este in romaneste. Nu ai nici-o sansa sa gasesti un acoperis la un alt indiveid decat cel romanesc. De aici toata nenorocirea. Nu exista ceva mai scarbos si mai neomenesc decat sa fii chirias la un roman. Pana atunci am fost prin Lorca (acolo nu erau romani), prin Cordoba, Henares de la Sagra dar „stapani” si titulati de locatoie nu au fost niciodata romani. Pana in Coslada nu credeam ceace auzeam, nu credeam ca „x” se foloseste de o locuinta inchiriata ptr. inavutire imediata. Si existau multe metode de a umili si storce de bani chiriasul. Totii foloseau o metoda destul de simpla, mintirea, promisiuni, accesul la frigider, toleranta totala dar inainte trebuia sa oferi „garantia” . O suma destul de mare care ziceu totii ca este o clauza in cazul ca vrei sa pleci , sa te razgandesti, etc. Treaba este ca astea , cei care inchiriau aceste imobile traiau acolo, supraaglomerati si erau in majoritate olteni, de prin zona si au trecut anii si am constatat ca erau PSD-isti veritabili sau in cel mai bun caz erau simpatizanti Dan Diaconescu. Un om normal nu are cum sa traiasca acici. Poate a fost necazul meu, nu am stiut unde sa caut, dar nu am avut nici-o sansa, pe unde si oricand am incercat. Totii pe unde am fost ptr. o camera, doar cu gandul erau sa ma dea afara cat mai curand si sa profite de garantie, cablu, chiria deja platita anticipat. Sunt suparat ptr. ca tu esti chiar pro?t si nu intelegi. Tu esti un fel de Pop, Stefanescu, Grindeanu, Toader, Iordache, Misa, Petcu , Dancila, si daca te-am asemuit cu dansii ti-am facut o mare favoare. Tu esti un „fiu” de boscodit, de mocanit sau de bagiuit. Deja sunt scarbit , mai ales ca vad eu pe ecrane apare maidanezul Ponta, cei drept un pic „cesalat” de asta data. Firar-va specia sa va fie. Am o parere atat de „buna” despre tine ca nici macar nu ti-am citit comentariul. Tu esti de prisos. Poate ai carte, dar dupa mine este doar un plagiat, tu nu poti fi un absolvent de Hasdeu , de ex. , tu esti o „papusa” politica, murdara.

  2. De ce te-ai întors buzoiene, la proștii de români? Cumva deștepții ăia din vest nu te-au rugat în genunchi să rămâi pe la ei! Sau te-ai întors tocmai că aveai probleme de sănătate și nu se uita vestu’ nici cu curu’ la tine, trăgea cu ochiu’ doar la cât ai reușit să pui pe card! Vesticii ăia la care tu te închini se luptă pentru fiecare secundă din viața ta, pentru că …, casa de asigurări decontează fiecare secundă, nu că sunt plini de umanitate. Profesia asta oricum dezumanizează, și este bine că este așa. Nu poți să-i ceri unui chirurg să fie empatic și să-i fie milă de pacient și în același timp să taie cu bisturiul fără să-i tremure mâna!
    Costa Rica, sau mai nou Costa Bica, este singura țară de pe glob care nu are armată încă din 1955 dar n-a invadat-o nicio armată. În schimb, este invadată de cetățeni USA care nu mai sunt activi. Pentru cea mai banală intervenție chirurgicală, în USA, facturile sunt exorbitante. Așa că, tuleo nene din mama democrației!
    Stai că începe sezonul de vacanță prin vest și nu mai găsești liber la niciun stomatolog prin România. De diștepți ce-ș vesticii, vin toți românii plecați în pribegie să-și plombeze cariile, pe banii proștilor care plătesc contribuții la sănătate în țărișoară!

  3. Asa sunt toti la inceput, sunt ingeri, dar cu timpul, atunci cand devin stagiari, rezidenti, incet – incet invata naravurile sefilor si din ingeri devin caini. Se invata la bani multi si naravurile romanilor acumulate de la diferite neamuri nu sunt cele mai ortodoxe. F. rar gasesti un medic asa cum ar trebui sa fie. Cu cat este mai inzestrat cu atat se crede mai Dumnezeu si este fara mila, este gomos si intotdeauna face ce face si te aduce acolo unde doreste, adica la a te lasa cu punga goala. Invata tot felul de metode sa dai singur „darul” , putini sunt care cer de la inceput. Au metode perfectionate si nu intervin medical decat dupa ce nu mai poti rezista si oferi ploconul. Cum se sensibilizeaza, imediat treci la operat, intervenit, etc. Sunt binenteles si „ingeri” putini la numar, ei sunt tacuti, ei „tac dar fac”, sunt devotati pacientului, ei sunt atat de onorabili ca niciodata nu ajung sa fie promovati, stiuti, etc. Acestea din urma sunt f. rar de gasit. Totusi eu am avut norocul sa dau peste un asa om. Este la Spitalul Judetean, la interne si se numeste Mihalcea Elena. Este un medic special, deosebit si la fiecare vizita sta minute bune cu fiecare pacient, indiferent de conditia lui sociala si studiaza si analizeaza fiecare analiza, vorbeste cu pacientul si niciunul nu pleaca nevindecat si rezolvat. Batranii senili sunt tratati cu blandete, nu se striga, nu-i batjocoresc, unora li se schimba pampers-ul fara vorbe grele. D-na Doctor a insuflat asistentelor aceiasi maniera de devotament. Iti este rusine sa ceri externarea mai devreme. Aici nu se cere , nu se bate apropouri, si nuimeni nu te lasa in „asteptare”. Se cunoaste ca in acest spital sunt probleme si este vai de unii bolnavi. Nu-i de vina dotarea neaparat ci omenia si onoarea personalului. Am ajuns pe acolo cu diferite ocazii, eu fiind cu probleme , sotia alte rude sau cunoscuti si tare am „tras-o”, toti. Cu cat este mai cunoscut cu atat „taxa” este mai substantiala si de nu treci pe la cabinetul personal, pe la alte clinici unde practica, nu rezolvi nimic. M-as bucura ca aceasta domnisoara isteta si pregatita sa ajunga un medic asa cum trebuie sa fie. Poate legile se vor schimba, poate medicii vor primi respectul cuvenit si vor fi platiti onorabil, poate va disparea obiceiurile proaste, poate, poate… , iar daca nu, fuga in vest. Am fost si pe acolo, este alta viata si nu numai in zona medicala ci in totul. Venind din nou acasa, constat ca aici este f. multa prostie , la toate sectoarele si la toate institutiile statului.

Comments are closed.