Educație

FOTO | Un hasdeian, premiat la un concurs național de istorie pentru un site dedicat așezărilor rupestre de la Bozioru

Concursului „Istorie și societate în dimensiune virtuală” este o competiție care se adresează elevilor cu aptitudini în domeniul istoriei, științelor socio-umane și informaticii. Competiția are ca scop realizarea unor materiale, cu ajutorul computerului, pe teme de istorie și științe socio-umane, materialele fiind realizate, la alegere, sub forma unor „Pagini Web” sau a unor „SOFT-uri educaționale”. Astfel, proiectul poate fi util turiștilor în vederea informării cu privire la obiectivele ce pot fi vizitate în zonă, dar și autorităților locale, pentru stimularea interesului în vederea reabilitării urbanistice a orașului.

La faza națională a concursului, desfășurată în perioada 18-21 iunie la Tg. Mureș, buzoianul Rareș Mihai Mocanu, clasa a XII-a la Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, a obținut locul I. Buzoianul  a fost pregătit de prof. Ana Preda-Tudor.

Rareș a realizat un proiect cu titlul „Mărturii în piatră: Așezările rupestre de la Bozioru”. Tema a fost transpusă în realiatea virtuală prin intermediul unei pagini web ce sintetizează multe softuri și tehnologii. Partea de web design propriu zisă a fost făcută în React, același framework din spatele site-urilor mari ca Facebook și Instagram. S-a realizat o hartă interactivă cu API-ul de la Google Maps și un tur virtual 3d, similar unui joc video, în motorul Unity, toate fiind accesibile direct din site, fără vreo descărcare.

„Am crescut cu jocuri video cu tematică istorică”

„Pentru mine a fost în primul rând o experiență de cunoaștere și depășire a propriilor limite. A fost de departe cel mai amplu proiect la care am lucrat până acum, desfășurându-se pe toată durata anului școlar, și cea mai riguroasă pregătire pe care am făcut-o pentru un concurs. În prima noapte de după concurs recitam în somn prezen­tarea proiectului. Dincolo de testarea cunoștințelor teoretice, a fost o oportunitate de a concepe ceva util, ceva concret care să se încadreze în valul de digitalizare care se desfășoară în momentul de față. Eu am crescut cu jocuri video cu tematică istorică, motiv pentru care am aceste două pasiuni aparent contradictorii, istoria și informatica. A fost o experiență profundă să trec de partea cealaltă, a creatorului. Am mers pe ideea de accesibil, portabil, și am încercat să creez o călătorie cât mai captivantă (imersivă, în jargonul de gaming), cu ­li­mitările impuse de browser­ul web. Proiectul mi-a oferit și prilejul de a cunoaște o zonă superbă a județului nostru și de a rezona cu naturalul și autenticul locului. Pre­gătirea nu a însemnat doar tastaturi, monitoare și cod, ci și drumeții, munți, arhive și cărți. Rămâne de văzut cum vom fructifica în continuare materialul creat, în vederea promovării arealului. Acolo există un vast potențial turistic încă neexploatat, iar site-ul poate servi la popularizarea zonei”, a declarat Rareș Mihai Mocanu.

„Transpunerea virtuală a temei istorice depășește abilitățile dobândite la clasă”

Competiția s-a desfă­șurat pe două secțiuni, istorie și știinte socio-umane.

„Dacă, în urmă cu doi ani, pentru concursul de la Ploiești am abordat o temă de istoire locală, <Călătorie pe Valea Slănicului>, pentru ediția din acest an de la Tg. Mureș am menținut preocuparea pentru spațiul buzoian, aplecându-ne asu­pra <Așezărilor rupestre de la Bozioru>. Ambele subiecte ne-au prilejuit o analiză inter și transdisciplinară a elementelor istorice, geografice, arheologice, religioase și etnografice. Îmbinarea lor într-un format digital pune mai bine în lumină valoarea de patrimoniu a arealului buzoian care trebuie promovată, chiar și prin intermediul concursurilor școlare. Transpu­nerea virtuală a temei istorice depășește abilitățile dobândite la clasă și presupune un proces de concepere de mai lungă durată, cercetare atentă, pasiune, multă râvnă și o strânsă colaborare între elev și profesor”, a declarat prof. Ana Preda-Tudor.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker