Litoralul românesc arată în această perioadă ca un imens şantier. Pentru că în sezonul de anul acesta numărul de turişti pe litoral a atins un nivel record pentru ultimii zece ani, 1,5 ­mi­lioane – majoritatea veniţi cu tichete de vacanţă – proprietarii de hoteluri au început investiţii masive. Unii îşi renovează complet hotelurile, iar alţii construiesc imobile noi, aşa că, în vara lui 2019, potrivit ProTv, turiştii vor avea cel puţin 7.000 de locuri de cazare în plus.

Unul dintre hotelurile din Mamaia intrate în ­re­novare va fi modernizat după un proiect realizat de un tânăr arhitect buzoian. Mihai Dumitrache, absolvent al Colegiului Hasdeu din Buzău, a absolvit în vară Universitatea de Arhitectură din Bucureşti şi, la doar câteva luni, se află în faţa unui proiect de amploare. Mihai Dumitrache face echipă cu iubita sa, Maria Decu, şi ea absol­ventă a Universităţii de Arhitectură în 2018. Cei doi au realizat proiectul de modernizare a interiorului unui hotel cu patru etaje şi 170 de camere.

„Am ajuns să lucrăm pentru Hotelul Tomis din Mamaia prin nişte intermediari care se ocupă de partea de mobilier. Anul trecut, au lucrat cu o echipă de arhitecţi care nu l-au convins pe client, care voia de atunci să înceapă ­mo­dernizarea. Am înţeles că boomul de anul acesta din turism, cu tichetele de vacanţă, l-a convins că acum e cel mai bun moment pentru investiţii. Ne-am întâlnit cu proprietarul, i-am prezentat nişte schiţe de mână şi i-au plăcut extrem de mult”, a declarat pentru OPINIA Mihai Dumitrache.

Hotel cu patru etaje şi 170 de camere    

Buzoianul spune că în baza proiectului realizat împreună cu iubita sa, serviciile oferite clienţilor vor creşte semnificativ.

„Ne vom ocupa de zona de parter, recepţie, bar, lobby şi restaurant, plus toate camerele. Deci facem hotelul integral. E un hotel de P+4, cu vreo 170 de camere, dintre care au fost făcute anul trecut vreo 17 camere. Hotelul are trei stele şi aşa va rămâne, pentru că la patru stele se cere o mai mare suprafaţă a camerelor. În urma intervenţiei noastre, reprezentanţii hotelului vor oferi însă cam 40 % din serviciile unui hotel de patru stele”, a mai declarat buzoianul.

Chiar dacă cei doi arhitecţi lucrează împreună de când s-au cunoscut, din 2015, reuşind să obţină numeroase premii pentru design de obiect, proiectul de modernizare a hotelului din Mamaia este cel mai amplu pe care l-au avut până acum.

„Este cel mai mare proiect pe care l-am avut până acum. Este foarte mare şi e mult de muncă la el. Totodată e primul proiect pe parte de HoReCa (n.r., acronimul pentru industria ospitalităţii: Hoteluri, Restaurante, Café), o zonă spre care am vrea să ne îndreptăm. Din punct de vedere financiar este extrem de profitabil, ai impact, o vizibilitate mult mai mare… De exemplu, hotelul acesta din Mamaia a avut undeva în jur de 20.000 de turişti în sezonul de anul acesta. Proprietarul hotelului este interesat de educarea clientului. Vorbeşte cu ei, lasă tot felul de mesaje legate de conduita turistului şi de aceea vrea ca atu­nci când vii la un hotel, care chiar dacă nu este unul de cinci stele, să fii înconjurat de elemente care să te oblige să te porţi ok. Să îţi demonstreze, totodată, că într-un hotel unde nu plăteşti prea mult poţi fi cazat excelent”, a mai declarat Mihai Dumitrache.

Propunere de a moderniza încă un hotel

În ceea ce priveşte ­vi­ziunea avută asupra ­mo­dernizării hotelului, cei doi au mizat pe o „transparenţă mai mare a spaţiului” şi pe funcţionalitate în zona camerelor.

„Parterul era realizat în urmă cu 15 ani. Pe vremea aia era la modă culoarea wenge. De aceea, toată zona este placată cu acea culoare. Deşi spaţiul nu este prea luminos, culoarea aia te apăsa şi mai tare. Nu era nimic atractiv. De aceea noi am gândit un parcurs al turistului, din zona de parter, când intră pe uşa hotelului să aibă clar o viziune, unde este barul, recepţia, unde sunt lifturile, unde este zona de aşteptare. Vorbim despre o transparenţă mai mare a spaţiului. Apoi ne-am orien­tat către o schimbare cromatică, apropiindu-ne către materiale naturale: pereţii vor fi placaţi cu furnir de stejar natur, iar în bar, recepţie şi restaurant vor fi nişte materiale compozite din piatră naturală şi adeziv. În camere, ne-am axat pe funcţionalitate, pentru că erau spaţii mici. În astfel de situaţii creativitatea nu îşi prea poate spune cuvântul pentru că sunt multe reglementări de care trebuie ţinut cont, aşa că te poţi juca doar cu materialele şi culorile”, a declarat buzoianul.

Colaborarea cu proprietarul hotelului din Mamaia poate fi doar începutul pentru cei doi tineri arhitecţi, acesta propunându-le ca în sezonul viitor să se ocupe de un alt hotel, din Eforie Nord.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.