Moment festiv miercuri, 19 decembrie, pentru artiștii plastici buzoieni. Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici a sărbătorit împlinirea a 50 de ani de la înființare, ocazie cu care membrii ­fi­lialei, alături de autorități locale și de reprezentanți ai conducerii Uniunii Artiștilor Plastici din România, au dezvelit o placă aniversară. Aceasta este amplasată în curtea interioară a sediului UAP Buzău, în spatele Galeriilor de Artă „Ion Andreescu” și a fost dezvelită de preșe­dintele filialei, Valeriu Șușnea și de primarul Constantin Toma, în prezența lui Răzvan Caratănase, membru pentru teritoriu al Consiliului Director UAP din România.

„Filiala noastră vă promite că, pe lângă multele evenimente organizate la nivel local și național, vom continua să înfrumusețăm Buzăul. Stau mărturie în acest sens sculptura lui Alexandru Marghiloman din fața Vilei Albatros, realizată de Ciprian Dominoschi, și bustul lui Vasile Voiculescu care va fi dezvelit mâine (n.r., astăzi, joi, 20 decembrie), în parcul de lângă Primărie”, a spus Valeriu Șușnea.

„Vrem ca Buzăul să devină cel mai important centru regional”

„Este un eveniment important pentru arta buzoiană. Fără educație și cultură nu poate exista progres. Am spus asta și o repet. Viziunea mea pe 12 ani este ca până în 2030 Buzăul să devină un adevărat oraș-magnet, și pentru asta este nevoie să realizăm atractivitate pentru vizitatori și investitori. Vrem ca Buzăul să devină cel mai important centru regional. Demersurile dumneavoastră de artiști trebuie să se îndrepte către buzoieni cu vârste cât mai fragede, pentru că de la vârsta de 15 ani, dacă am scăpat un tânăr, greu mai poți face ceva din el”, a declarat primarul Constantin Toma.

„Niciodată Buzăul nu a fost mai prejos față de București”  

În continuarea evenimentului, în sala expozițio­nală de la parterul Galeriilor de Artă „Ion Andreescu”, a avut loc vernisajul unei expoziții aniversare de pictură, grafică, sculptură și arte decorative, au fost decernate diplome membrilor filialei și a fost lansat un catalog dedicat tuturor membrilor filialei UAP (50 de membrii, dintre care 40 artiști plastici stagiari).

„Prezența mea aici se datorează faptului că una dintre cele mai importante filiale din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici din România aniversează 50 de ani de existență. Niciodată Buzăul nu a fost mai prejos față de București, Timișoara, Iași sau alte centre universitare. În toate aceste centre există cadre didactice formate aici, la Buzău. Buzăul găzduiește un eveniment de anvergură ­internațio­nală, Bienala Ion Andreescu, aici avem Tabăra de Sculptură de la Măgura, unică în lume, de asemenea aici sunt artiști care participă la activități la nivel național și internațional. Nu în ultimul rând trebuie să vă spun că, în calitatea mea de membru în Comisia Națională a Monumentelor de For Public, am constatat că singurul primar care a venit vreodată în fața comisiei pentru  a se bate pentru orașul său este primarul de la Buzău. Este vorba despre aprobarea monumentului dedicat lui Alexandru Marghiloman. Mă bucur mult pentru ceea ce fac membrii filialei aici la Buzău. Filiala UAP Buzău este unul dintre pionii importanți pe care Uniunea Artiștilor Plastici din România îi are. Cred că multe județe din țară și-ar dori să aibă un primar atât de implicat ca al dumneavoastră și multe filiale UAP, un președinte atât de muncitor ca Valeriu Șușnea, care este și membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român (ICR)”, a spus Răzvan Caratănase, membru pentru teritoriu al Consiliului Director UAP din România.

Expoziție la Roma  

Cu prilejul festivității, Valeriu Șușnea a anuțat că, cu sprijinul ICR, artiștii buzoieni vor avea ocazia să participe cu lucrări, anul viitor, la expoziția organizată la Accademia di Romania din Roma, o instituție științifică și cultu­rală înființată la propunere lui Nicolae Iorga.

La eveniment a mai vorbit artistul Gheorghe Ciobanu, unul dintre membrii fondatori ai UAP Buzău, și artistul Mihai Hlihor, cel care a evocat numele lui Gheorghe Coman, „cel care a înființat filiala UAP Buzău, Fondul Plastic și a inițiat Tabăra de Sculptură Măgura”. De asemenea, Hlihor a sugerat primarului Toma ca Obeliscul din Crâng să fie scos în evidență printr-un iluminat adecvat. La finalul evenimentului a fost tăiat tortul aniversar, iar Ștefan Stănescu, „părintele corului Lyra” a cântat „La mulți ani!”.