Doi elevi buzoieni au avut ocazia de a vedea ce presupune o zi din viaţa unui fotbalist profesionist de la echipa preferată. Este vorba despre Mihai Pahonţu şi Emil Nistor, elevi în clasa a X-a D la Liceul Agricol „Dr. C. Angelescu”, care au petrecut o zi alături de fotbaliştii de la Dinamo.

„Prezenţa celor doi copii la clubul Dinamo face parte din campania Ziua Ştafetei, în cadrul căreia adulţii predau ştafeta propriilor meserii unor copii şi tineri dornici să le înveţe. Am aflat că cei doi elevi vor să devină fotbalişti şi că sunt suporteri ai clubului Dinamo. Am reuşit să iau legătura cu cei de la club, care au fost foarte deschişi la propunerea noastră. Cei doi buzoieni au avut ocazia fie alături de fotbaliştii de la Dinamo de dimineaţă, de la pregătirea fizică, în sala de forţă, la masă şi la antrenamente”, a declarat profesorul Alina Ştefănescu de la Liceul Agricol.

Mihai Pahonţu şi Emil Nistor au petrecut o zi alături de antrenorul Mircea Rednic şi de fotbaliştii pe care îi admiră, Dan Nistor, Diego Salomao, Mihai Popescu, Vlad Muţiu, ­pri­mind autografe şi cadouri.

„A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Nu am crezut vreodată că voi ajunge să-mi întâlnesc echipa preferată. Am avut emoţii foarte mari, dar jucătorii m-au ajutat să le depăşesc”, a declarat  Mihai Pahonţu.

„Ziua Ştafetei” celebrează dreptul tuturor copiilor şi tinerilor de a participa în societate şi se desfăşoară în fiecare an în preajma Zilei Internaţionale a Drepturilor Copiilor. Iniţiativa este implementată de Fundaţia „Terre des hommes” Elveţia alături de partenerii săi din sectorul public şi privat, ce recunosc potenţialul deosebit al tine­rilor. Unul dintre principalele scopuri ale campaniei este de a introduce un model educaţio­nal modern în viaţa unui tânăr.

Profesorul coordonator, Alina Ştefănescu, a selectat zece elevi buzoieni care vor prelua „ştafeta” pentru diferite profesii alese de ei.