Economic

FOTO | „Canalizarea nu este tomberon”, partea practică / Ce au scos la iveală muncitorii de la Compania de Apă după ploia de joi

Așa cum era de așteptat, ploaia însemnată cantitativ căzută în municipiul Buzău a condus la înfundarea sistemului de canalizare aparținând Companiei de Apă, motiv pentru care serviciul de resort al operatorului de apă și canalizare a intervenit în 36 de puncte în prima parte a zilei.

„Am intervenit în 36 de locații din municipiul Buzău pentru remedierea ­pro­blemelor pe care ni le-au sesizat buzoienii în legătură cu sistemul de canalizare. Fotografiile postate sunt mărturii ale modului incorect în care unii cetățeni folosesc sistemul. Pornind de la faptul că aruncăm zilnic în chiuvetă, vasul WC sau în gurile de scurgere tot ce ne trece prin cap (ambalaje, șervețele umede, produse de igienă intimă, uleiuri, produse chimice și multe altele), putem înțelege fenomene precum înfundarea canalizării sau mirosul neplăcut din apropierea gurilor de scurgere”, scrie pe pagina de Facebook a companiei.

Reamintim că recent, Compania de Apă a inițit o campanie referitoare la protejarea rețelei publice de canalizare, „Canalizarea nu este tomberon”, despre care reprezentanții operatorului de apă și canalizare susțin că „este o bună ocazie să ne amintim că nu este bine să aruncăm în rețeaua de canalizare produse chimice și toxice (vopsea, ulei, cerneală, diluanți, substanțe de laborator, pesticide, insecticide, otrăvuri contra rozătoarelor, produse petroliere etc.) sau resturi menajere (gunoi, grăsimi arse folosite în bucătărie)”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker