Mai sunt câteva zile până când se va da startul celei de-a doua ediţii Big Build,  organizat de Habitat for Humanity România, iar buzoianul Eduard Antochi, solistul trupei BlueMotors, va face parte, alături de celebra Roxana Ciuhulescu, din echipa de ­vo­luntari ce îşi reunesc eforturile pentru a construi case oamenilor săraci.

Între 1 şi 5 octombrie, 240 de voluntari români şi străini vor ridica opt case în cinci zile la Cum­păna, în judeţul Constanţa. Pe 1 octombrie se va sărbători chiar Ziua Mondială a Locuirii şi, cu această ocazie, voluntarii şi cei implicaţi în proiect vor să tragă un semnal de alarmă asupra condiţiilor de locuire precară din România, care afectează jumătate din populaţia ţării. BIG BUILD 2018 va fi precedat de conferinţa Housing Forum, un eveniment de advocacy în cadrul căruia reprezentanţi ai autorităţilor locale, din mediul privat şi  din societatea civilă dezbat problemele de locuire cu care se confruntă România şi încearcă să propună soluţii pentru acestea.

„Hai şi tu în echipa noastră!”   

„În perioada 1-5 octombrie 2018 vă invit la o acţiune de voluntariat. Alături de ­Ro­xana Bulugioiu Ciuhulescu şi de Atelierele Ilbah, participăm pentru a doua oară la cons­truirea unor case! Hai, intra şi tu în echipa noastră!”, este mesajul pe care Eduard Anrtochi l-a postat pe pagina sa de Facebook.

Anul trecut, în cadrul aceluiaşi proiect s-au construit 36 de case în cinci zile, la Bacău, cu ajutorul unei echipe de peste 820 de voluntari români şi străini, din care a făcut parte şi solistul trupei buzoiane BlueMotors.

„A fost o experienţă de viaţă pentru voluntari şi familiile beneficiare deopotrivă, care au lucrat umăr la umăr timp de cinci zile: în perioada 1–5 octombrie, cursanţii Atelierele ILBAH, coordonaţi de arh. Miruna Ardelean, vor participa activ la construcţia accelerată a opt case, pentru opt familii nevoiaşe, în Cumpăna, jud. Constanţa. Va fi o nouă săptămână de voluntariat în care se va pune umărul, alături de colegii, pentru a oferi un trai mai bun familiilor nevoiaşe din regiune, şi, în acelaşi timp, o experienţă de învăţare care ne va permite să parcurgem toate etapele de construire ale unei case de la zero. Ne întoarcem plini de entuziasm, zâmbitori şi cu forţe proaspete. Fundaţiile sunt deja realizate, iar o echipă formată din 20 de voluntari va ridica câte o locuinţă (inclusiv finisaje interioare şi exterioare) într-un nou timp record (doar cinci zile). Fiecare echipa va fi coordonată de experţi în domeniu, iar familiile beneficiare vor lucra alături de voluntari la ridicarea propriilor locuinţe”, au anunţat organizatorii.

DISTRIBUIȚI
loading...