Primul eveniment expozițional din acest an de la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” a coincis, marți, cu prima expoziție personală a buzoiencei Alina Barbu. Absolventă a Liceului de Arte „Margareta Sterian”, Alina Barbu s-a întors în orașul natal după ce a urmat cursurile Facultății de Arte plastice, devenind membru al Uniunii Artiștilor Plastici Buzău și profesor la Colegiul „B. P Hasdeu”.

Cu ocazia primei sale expoziții, alături de artistă au fost prezenți o parte din elevii săi, colegi artiști și cadre didactice din Colegiul Hasdeu, alături de conducerea liceului.

Au vorbit, despre lucrările Alinei Barbu, curatorul expoziției, Valeriu Șușnea, cel care i-a și fost profesor la Liceul de Arte, și profesorul George Tarara, de la Hasdeu.

„O admir pentru modul în care a îmbinat activitatea de la catedră cu creația artistică“

„Avem în față o artistă tânără, un produs 100% buzoian. Alina Barbu este absolventă a Liceului de Arte <Margareta Sterian>, chiar la clasa mea de Artă Monumentală. Sunt emoționat că o absolventă de-a mea este acum cu lucrări pe simezele Galeriei de Artă <Ion Andreescu>.

Alina a absolvit Facultatea de Artă la Universitatea Ovidius din Constanța, cu un master în Pedagogie, iar acum predă Educația plastică la Colegiul Hasdeu. Alina și-a dorit să se întoarcă la Buzău și a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici Buzău. De la lucrări de artă monumentală, ca cea pe care a realizat-o, anul trecut, pe unul din pereții Colegiului Hasdeu, Alina a ajuns astăzi pe simeze cu o expoziție personală.

O admir pentru modul în care a știut să îmbine activitatea de la catedră cu creația artistică.

Această expoziție este una eminamente de artă decorativă, după cum declară artista. Eu cred că este o chintesență a artelor, pentru că folosește și forme geometrice și culoare și pata cromatică. Organizarea compozițională este una a unui profesionist, unul care își caută încă drumul”, a declarat președintele Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) Buzău, Valeriu Șușnea.

„Tablourile îți atrag privirea prin coloristică“

„Alina Barbu a intrat cu mult aplomb în activitatea didactică și a arătat calități indubitabile pentru învățământ. Acum și-a luat inima în dinți și se prezintă la această confruntare cu publicul. Formația de monumentalist își spune cuvântul în lucrările sale. Se dovedește a fi foarte bună în ceea ce privește folosirea simbolurilor inspirate din arta monumentală. Găsim în tablourile ei pătrate, cercuri, elipsa și melci, care ne arată, psihanalitic vorbind, că în interiorul artistei există niște forțe nebănuite care încearcă să iasă la vedere. Probabil că există o forță latentă care îi domină activitatea. Important este curajul ei de a ieși pe simeze și de a înfrunta spiritul critic al celor ce vor trece pe aici să-i vadă lucrările. Mai remarc modul deosebit în care reușește să îmbine culorile. Tablourile îți atrag privirea prin coloristică. Există o ingeniozitate în a îmbina culorile, astfel încât să îți transmită o anumită energie. Constat și o dimensiune lirică a picturii sale, aceste peisaje care sunt extraordinare, demonstrând acribie și o mare concentrare pe detalii”, a declarat profesorul George Tarara.

„Am încercat să realizez un spectacol al diversității“

„Prezența atâtor persoane aici înseamnă foarte mult pentru mine. De-a lungul timpului, am expus, am participat la diverse expoziții și iată că a venit momentul să vă invit la propria mea expoziție. Această expoziție personală reprezintă un proiect pe care l-am gândit demult, dar care a venit într-un moment de maturitate artistică. Am ales titlul <Percepții cromatice> gândindu-mă la modul în care percepem culorile unui tablou, cât de tare ne fascinează, ce ne transmit culorile, cum ne influențează starea de spirit.

În tablourile acestea am încercat să realizez un spectacol al diversității, prin abordarea diferitelor subiecte și tehnici plastice. Am încercat să creez un traseu cromatic, astfel încât privirea să circule de la primul tablou la ultimul, și să nu se oprească într-un singur loc. Am încercat să aduc în lucrările mele principiile de bază ale compoziției, proporțiile dintre suprafețe, o armonie cromatică dominată de albastru, uneori tușe line, alteori tușe vibrate, astfel încât să creez o ritmicitate în aceste tablouri. Am o preferință pentru arta abstractă, pentru divizarea unei suprafețe mai mari în suprafețe mai mici și pentru repetarea formelor”, a declarat Alina Barbu.

DISTRIBUIȚI
loading...