Istoria României a fost, în decursul vremurilor, un şir nesfârşit de încercări şi eforturi pentru păstrarea identităţii de neam şi a integrităţii teritoriale, pentru apărarea valorilor care ne-au consacrat între naţiunile Europei. Au fost momente când mulţi dintre fiii acestui popor, cu arma în mână, au fost chemaţi să lupte pentru ţară şi neam. Din păcate însă, cu nenumărate victime, în memoria cărora, în semn de cinstire şi omagiere pentru sângele vărsat, pentru jertfa lor supremă, urmaşii au ridicat monumente sau le-au adunat oasele, pentru că dacă au luptat împreună, să se odihnească în pământul ţării pentru care s-au sacrificat, tot împreună.

În 1877-1878, cei care au căzut pe câmpurile de luptă pentru câştigarea Independenţei au fost înhumaţi aproape de locurile din Bulgaria unde au murit cu curaj, iar veteranii, întorşi la vetrele lor, îşi dorm somnul de veci în cimitirele satelor de baştină. La fel ca şi în 1913 şi în 1916-1918 şi 1941-1945, deşi au rămas destui să-şi odihnească trupurile, lovite de boli nemiloase sau sfârtecate de metalul gloanţelor şi ghiulelelor, în pământuri străine, dar noi avem aici un loc unde s-a gândit că suprema cinstire pentru EROI, este un „etern dormitoriu” care să ne amintească de cei care au căzut vitejeşte pe câmpurile de luptă, pentru un crez suprem – apărarea şi întregirea ţării.

Buzăul este singura aşezare ce se poate mândri cu un cimitir în memoria eroilor neamului, apreciat  de presa vremii ca fiind cel mai mare cimitir de onoare din ţară, şi poate, şi din Europa, astfel că unul dintre participanţii la festivitatea de inaugurare a  conchis: „Fericite sunt oraşele care au în apropierea lor astfel de monumente, pildă vie de virtuţile neamului, căci pot să facă educaţiunea tinerilor prin icoana vie a acestor virtuţi”.

Acum 87 de ani, Buzăul a fost locul unde s-au adunat, în frunte cu Suveranul, personalităţi politice şi militare spre a-şi manifesta recunoştinţa şi respectul pentru jertfa celor care şi-au dat viaţa pentru întregirea ţării. Iar în acest an, în cadrul manifestărilor prilejuite de marcarea Centenarului, nu numai politicienii de primă mărime, dar şi reprezentanţi ai statelor care au înhumaţi aici soldaţi care au căzut pe meleaguri româneşti, în memoria cărora, ministrul armatei de la acel moment, a ţinut să sublinieze: „Şi voi, ostaşi ai armatelor inamice, care aţi murit pentru patriile voastre, vărsându-vă sângele pe pământ străin, departe de ai voştri şi pe care puterea neînfrântă a morţii v-a strâns laolaltă, amici şi inamici, dormiţi-vă în linişte somnul de veci şi fiţi încredinţaţi că poporul român ştie să cinstească virtuţile chiar când sunt ale inamicilor şi primeşte cu pietate osemintele voastre în pământul sfânt şi generos al României”.

Prima iniţiativă de a se amenaja un cimitir pentru militari a avut loc în anul 1914, când se cedează, gratuit, un teren lângă Cimitirul nr. 2 din Bariera Brăilei (realizat în anul 1881) pentru înfiinţarea Cimitirului militar al garnizoanei. Actul de cesiune s-a aprobat în şedinţele Consiliului Comunal din 10 aprilie şi 6 iunie, semnate de primarul Athanasie Cătuneanu şi col. Razu Aristide, comandantul Regimentului 8 Infanterie, din Brigada X Infanterie, Divizia a V-a Infanterie, Corpul III Armată. Terenul avea 3.213,42 m.p., documentaţia fiind însoţită de o listă cu 14 militari decedaţi, ale căror oseminte urmau să fie înhumate aici: sergentul Gh. Rădulescu şi soldaţii Gh. N. Moroscan, Alexe N. Nedelcu, Ion Ciobanu, Ion Protopopescu, Ion Neacşu, Gh. Dumitru, Ion Marin, Ion Palaloga, Ion Constantin Boncu, Constantin Gavrilă, Nistor Anastasiu, Gh. Popa şi Iamandi ştirbei.

S-a hotărât, totodată şi ridicarea unui monument în memoria camarazilor morţi din cauza epidemiei de holeră în cel de-al Doilea Război Balcanic. Acest monument consta din o cruce mare din piatră, frumos ornamentată, pe un postament, a fost ridicat prin subscripţie publică, la acest efort financiar participând cu mult elan cetăţenii din oraşul şi judeţul Buzău, sculptorul fiind Deldebio.

Potrivit datelor incluse în monografia dedicată marcării celor 50 de ani de la înfiinţarea Regimentului 7 Artilerie Buzău au mai murit de holeră: caporalii Pişcoci Ion şi Anisinof Climenti şi soldaţii Baciu Ion, Baciu Iordache, Balea Nicolae, Băjenaru Dumitru, Bălănescu Gheorghe, Cristache Gheorghe, Drăgulin Ioan, Dumitru V. Alexandru, Dumitrescu Marin, Ghiţă Gheorghe, Ioniţă Andrei, Jungheatu Gheorghe, Lăzăroiu Stan, Lungu Ion, Roşu Gheorghe şi Vasile Radu.

Din iniţiativa colonelului Gheorghe Spirescu, în faţa cazărmilor regimentului (mutat în Cimitirul „Sf. Gheorghe” şi apoi în Cimitirul Eroilor) s-a ridicat în memoria acestora un monument, dezvelit în prezenţa generalului Georgescu, comandantul Diviziei a V-a, reprezentanţii tuturor autorităţilor militare şi civile, văduve, orfani şi rude ale eroilor comemoraţi, slujba de sfinţire fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu episcopul Dionisie.

La ceremonia de dezvelire a monumentului  rostit o emoţionantă cuvântare colonelul Gheorghe Spirescu:

„Domnule  general, onoraţi invitaţi, camarazi ! Solemnitatea care ne întruneşte astăzi, aici, mă duce cu gândul la acele momente neuitate de înfocat patriotism, la acele clipe măreţe de avânt războinic, când poporul român s-a ridicat ca un singur om, spre a-şi apăra drepturile nesocotite de vecinii duşmani şi a-şi afirma voinţa nestrămutată, de a-şi croi o soartă demnă de ilustrul său trecut şi de puterea sa actuală.  Nu ştii ce să admiri mai mult:  grandioasa manifestare a sentimentelor patriotice, măreaţa desfăşurare a forţelor României… Toate împreună însă, formează un  tot, care a uimit lumea prin spontaneitatea şi puterea neaşteptată şi nebănuită cu care s-a manifestat ! (…) De la acest monument, contingentele viitoare se vor însufleţi de sentimente patriotice şi se vor îndemna la fapte de vitejie, ca să merite şi ei această  nepreţuită onoare pe care patria o păstrează celor căzuţi. Nu-i plângeţi, ci fiţi mândri că au avut moartea cea mai frumoasă pe care trebuie să o dorească orice oştean, aceia de a muri pentru patrie !”.

Iar în încheiere a menţionat: „Încredinţat că acest monument îşi va îndeplini menirea, îl dezvelesc cu mândrie şi pietate şi îl încredinţez pazei, îngrijirii şi pietăţi Regimentului 7 Artilerie. Înainte de a termina, mă simt dator a mulţumi domnului General Adjutant Georgescu, comandantul Diviziei a V-a, şefilor şi distinşilor invitaţi care ne-au onorat cu prezenţa D-lor la această solemnitate.

 Mulţumesc, de asemenea, Prea Sfântului Episcop Dionisie, care a binevoit să oficieze în persoană serviciul religios, mulţumesc şi d-lui sculptor Deldebio care, faţă de modestele noastre mijloace, ne-a înfăptuit acest frumos monument, care face cinste artei sale şi, în fine, camarazilor şi trupei care au contribuit cu obolul lor spre a-l realiza !”.

Considerându-se că terenul era departe de oraş, în 1930 s-au demarat acţiuni pentru  înfiinţarea unui cimitir de eroi, conform documentelor şi relatărilor din presa locală, în 1931 autorităţile buzoiene fiind prinse în febra pregătirilor pentru finalizarea lucrărilor de amenajare, în memoria eroilor Diviziei a V-a, din Primul Război Mondial, înfiinţat din iniţiativa generalului Nicolae Uică, la acea vreme preşedinte al Societăţii “Cultul Eroilor” şi a locotenent colonelului Dumitru Vasiliu, vicepreşe­dinte.

Pentru realizarea proiectului s-a făcut apel şi la o serie de primării din judeţ, în sensul de a se aloca sume care să ajute la înfiinţarea acestui loc de cinstire şi pomenire a eroilor neamului, Astfel, cu procesul-verbal din 9 august 1931, Comisia Interimară a Comunei urbane Mizil, la solicitarea Regimentului 32 Mircea din Ploieşti (cândva cu reşedinţa la Mizil), a aprobat o subvenţie de 600 lei, contribuţia comunei urbane Mizil la construirea monumentului comemorativ pentru eroii din Primul Război Mondial, întrucât în timpul războiului au figurat între cadrele acestui regiment şi soldaţi din Mizil. Cu aceeaşi solicitare s-a revenit şi în 1936, o adresă a Comitetului de iniţiativă şi acţiune (preşedinte, col. Constantin Palada), amintind că acţiunea beneficia de înaltul patronaj al Regelui Carol al II-lea. Amintim că la 9 iulie 1930, s-a aprobat o subvenţie de 25.000 lei pentru Mausoleul Eroilor Diviziei a V-a (Cimitirul Eroilor din Buzău) spre a fi înhumaţi eroii  Războiului de Întregire căzuţi în luptele de pe teritoriul judeţului.

Terenul se stabilise  la 1 martie 1930, având 16 parcele şi o criptă pentru cei neidentificaţi, deasupra căreia s-a ridicat un DOM, încadrat de alte patru monumente, lucrări încheiate la 15 septembrie 1930. Aici odihnesc 9.653 eroi, din care 7.867 necunoscuţi, între aceştia fiind 134 români, 753 germani, 744 austro-ungari, 136 ruşi şi bulgari, 14 turci şi 5 italieni .

Ceremonia inaugurală, în vedere că s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Regelui Carol al II-lea, a Prim Ministrului şi a câtorva dintre generalii din fruntea armatei de la acea vreme, a trezit interesul câtorva jurnalişti din presa locală, mai puţin din presa centrală. Astfel revistele „Avântul” şi „Îngerul” şi săptămânalele „Aurora Buzău­lui”, „Curierul Buzăului” şi „Liberalul” nu publică nicio ştire, ca de altfel nici ziarele bucureştene „Cuvântul” şi  „Viitorul”, în schimb „Curentul” şi „Universul” au comentat pe larg ceremonia de dezvelire a Monumentului Eroilor Regimentului 38/78 „Neagoe Basarab” din Brăila. În schimb „Vocea Buzăului” a dedicat mai multe articole festivităţilor organizate în oraşul nostru

O scurtă ştire din „Curentul (nr. 1328/8 octombrie 1931, p. 5) informa cititorii: „Suveranul vizitează Buzăul şi Brăila. Joi, 8 octombrie, M.S. Regele va pleca la Buzău unde va asista la ora 11,00 a.m. la inaugurarea Cimitirului Eroilor din Garnizoană. După ceremonie M.S. Regele va merge la Brăila, la ora 3,30 (15,00, n.n.) la inaugurarea Monumentului Regimentului 38 Infanterie La ora 17,50 va pleca din gara Brăila spre Sinaia.”

Iar „Universul” din 16 octombrie 1931, sub titlul: „Cimitirul eroilor diviziei V Buzău” a publicat două fotografii cu poarta de intrare în Cimitir şi Capela militară  (Biserica Eroi) şi „Membrii Asociaţiei „Virtutea Militară de război” asistând la inaugurarea cimitirului eroilor din Buzău”.

Inaugurarea Cimitirului a avut loc joi 8 octombrie 1931, în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a Prim Ministrului Nicolae Iorga, Au participat: ministrul Armatei, generalul Constantin Ştefănescu-Amza; generalii Marcel Olteanu , Romulus Brătuianu; Nicolae Negrescu, contraamiral, comandantul Flotei de Operaţiuni şi Constantin Ilasievici; generalul Nicolae Uică, comandantul Diviziei a V-a; generalii în rezervă Ion Vernescu, fost comandant al Diviziei a V-a, şi Traian Epure, prefectul Horia Furtună, primarul Constantin Popescu, prim procurorul Grigore Dobrovici, preşedintele Tribunalului, Constantin A. Papadopol; avocatul Armeneag  I. Teodoru, reprezentantul Baroului; Ion Şoarece, chestorul Poliţiei; George I. Dunka, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor; Matei Ghiţescu, şeful Gării; episcopul Ghenadie Niculescu, care a oficiat serviciul religios, împreună cu un sobor de preoţi; reprezentanţi ai altor autorităţi, inclusiv ale veteranilor, ai şcolilor şi un numeros public.

Episcopul a rostit „Rugăciunea pentru eroi”: Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, izvorule al vieţii şi al nemurirei, făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, carele ai urzit veacurile şi ai pus legi pentru cârmuirea noastră, care ai făcut mijloace de tărie, care ai făcut din lupte mijloace de viaţă şi din dureri şi lacrimi mijloace de tărie, care ai aşezat orânduirea vieţii de datorii şi sarcini şi ai zidit înălţarea şi cinstea omenească din împlinirea lor; care ai dat neamurilor patrii şi limbii şi datini zidite pe dreptate; care ai sfărâmat moartea prin puterea credinţei şi ai aşezat în jertfirea de sine, chezăşia izbânzii şi semnul nemuririi; care ai legat de-a pururi prin văpaia iubirii şi prin credinţa în bine pe cei vii cu morţii lor.

Tu, Doamne, Slăvit să fii în veci, căci ne-ai înflorit neamul şi ai împlinit dreptatea noastră,încât azi nu mai sunt hotare între fiii neamului nostru. Toţi strămoşii noştri azi odihnesc în pace în acelaşi pământ avându-şi deasupra înfrăţite şi înaintea ta şi în iubirea noastră, mormânturile lor, ţie Slăvite Doamne îţi datorim acestea; ţie şi scumpilor ostaşi care întăriţi de tine şi-au jertfit sângele, viaţa şi tinereţea lor pentru dezrobirea şi unirea  noastră.

Pe aceşti scumpi ostaşi cu care neamul întreg şi-a plătit dreptul la viaţă, odihneşte-i în pace, căci înaintea ta ei sunt tăria noastră şi înaintea noastră ei sunt podoaba virtuţilor creştine, căci urmând pilda răstignirii Mântuitorului pot grăi ca şi Apostolul Pavel: „Luptă bună am luptat, Calea am săvârşit, Credinţa am păzit”.

Fă Doamne, ca sufletele noastre, din neam în neam, să înalţe înaintea ta rugăciuni izvorâte  din dragostea pentru ei; iar pe tot întinsul ţării pe unde au căzut şi îşi au acum mormintele să odrăslească flori din tinereţea lor, în toate primă-verile, ca să le ştim schimbată moartea în veselie şi jertfa întru podoabă.

Că a ta este Stăpânirea, Împărăţia şi Puterea, a Tatălui şi a Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor Amin !

Pe lângă trupele din garnizoană au fost prezenţi militarii din Regimentul 32 Mircea din Ploieşti, 9 Infanterie din Râmnicu Sărat şi câte un batalion din Regimentul 1 Grăniceri şi 28 Obuziere. Au fost prezenţi şi membri ai Asociaţiei „Virtutea Militară de Război” Bucureşti şi din cadrul Filialei judeţului Buzău, ce apar într-o fotografie realizată chiar în ziua inaugurării.

Trenul regal a sosit la Buzău la ora 11,00, fiind întâmpinat pe peron de către generalii Marcel Olteanu, Constantin ştefănescu-Amza, Romulus Brătuianu, Nicolae Uică, Ioan Vernescu, Nicolae Negrescu prim procurorul Grigore Dobrovici, prefectul Horia Furtună, C.A. Papadopol, preşedintele Tribunalului şi primarul Constantin Popescu. Regele, îmbrăcat în uniformă de general de Infanterie, era însoţit de către generalul Constantin Ilasievici, mareşal al Palatului.

După prezentările de rigoare,  prefectul Horia Furtună  (şi poet talentat) a rostit următoarea cuvântare: „Sire, Locuitorii buzoieni urându-vă bun sosit, se închină cu respect şi devotament înaintea majestăţii Voastre, care reprezintă viaţa voinţa şi puterea de creaţie a acestui neam. Vă apropiaţi astăzi pentru câteva clipe cu gândul pios de rămăşiţele eroilor morţi pentru Patrie. Aceşti eroi, amestecându-şi sângele cu ogorul nostru, au dat pâinii româneşti gustul vitejiei, iar oasele lor „Pildă de Ocrotire”, sunt tot atât de dure şi veşnice ca şi stâncile Carpaţilor. Pe plaiurile acestea, domnul Prim ministru Nicolae Iorga a ridicat acum câţiva ani colţul unei file de istorie din marea carte de pământ ce acoperea palatul Doamnei Neaga. Un mare fior de mulţumire ne străbate privindu-Vă, gândindu-ne că numele şi chipul Vostru va rămâne pentru totdeauna săpat pe medalii, în suflet şi in istorie”!

Oferind tradiţionala pâine şi sare, primarul C. Popescu a rostit următoarele: „Maiestate, Cetăţenii oraşului Buzău, prin glasul meu, aduc prinosul recu-noştinţei lor pentru regeasca onoare ce li se face prin prezenţa Majestăţii Voastre în mijlocul nostru. În numele tuturor exprim profundul şi neclintitul lor devotament pentru Tron şi Dinastie care, întruchipează mai ales în clipele de acum, nădejdile de mai bine ale neamului întreg şi sunt cea mai sigură chezăşie pentru prosperitatea şi consolidarea scumpei noastre patrii între noile şi eternele hotare. Fiţi binevenit Maiestate în modesta noastră urbă. Primarul ei vă oferă, după o veche datină strămoşească, tradiţionala pâine şi sare.”

După care, Regele, însoţit de o numeroasă asistenţă, s-au îndreptat în maşini spre Cimitirul Eroilor, în ovaţiile orăşenilor adunaţi de-a lungul străzilor. Pe tot parcursul străzilor Suveranul a fost viu ovaţionat, iar trupele au dat onorurile. M. S. Regele s-a întreţinut mult timp şi foarte afabil cu generalul în rezervă, Ioan Vernescu. De asemenea, generalul Vernescu s-a întreţinut şi cu  Prim ministrul Nicolae Iorga.

Serviciul religios a fost oficiat de Pr.S.S. episcopul militar, Stroia, P.S.S. episcopul Ghenadie al Buzăului, preot căpitan Matei Popescu, confesorul Garnizoanei, înconjuraţi de clerul episcopal. După oficiere a vorbit primarul  oraşului, care a spus următoarele:

„Maiestate, Aici, între zidurile sobre, se înalţă adevărata cetate a morţii. Înfrăţiţi laolaltă prin moarte, dorm în cripta aceasta aleşii Domnului dintre fiii cei mai buni ai neamului. Sângele lor, revărsat cu atâta generozitate pe întinsul pământului românesc, îngraşă încă glia strămoşească.

Jertfa lor, sfânta lor jertfă, a sfărâmat pentru totdeauna pietrele de hotar care, secole de-a rândul pe crestele Carpaţilor, au străpuns însăşi inima ţării, despărţindu-i trupul în două. Pilda sacrificiului lor va fi de-a pururi viu în amintirea noastră cât va fi grai şi suflet românesc. Să ne plecăm smeriţi frunţile la marginea mormintelor lor şi să sorbim din adâncuri tainice îndrumări noi şi forţe pentru a putea păstra sacra lor moştenire ca, la rândul nostru, să o transmitem mai puternică şi mai glorioasă, urmaşilor noştri.

 Populaţia oraşului Buzău mulţumeşte d-lui general Epure, d-lui general Uică, preotului căpitan, Matei Popescu pentru lăudabila lor iniţiativă, stăruinţă şi faptă şi în acelaşi timp mulţumeşte şi tuturor celorlalţi care au contribuit la ridicarea la marginea oraşului nostru a acestui monument de o nepreţuită va-loare morală şi de o rară frumuseţe.”

În cuvântul său, ministrul de Război, generalul Constantin ştefănescu-Amza  a spus: „Popoarele noastre trăiesc prin pildele înaintaşilor lor. Marile tradiţiuni şi virtuţi strămoşeşti formează baza educaţiunii şi îndrumării tinerei generaţiuni ca să promoveze şi mai departe iubirea de glia strămoşească şi demnitatea neatinsă a luptătorilor. Prin cultul celor dispăruţi cu faţa către ina-mic, pe câmpurile de onoare, se întăreşte o naţiune şi se onorează pe dânsa, onorând pe cei morţi pentru patrie.

Poporul nostru a avut totdeauna un cult pentru cei care şi-au dat viaţa pentru libertatea şi demnitatea căminului strămoşesc şi satele noastre sunt pline de morminte modeste, dar mari prin pilda şi simţământul de admiraţie şi recunoştinţă pentru cei care au murit pentru ţară.

De aceea, cu o pioasă reculegere şi plini de smerenie, asistăm astăzi la sfinţirea unuia dintre aceste cimitire ale eroilor. Fericite sunt oraşele care au în apropierea lor astfel e monumente, pildă vie de virtuţile neamului, căci pot să facă educaţiunea tinerilor prin icoana vie a acestor virtuţi.

Ca şi strămoşii noştri Romani, care când îşi trimiteau fiii la război le ziceau să se întoarcă cu scutul sau pe scut, tot astfel au gândit şi mamele poporului nostru când le-au plecat feciorii la sfântul  război de dezrobire şi mulţi dintre dânşii nu s-au mai întors acasă cu scutul, ca să-şi revadă satul copilăriei şi tinereţei lor şi au rămas căzuţi pe scut, acolo unde vitregia vremurilor de război, de spital şi de captivitatea, i-au răpus.

Ca ministru al Armatei, felicit călduros pe domnii comandanţi care s-au perindat la comanda Diviziei a V-a din acest oraş şi ne-au dat acest frumos ci-mitir al eroilor, care este un monument al sentimentelor noastre de recunoştinţă şi pietate pentru cei care au căzut pentru ţară.

„Dulce et decorum est pro patria mori”, ziceau strămoşii noştri, iar noi vom adăuga că nu este numai dulce şi frumos, dar este demn şi ostăşesc.

Și voi ostaşi ai armatelor inamice, care aţi murit pentru patriile voastre, vărsându-vă sângele pe pământ străin, departe de ai voştri şi pe care puterea neînfrântă a morţii v-a strâns laolaltă, amici şi inamici, dormiţi-vă în linişte somnul de veci şi fiţi încredinţaţi că poporul român ştie să cinstească virtuţile chiar când sunt ale inamicilor şi primeşte cu pietate osemintele voastre în pământul sfânt şi generos al României.”

A urmat generalul Marcel Olteanu, la acea dată Inspector General al Armatei, care a rostit o emoţionantă cuvântare: „Solemnitatea de astăzi înseamnă pietate naţională şi ostăşească şi ca atare (are) un profund înţeles moral şi educativ. Suntem noi militarii şi trebuie să rămânem robi ai disciplinei întru căutarea perfecţiunii morale,căci singura noastră raţiune de a fi, e războiul.

Ori într-un sens mai mult idealistic, pacea demnă, mai mult prin virtuţi sufleteşti, se cucereşte.

Chemarea înaintaşilor, evocarea celor care au fost, constituie cel mai fericit prilej de înălţare.

Morţii care n-au murit şi care comandă încă şi al căror spirit ne este cea mai sigură şi fidelă călăuză în ceaţa vremurilor ce vor să fie, trebuie rechemaţi ca să prezideze manifestările noastre solemne, menite să trezească şi să întreţie vie floarea sacrificiului şi eroismului.

Un imperativ e cel mai înalt ordin moral ne îndeamnă stăruitor să evocăm astăzi, aici, în clipa aceasta, spiritul eroului epopeii noastre recente, spiritul eroului pe ai căror umeri şi suflet apasă toată povara momentului istoric, spiritul marelui erou martir care ani întregi de urgie s-a ţinut singur şi pe de-antregul răspunzător e bunele destine ale neamului şi numai Dumnezeu ştie cum i-au fost nopţile, până se iviră zorile luminoase, care fără un asemenea astru niciodată nu s-ar fi ivit.

Cât trebuie să-i fim recunoscători !

Și desigur, nimeni dintre noi nu a păşit la  această solemnitate fără să i se fi arătat în strălucitoarea aureolă, imaginea marelui voievod, care prin virtuţile morale superlative a determinat ceea ce se vede.

Și prin aceasta, chiar solemnitatea de astăzi poartă adânc pecetea celui mai adânc înţeles moral şi educativ.

În amintirea bravilor ofiţeri şi soldaţi care au căzut pentru Patrie şi Rege, celui mai mare român şi ostaş care ne-au adus pe culmile de secole visate şi a cărei ultimă, supremă şi modestă dorinţă a fost să odihnească în veci în haina scumpilor şi devotaţilor Lui ostaşi, să ne plecăm cu cucernicie şi să ne reculegem două minute….”

A urmat defilarea trupelor în frunte cu Regimentul 32 Mircea, după care înalţii oaspeţi s-au îndreptat spre gară, de unde au plecat cu trenul la Bucureşti.

Este interesant şi un foileton publicat în nr. 44 din 17 octombrie 1931, cu titlul „Cu prilejul inaugurării Cimitirului Eroilor”, din care reiese atmosfera emoţionantă prilejuită de momentul evocat, pe care îl redăm în totalitate:

Cum ară plugul toamna ogorul de plai umed, astfel brăzdară ostaşii noştri faţa pământului umed de sânge, cu şanţuri şerpuitoare în lung şi-n lat.

Cum seamănă plugarul, îngropând firul cel mai rodnic al seminţei, tot aşa pământul nostru a aruncat în şanţuri, fiii săi cei mai buni, virtuoşi, cei mai frumoşi, cei mai vrednici.

Și precum sămânţa seacă zboară în vânt când o aruncă din mână semănătorul, cu larga lui mişcare rotită şi bărbătească şi cade în fundul brazdei numai sămânţa cea plină, spre a rodi murind, tot aşa au ajuns în şanţurile de jertfă, feciorii ţării, care au fost cei mai grei în putere, în iubire, în gândire şi în cinste.

Iar peste şanţurile şerpuitoare, multe şi răspândite în cele patru vânturi ale pământului românesc, a bătut ploaie de foc şi brazdele s-au astupat, îngropând întrânsele pe cei virtuoşi.

Floarea României, cea mai suavă floare a ţerei, s-a mistuit sub presiunea vijelioasă şi trăsnete pentru a prăbuşi eroic trupurile greoaie ale vrăjmaşilor informi, care au stat în calea dezvoltării vieţei neamului nostru, pândindu-i de u mileniu, pieirea. În martiriu s-a vărsat sânge nobil, pentru a amuţi pe vecie glasul duşmanului, care sprijinea dreptul forţei, robindu-ne.

E şi treaba semănătorului de a semăna cum se cuvine sămânţa sub brazdă, dar şi rodul cel nou al seminţei, este pentru fapta sa, peste puterea lui, căci numai Dumnezeu poartă grija lumii, silind pe fiecare să îndeplinească eterna Lui vrere, legile Lui, spre nemărginire.

De aceea ne bucurăm când noi oamenii, am găsit cu cale să facem un semn rodnic, vestitor de ceea ce au fost ei.

Iar noi cei care am rămas, să nu împuţinăm lumina vieţei ce ei ne-au lăsat-o, prin doliul nostru, ci să sporim în muncă curată, cinstită, fără oblăduire, puterea noastră, să aprindem inima noastră şi să îndeplinim cu îndestulare şi locul celor plecaţi.

Un lucru să-l ştim: nu moartea a fost grea, ci calea până la dânsa, până la moartea dorită şi aşteptată, fiindcă moartea în război e singura dorită; e moartea pe care o socotim ca parte a fiinţei colective a naţiei care nutreşte moartea individuală.

Este moartea publică la care nu se plânge, ci se leagă jurăminte.

Ea nu este săracă precum este moartea în pace, moartea trecutului, moartea amintirilor şi a lucrurilor izbândite, moartea pentru care plâng cei ce ne-au iubit mai tare, moartea care nu duce fără înălţare, spre genunea în care toţi ne vom prăbuşi cândva.

Să nu uităm deci aceşti morţi în război, ai noştri, Ar fi trist, diabolic, să-i uităm.

Blândele umbre iubite sunt aici cu noi, în această împrejurare în care am însemnat o cruce mare, din alee, Domul Eroilor cu cele 7000 oseminte necunos-cute; ce dulce e că ne putem bucura astăzi, în acest orăşel în plină dezvoltare, de ce e măreţ, împreună, gândind la morţii noştri scumpi. Ce putere dumnezeiască simţim în noi, gândind la eroii noştri morţi, care şi-au lăsat trupurile lor fragede, jertfite, pe dealuri şi pe ape, prin păduri şi prin câmpiile ţării noastre, pe margine de drum şi în ploaie, pentru a ne da biruinţa, pentru a ne dărui viaţa.

Împreună deci, să fim ca şi morţii noştri care au înfrânat violenţa şi nedreapta duşmănie. Cu dânşii să fim, care au fost încununaţi cu puterea veşnic nemuritoare a suferinţei, tari întru toate zilele şi s-ar putea zice: ce greu a fost eroismul lor în zilele de luptă, în care duşmanul încerca şi sufletul nostru să-l fure; munca şanţurilor, noroiul din ele, viaţa animalică dintr-ânsele, deasupra căreia a plutit totuşi, necurmat cu mintea, disciplina şi credinţa în glorie şi în nemurire.

Și totuşi eroismul lor a fost cu mult mai mult decât atât, a fost actul rece, conştient, deplin pregetat al jertfei de sine, pentru izbândirea unirei noastre, a tuturor, aşa a fost de la Regele erou până la ultimul ostaş şi nici pe unul nu i-a învins duşmanul.

Dacă noi cei rămaşi ne-am făcut un mausoleu pentru veşnica odihnă, de ce le-am lăsat lor numai cruci rupte şi albite de ploi. Cu aceste gânduri i-am adunat pe eroii împrăştiaţi în frumoasele plaiuri româneşti ale judeţului Buzău. N-am ales duşmanii. Moartea lor în ţara noastră le-a adus iertarea faptei lor. Pe toţi îi socotim acum la fel. I-am înconjurat pe toţi cu Crucea noastră Comemorativă, pe care stă în granit roşu numele Regelui Erou, al Marelui Rege Ferdinand, întregitor de neam, sau cu cruciuliţa anului în care am păşit peste Dunăre, în Balcani, ascultând cuvântul destinului.

Iar când vom trece pe lângă dânşii să ne descoperim în tăcere şi cu pietate, fiindcă ei trebuie lăsaţi să doarmă în pace, fericiţi că şi-au făcut datoria.

Biruitorilor prin moarte, eroi ai ţării mele întregite, putea-vom fi noi vrednici de vrednicia voastră, putea-vom învinge şi noi lutul nostru ?

În numărul din 10 octombrie 1931, „Vocea Buzăului” a publicat un scurt editorial intitulat „Vizita Regelui”:  Modul mai mult decât entuziast şi emoţionant în care a fost primit şi sărbătorit M.S. Relege Carol II, cu ocazia vizitei de joi, dovedeşte marea simpatie şi iubirea respectuoasă ce i-o poartă cetăţenii oraşului Buzău.

Întotdeauna Capii încoronaţi s-au bucurat de manifestaţii, unele pornite din imboldul şi sub „comanda” autorităţilor, de cele mai puţine ori din adevărată simpatie.

Manifestarea de acum a cetăţenilor oraşului Buzău, manifestaţie spontană, grandioasă şi entuziastă, a fost departe de a semnifica forţa unei convenţiuni. A fost salutul sincer şi cald al unor cetăţeni dornici de bine către Acel ce întrupează speranţele, viaţa şi viitorul poporului românesc.

La manifestaţia de tumultuos şi respectuos omagiu adus de cetăţenii oraşului, „Vocea Buzăului” se asociază din toata inima şi strigă: „Trăiască M.S. Regele” !

În 2018, anul marcării Centenarului, când se împlinesc şi 87 de ani de la inaugurarea Cimitirului Eroilor, manifestările organizate, prin complexitatea şi amploarea lor, reprezintă omagiul buzoienilor pentru cei care, în 1916-1918, şi-au dat viaţa pentru întregirea ţării.

 

DISTRIBUIȚI
loading...

2 COMENTARII

  1. Felicitari, domnule profesor, pentru aceasta minunata lectie de istorie ! Multumim.

  2. Spre deosebire e recepția de ieri de la Cotroceni, când tot un suveran neamț n-a scos niciun cuvințel despre contribuția Armatei române la capitularea Germaniei naziste. De ce oare a mai invitat veterani de război!
    Nu pot trage decât concluzia că președintele actual al României este mai mult neamț decât român.

Comments are closed.